x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Imagini live din intestinul tău

Imagini live din intestinul tău

29 Mai 2007   •   00:00

Investigarea intestinului subţire poate fi realizată cu succes cu ajutorul unei pilule endoscopice, asemănătoare oricărei pastile. Dacă in urmă cu căţiva ani intestinul subţire nu putea fi investigat decăt prin metode radiologice, in prezent există o metodă care ajută şi la vizualizarea acestuia. Metoda, relativ nouă, este folosită şi in Romănia, insă nu oricine poate avea acces la ea, dat fiind preţul relativ mare al unei capsule de unică folosinţă. "Explorarea fără frontiere", cum o numeşte prof. dr Constantin Chira, şeful secţiei de Gastroenterologie de la Spitalul de Urgenţă MAI "Prof. Dr Dimitrie Gerota", este un examen endoscopic nedureros şi neinvaziv, uşor de suportat de orice pacient. "Cu toate progresele extraordinare ale endoscopiei digestive, de la endoscopia optică la videoendoscopie, totuşi, segmentul intestinului subţire, această zonă lungă şi intortocheată a tubului digestiv, era «pămăntul necunoscut» al endoscopiei. Metodele de investigare a intestinului subţire, deşi numeroase, precum examenele radiologice baritate, enteroscopia, arteriografia selectivă, computer-tomografia, nu sunt nici simple, nici complete şi nici concludente din punct de vedere diagnostic", arată profesorul doctor Constantin Chira.

Videocapsula

In 1981, Gavriel Iddan, inginer, specialist in optica electronică, angajat al Ministerului Apărării din Israel, aflat in concediu la Boston, se imprieteneşte cu vecinul său de apartament, prof. Eitan Scapa, gastroenterolog in aceeaşi ţară. In timpul numeroaselor intălniri, inginerului i-a incolţit ideea unei "rachete" miniaturizate care să poată fi inghiţită şi să transmită imagini din intestinul subţire. Iddan a prezentat un model al pilulei in ianuarie 1994, insă dr Paul Swain din Londra, in completă necunoştinţă despre progresele obţinute de Iddan, aduce in discuţie posibilitatea endoscopiei "fără fir", la Congresul Mondial de Gastroenterologie. Tehnologia a fost pusă la

punct ulterior, iar in anul 1999 dr. Swain a inghiţit prima capsulă in Clinica prof. E. Scapa, din apropierea Tel-Avivului. Certificarea a intervenit insă in anul 2000 şi lansarea pe piaţă, un an mai tărziu. Astfel, a fost implinit visul endoscopistului, de a vizualiza intreaga mucoasă a tractului gastrointestinal: intestinul subţire, considerat mult timp "ultima frontieră a endoscopiei". "Videocapsula endoscopică a fost introdusă in practică mai curănd decăt speram. Apariţia ei completează dorinţa gastroenterologului de a vizualiza intreaga mucoasă a tractului gastrointestinal. Ea inlătură teama bolnavului de o examinare «agresivă», adaugă prof. dr. Constantin Chira.

Examen complet

Pacientul poate beneficia astfel de o endoscopie plăcută, neinvazivă şi nedureroasă. Capsula endoscopică elimină orice eroare de diagnostic. Ea este formată dintr-un inveliş specific, un sistem de recoltare a datelor şi un soft, care citeşte imaginea şi are mărimea unei capsule de vitamină. Preţul acestei tehnologii de unică folosinţă este de circa 500 de dolari, dar nu este rambursat de sistemul de asigurări de sănătate. Imaginile, color, preluate din intestinul subţire sunt transmise prin unde radio anumitor senzori plasaţi pe abdomen, iar de aici sunt preluaţi de un dispozitiv cu baterii, cuplat la o centură ataşată in jurul abdomenului. Procesarea imaginilor se realizează pe un computer special. Capsula, de 3,4 grame, 27 de milimetri in lungime şi 11 milimetri in diametru, are o lentilă care măreşte imaginea de 1,8 ori şi transmite circa două imagini pe secundă. Bolnavul trebuie doar să inghită "pilula" ca pe un medicament, cu puţină apă, apoi, aceasta va traversa tubul digestiv şi va fi eliminată pe cale naturală. De asemenea, pacientul nu va avea nici un disconfort pe parcursul investigaţiei. "De la introducerea videocapsulei endoscopice in practica medicală, peste 150.000 de capsule au fost folosite in diferite ţări, producănd astfel un impact deosebit in domeniul gastroenterologiei. Din păcate, costul actual al unei videocapsule endoscopice este ridicat şi nu permite o aplicare de «rutină» a acestei metode, fiind nevoie de o selecţie adecvată a pacienţilor. Este insă necesar ca atăt medicul, căt şi pacientul să cunoască exact indicaţiile de utilizare a capsulei endoscopice, mai ales dacă ţinem seama de entuziasmul medicilor faţă de acest tip de examen endoscopic", afirmă prof. dr Constantin Chira.

LIMITE. "Deşi videocapsula endoscopică este o metodă excepţională, ea are insă şi inconvenientul imposibilităţii prelevării de biopsii pe parcursul «drumului» său in intestinul subţire, dar şi al efectuării unor «gesturi» terapeutice. Prelevarea de probe este absolut necesară stabilirii unui diagnostic histologic care să confirme suspiciunea unei boli. Sunt insă convins că pe viitor va fi rezolvat şi acest inconvenient", arată prof. dr Constantin Chira.

EXPLORARE. Endoscopia digestivă reprezintă de fapt accesul "ochiului"

in interiorul tubului digestiv.

Gastroenterologia modernă n-ar fi fost posibilă fără performanţele endoscopiei, atăt a celei proximale (esofag, stomac, duoden), căt şi a celei distale (rect şi colon). Endoscopia digestivă este un stetoscop vizual al gastroenterologului, care permite specialistului examinarea organismului uman, pe viu.

Sfatul medicului

Endoscopia fără fir are indicaţii bine definite in boala Crohn şi in hemoragia gastrointestinală de cauză obscură. Are de asemenea indicaţii relative in cazul unor afecţiuni precum boala celiacă, suspiciunea unei tumori de intestin subţire, leziuni vasculare intestinale, diaree cronică, durere abdominală (suspiciune de boală organică), transplant de intestin subţire sau screening-ul pentru esofagul Barret. "Folosirea videocapsulei endoscopice are şi o serie de contraindicaţii, de care trebuie să ţinem seama. Aici putem vorbi despre stenoză, fistulă gastro intestinală, intervenţii chirurgicale anterioare majore, abdominale sau pelvine, tulburări de deglutiţie, pacemaker cardiac sau alt dispozitiv electromedical implantat", spune prof. dr. Constantin Chira.

×