Obezitatea face vraişte în nas şi gît

De regulă, lumea nu ştie că obezitatea aduce prejudicii şi în  sfera ORL-ului. Că în nas şi gît se aud ecourile nefavorabile ale numeroaselor kilograme în plus.

De regulă, lumea nu ştie că obezitatea aduce prejudicii şi în  sfera ORL-ului. Că în nas şi gît se aud ecourile nefavorabile ale numeroaselor kilograme în plus. Tocmai de aceea prof. dr Dorin Sarafoleanu, întemeietor de şcoală în ORL şi cel care a întemeiat o clinică ORL de renume internaţional la Spitalul “Sfânta Maria”, explică efectele nefavorabile pe care kilogramele în plus le aduc stării de funcţionare a nasului şi gîtului. Pe scurt, între marile neplăceri aduse de obezitate se înscriu şi sforăitul, şi respiraţia cu întreruperi, denumită apnee.

Cornetele nazale

La graşi se produce o dilatare a cornetelor nazale. Ce sînt aceste cornete nazale? Este vorba de o mucoasă precum un burete, care se umple cu sînge în caz de nevoie pentru a încălzi şi curăţa aerul, făcîndu-l propice respiraţiei. Acest ţesut din cornetele nazale tapetează partea laterală a nărilor. Cînd afară este ger, aceste cornete nazale ca un burete se umplu rapid cu sînge şi încălzesc pe scurta distanţă de 6-7 cm aerul ce ajunge să ia drumul plămînilor deja aproape de 37 de grade, temperatura corpului. La oamenii graşi, aceste cornete se dilată mai mult ca la oamenii cu greutate normală. Şi umflarea lor micşorează drumul de trecere a aerului respirat. Cu alte cuvinte, dilatarea cornetelor nazale care se umplu la graşi cu mai mult sînge ce stagnează în special în poziţie culcat îl obligă pe omul respectiv să respire pe gură. Şi de la respiraţia pe gură pînă la antipaticul sforăit mai e doar un pas. Fiindcă trăgînd aerul pe gură, cu timpul, încep să vibreze vălul palatin şi omuşorul, de unde zgomotul dat de sforăit. În afară de asta, la graşi, introducerea aerului pe gură şi nu pe nasul care e înfundat prejudiciază calitatea aerului respirat. Urmînd calea bucală şi nu cea nazală, aerul respirat nu mai este încălzit, filtrat şi umezit, ceea ce se întîmpla în nări.

Stomacul plin şi divorţul

La graşi se mai întîmplă un fenomen nefavorabil. Se scurtează distanţa dintre amigdale, adesea în loc de doi centimetri între amigdale, graşii ajung la o depărtare de doar un centimetru.

Strîmtarea şi mai mult a căii de intrare a aerului prin gură duce şi ea la sforăit. Sforăitul este cauzat şi de stomacul prea plin, după nişte mese de seară excesiv de bogate şi stropite cu alcool. După ce s-a ghiftuit seara, omul se culcă şi sîngele este atras în zona stomacului pentru digestia mesei copioase. Urmează un somn agitat, cînd omul se răsuceşte pînă face funie cearşaful sub el, cînd transpiră şi sforăie, astfel că odihna de noapte e necorespunzătoare, iar a doua zi omul este somnolent, moţăie la serviciu şi randamentul lui e slab. Ca să nu mai amintim şi faptul că refluxul gastroesofagian cu reîntoarcerea mîncării pe sens contrar din stomac iarăşi spre gură duce la pîrjolirea cu secreţii acide a zonei gîtului, înlesnind sforăitul şi respiraţia cu pauze.  Legat de somnul agitat şi cu întreruperi provocat de sforăit şi de somnolenţa omului care picoteşte a doua zi, se ajunge ca graşii sforăitori să fie daţi afară din serviciu pentru randament slab. Iar colac peste pupăză, divorţează de graşii sforăitori şi nevestele care nu mai pot suporta zgomotul de motoare diesel ieşit din gîtlejul partenerilor de viaţă, deveniţi maşinărie zgomotoasă prin sforăit.

Dacă sforăitul nu este ameliorat prin intervenţia ORL-iştilor şi acest sforăit se întinde pe lungă vreme, cu timpul conduce la oprirea respiraţiei în somn. Respiraţia cu întreruperi de la cîteva zeci de secunde, chiar şi în jurul a unui minut se numeşte apnee şi provoacă nu numai sperietura nevestei, care ţipă că i-a murit bărbatul în somn, dar şi o serie de dereglări ale organismului. Întreruperile în respiraţie în timpul somnului, ivite mai ales la graşii care şi sforăie provoacă o proastă oxigenare a creierului, a inimii, a plămînilor, aşa că respiraţia cu întreruperi în somn adesea conduce la infarct, la accident vascular cerebral, chiar şi la moarte subită. Revenind la sforăitori, oamenii care beau cafea multă, care fumează din belşug, care mai înghit şi pilule calmante, care mai răstoarnă şi nişte pahare cu alcool pe gît, ei bine, aceşti oameni sforăie mai tare, fiindcă toate cele menţionate mai sus relaxează şi mai tare musculatura din gît, făcînd să vibreze curentul de aer, vălul palatin şi omuşorul. Sînt predispuşi la sforăit şi graşii a căror bază a limbii este mai mare. Căci mîncăii şi băutorii suferă de reflux gastroesofagian, care irită baza limbii, o umflă, micşorîndu-se astfel secţiunea de trecere a aerului.

La cuţit

Zice poporul că pentru rezolvarea sforăitului nu există decît o soluţie, cuţitul chirurgului ORL-ist. Şi în principiu poporul are dreptate, fiindcă nu există pilule care să domolească sforăitul. Însă în privinţa zicerii că e necesar cuţitul ORL-istului, aici lucrurile trebuie nuanţate, fiindcă există diferite tratamente chirurgicale pentru rezolvarea sforăitului. Se pune problema reducerii acelor cornete din nări mai dilatate la graşi. Această reducere a dimensiunilor cornetelor nazale se face cu laser sau cu radiofrecvenţă, deci nu cu bisturiul. La cei cu diagnostic deviaţie de sept, sforăitul se poate anula corectîndu-le chirurgical deviaţia de perete nazal. O cauză de sforăit la graşi s-a arătat că sînt şi amigdalele mai mari, ce îngustează calea aerului. Acum amigdalele nu se mai scot pompieristic, fiindcă s-a dovedit că ele au un rol într-un lanţ de apărare imunitară de la nivelul gîtului. Aşa că amigdalele se îndepărtează total numai în cazuri extreme şi cînd ele sînt mărite se “tund” cu laser, micşorîndu-li-se volumul. Cu laser şi cu radiofrecvenţă se scurtează şi omuşorul, dar şi vălul palatin pentru a nu mai flutura curentul de aer, producînd sforăit. Şi mai există o metodă modernă, şi anume iritarea cu laser a vălului palatin, astfel că acesta se apără făcînd cicatrice şi aceste cicatrice rigidizează vălul palatin prea blegit. Dar înainte de toate aceste intervenţii ale chirurgilor ORL-işti, sforăitorul şi cel cu întreruperi de respiraţie în somn sînt sfătuiţi să slăbească. Dar slăbirea trebuie să se facă înţelept şi nu brusc. Medicina recomandă o slăbire aproximativ trei kilograme pe lună.

BOALĂ. Se pare că pacostea Planetei este obezitatea. Se înmulţeşte înspăimîntător numărul graşilor pe suprafaţa Pămîntului. Au intrat în alertă chiar şi americanii, constatînd că poporul american a devenit gras. Că o alimentaţie greşit clădită la nivel de ţară a împins boala obezităţii la scară populaţională. Am rostit cuvîntul boală, pentru că medicina a concluzionat, cu rostire apăsată, că obezitatea nu este doar o înfăţişare nu prea plăcută, ci că obezitatea este chiar boală, boală. Ceva stricat în organismul omului îl aduce pe acesta să care permanent zeci de kilograme în plus.

SUFERINŢELE GRAŞILOR. Întotdeauna obezitatea se însoţeşte cu boli rele: diabetul, hipertensiunea, cu creşterea alarmantă în sînge a grăsimilor, adică a colesterolului şi a trigliceridelor. Să nu uităm că graşii suferă de inimă, că articulaţiile lor se degradează mai repede alături de scheletul care nu a fost proiectat să suporte atîta amar de kilograme suplimentare.  Cumplitul căpcăun numit cancer loveşte mai ales în cei graşi. Plămînii şchioapătă la obezi.