Minunăţia numită os

Mulţi cred că osul e un element de susţinere a corpului precum fierul din beton. Total greşit. Osul este un organ viu care se înnoieşte, care sărăceşte în substanţă după menopauză, care se sudează după o ruptură, care are viaţă în el.

De altfel, superba alcătuire a corpului omenesc însumează 206 oase, 310 articulaţii şi 439 de muşchi aşezaţi pe oase. Lumea trebuie să ştie că osului îi place să suporte forţe pe el, că osul se simte bine când este solicitat. Unul dintre necazurile suferite de organismul astronauţilor care pluteau în spaţiu chiar luni de zile venea tocmai de la oase care, nemaifiind solicitate de gravitaţie, se puturoşeau şi deveneau fragile.

Să nu uităm şi un alt lucru important, după o fractură care a necesitat montarea în osul rupt a unor piese metalice, acestea trebuie scoase după vindecare, adică după un an, un an şi jumătate. Această îndepărtare, după lipirea osului, a şuruburior, plăcuţelor, profilelor metalice, se face pentru a obliga osul să-şi reia activitatea, căci altfel lenevirea lui îi creează necazuri. Cum este construcţia oaselor lungi ca să reziste? Extremele osului lung sunt construite ca nişte bureţi, adică structurile osoase închid în ele lichid. Aceşti bureţi perfecţi de la capetele osului lung asigură suportarea presiunii pe extremităţile osului. Osul lung este construit sub forma unui tub, cea mai rezistentă arhitectură la răsucire şi combinaţii de tensiune. Alcătuirea peretelui tubului de os e sofisticată, căci în grosimea peretelui există sute sau mii de tubuleţe, fiecare format din lamele ca bulbii de ceapă. Toate tuburile au legătură între ele prin canale. Tot acest amalgam este scăldat de sângele oxigenat, care preia gunoaiele din sângele venos şi aduce oxigen şi substanţe hrănitoare prin sângele arterial. Structura osului este o perfecţiune concepută pentru a rezista celor mai diverse tensiuni.