x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Pericol de insolaţie!

Pericol de insolaţie!

de Oana Antonescu    |    08 Iul 2008   •   00:00

Şi în acest an, ca şi anul trecut, insolaţia face numeroase victime. Într-o zi caniculară, numai la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti se înregistrează aproape o sută de cazuri de insolaţie

Şi în acest an, ca şi anul trecut, insolaţia face numeroase victime. Într-o zi caniculară, numai la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti se înregistrează aproape o sută de cazuri de insolaţie. Cînd temperatura aerului este foarte ridicată şi organismul este expus timp îndelungat la soare, sistemul nostru de termoreglare se dereglează. În cazul insolaţiei, corpul generează mai multă căldură decît poate elibera prin transpiraţie, iar temperatura poate depăşi 40 de grade Celsius. Iniţial, apar deshidratarea şi starea de epuizare, de slăbiciune. Dacă expunerea la soare a fost însă mai îndelungată, simptomele sînt mai severe: de la ameţeli, cefalee, fotofobie (hipersensibilitate la lumină) şi pînă la febră, frisoane, vărsături, tulburări de vedere, de echilibru. În cazurile cele mai grave, insolaţia poate merge chiar pînă la comă. Caracteristică insolaţiei este vărsătura în jet, care se diferenţiază de cea cauzată de probleme digestive prin absenţa stării de greaţă. "La copii şi bătrîni, insolaţia are manifestări severe, din cauza deshidratării ce urmează vărsăturilor, de aceea ei trebuie să evite pe cît posibil expunerea prelungită la soare", semnalează dr Ovidiu Cismaru, directorul Serviciului de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti (SAMB).

 

Comprese cu apă rece

Prima măsură luată de urgenţă în cazul unei persoane care suferă de insolaţie constă în aşezarea ei într-un loc răcoros şi ferit de soare. "Compresele sau duşurile cu apă rece sînt eficiente pentru reducerea temperaturii corpului, iar în cazul în care s-au instalat febra şi durerile de cap se pot administra antialgice şi antitermice de genul aspirinei şi paracetamolului", recomandă dr Ovidiu Cismaru. Duşurile nu trebuie să fie însă foarte reci, fiindcă pot provoca un şoc termic. Hidratarea este o altă condiţie esenţială pentru recuperarea stării de sănătate după o insolaţie. Administraţi victimei cît mai multe lichide (apă, nu sucuri!), dar nu foarte reci.

 
URGENŢĂ. Insolaţia poate duce la pierderea stării de conştienţă, situaţie în care se impune chemarea de urgenţă a ambulanţei. Pînă la sosirea medicilor, victima trebuie mutată într-un loc ferit de soare şi aşezată în poziţia de siguranţă, pe laterală, pentru a preveni aspirarea vomei în plămîni.

×
Subiecte în articol: primul ajutor