Mortul, salvarea şi asistenta

E aiurea ordinea de mai sus. Dar la început e mortul. Din capul locului trebuie spus că mortul e vinovatul. Că el nu moare aşa dintr-o dată. Că n-ar mai fi fost nici un deranj.

Dar mortul nu! Se-ntrece în figuri, moare câte puţin, adică din clipa în care vecinii sună la Salvare. Nici nu mă îndoiesc că Salvarea a sosit în timp record, aşa cum prevăd normele normelor europene. Dar ce folos! Că Salvarea fie n-ajunge pentru că are ghinionul să se împiedice pe drum de un "mort", fie ajunge la timp, dar nu poate fi de nici un ajutor, ca în cazul răposatului de la Slatina. Salvarea a venit doar cu o asistentă, e adevărat, de toată isprava, pricepută şi într-ale acordării primului ajutor, şi într-ale birocraţiei sistemului nostru sanitar, dar mai ales ea cunoaşte foarte bine psihologia personalului medical. Dar asistenta e legată de mâini şi de picioare, deoarece e aidoma soldatului trimis în linia întâi cu pieptul gol. Asistenta n-are o perfuzie, un calmant, un tensiometru, deşi mortul e nemâncat de trei zile şi deshidratat. Că doar e mort.  Aşa că degeaba reacţia europeană, dacă pe dinafară-i Salvare şi pe dinăutru e o dubiţă oarecare.

Dar mortului nu îi e mai bine acum, după demiterile de la spitalul judeţean. S-a demis la ultima verigă. Dar din lanţul acesta, de care s-a prins mortul ca să scape cu viaţă şi de fapt a alunecat în groapă, lipsesc multe verigi: salvări dotate cu aparatura necesară primului ajutor, medicul de familie, spitalul sau cel puţin o policlinică în Drăgăneşti Olt, aşa cum merită această localitate, dacă ţinem seama că are aproximativ 12.000 de suflete... Dacă n-ar fi lipsit aceste verigi, poate mortul mai trăgea de timp. Poate spitalul n-ar fi asaltat din toate părţile. Să fim cinstiţi: demisiile de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slatina sunt justificate, dar nu rezolvă nimic.