MEDICUL DE FAMILIE
Unele medicamente sunt toxice prin insasi natura lor, altele isi pot pierde efectul sau pot deveni periculoase daca sunt combinate cu unele produse alimentare sau cu alcoolul.
Directia britanica de control al medicamentelor si alimentelor avertizeaza ca sunt posibile combinatii ce pot anula efectul tratamentului. Astfel, sucul de grepfrut poate anihila actiunea statinelor (medicamente folosite pentru scaderea nivelului colesterolului in sange), a unor contraceptive orale, a antidepresivelor. Acelasi lucru se intampla si in cazul hipertensiunii: sucul de grepfrut creste tensiunea arteriala, eliminand efectul terapiei antihipertensive.
Alcoolul
"Bauturile alcoolice sunt contraindicate in combinatie cu medicamentele antidepresive, cu sedativele, pentru ca accentueaza efectul acestor medicamente asupra creierului. Dozele mari pot provoca blocarea centrului respirator, ajungandu-se uneori pana la coma", avertizeaza conf. dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila". De asemenea, alcoolul poate accentua efectele toxice asupra ficatului ale unor medicamente (paracetamolul). "In primul rand, trebuie sa vorbim despre influenta pe care o au alimentele asupra absorbtiei la nivel intestinal a medicamentelor. De aceea, la prescrierea unui medicament trebuie sa se precizeze daca pastila se ia inainte de masa, in timpul mesei sau dupa masa. Astfel, medicamentele care substituie enzimele pancreatice se iau in timpul mesei, antivomitivele inainte de masa etc. La medicamentele mai moderne, rata de absorbtie nu este influentata de alimentatie exista antibiotice ce pot fi luate si inainte de masa, si dupa masa, fara ca absorbtia sa fie influentata", precizeaza conf. dr. Dumitru Matei.
|
SFATUL MEDICULUIBem lapte pentru un plus de calciu, insa un pahar cu lapte poate scadea eficienta antibioticelor folosite in tratarea infectiilor respiratorii. Antibioticele au eficienta scazuta si daca sunt combinate cu un pahar cu alcool. Pot aparea, de asemenea, greturi, varsaturi sau dureri de cap. "Lactatele pot influenta absorbtia medicamentelor care contin fier. De aceea, fierul sub forma medicamentoasa nu trebuie administrat in acelasi timp cu calciul sau cu alimentele bogate in calciu. Aceste interactiuni trebuie precizate clar de medicul de familie in momentul in care prescrie un tratament", arata conf. dr. Dumitru Matei. |
Citește pe Antena3.ro