Povestea unui vaccin împotriva cancerului

"Un medic - cercetător de vocaţie, un om bun, corect, suflet senin şi cald, un optimist avangardist iubitor de natură, pictură, muzică simfonică şi, mai ales, iubitor de oameni şi de demnitate - cu adevărat o prezenţă distinsă, remarcabilă", spune doctorul în ştiinţe medicale Şerban Alexandru Băcanu despre tatăl său, doctorul în ştiinţe medicale Constantin Gheorghe Băcanu, inventatorul unui vaccin contra cancerului.

Un CV de excepţie
Constantin Ghe. Băcanu s-a născut la 19 noiembrie 1920, în comuna Davideşti, pe atunci în judeţul Muscel, într-o familie de intelectuali. După absolvirea şcolii primare şi a liceului din Câmpulung Muscel, a urmat Facultatea de Medicină din Bucureşti între anii 1939 - 1945. În paralel, a urmat Institutul Sanitar Militar din 1940 până în 1947. Încă din facultate, din 1943, a lucrat ca preparator, asistent, şef de lucrări, ajungând apoi şef de laborator şi director de secţie în cadrul Institutului de Seruri şi Vaccinuri "Dr Ion Cantacuzino", din Bucureşti. În paralel, până în 1954, a lucrat ca asistent universitar la Catedra de Microbiologie condusă de prof. dr Constantin Ionescu-Mihăieşti. Între 1956 - 1957 a efectuat un stagiu de specializare la Institutul Pasteur din Paris, în cadrul Secţiei de virusologie, condusă de prof. Pierre Lepine. Revenind în ţară a continuat să lucreze în virusologie până în 1973, când a ieşit forţat la pensie. Reîncadrat apoi ca medic primar la Centrul Naţional de Hematologie, la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi la Spitalul Fundeni din Bucureşti, s-a repensionat în 1979, întrucât regimul comunist a refuzat să-i pună la dispoziţie un laborator funcţional pentru continuarea cercetărilor sale privind autovaccinul celulomicrobian total complex (AVCMTC). Din anul 1964 este doctor în ştiinţe medicale. Acestea sunt doar câteva date din biografia doctorului Constantin Ghe. Băcanu, omul care s-a luptat toată viaţa cu virusurile, găsind şi un leac împotriva cancerului.

Sistemul imunitar
În cercetările sale a plecat de la ipoteza că la baza afecţiunilor, printre care se află şi cele cancerigene, se găseşte sistemul imunitar. Ştiinţa imunităţii, spune domnia sa, ar trebui să fie fundamentul tuturor activităţilor medicale. Vindecarea unui bolnav nu se poate face, atât timp cât imunitatea este deficitară. Imunitatea a fost utilizată încă din antichitate, atât ca metodă profilactică - vaccinarea antivariolică la evrei, chinezi, indieni -, cât şi terapeutică, de Ulisse, care se pare că este astfel primul imunoterapeut cunoscut în lume. Legenda spune că Telefos, regele Misiei, la indicaţia lui Ulisse, s-a vindecat presărând pe rana din pulpa piciorului, care se cronicizase, pilitura de pe vârful lăncii cu care îl rănise Ulisse. La Şcoala de Imunologie de la Cnidos, Grecia Antică, se utiliza profilaxia şi terapia imunizării. Hipocrat, cu Tezele Cnidiene, a anulat Şcoala de la Cnidos, cercetările şi practica medicală ignorând produsele biologice, axându-se pe substanţele chimice. Istoria medicinei a trebuit să-l aştepte pe L. Pasteur pentru a readuce imunologia în actualitate. El a fabricat vaccinul antirabic din măduva bolnavă de turbare. O dată cu descoperirile lui Pasteur, imunologia a luat amploare, ajungând din cenuşăreasă regină. De-a lungul timpului, medicina s-a bazat pe dictonul "Contraria contrariis curantur" (Contrariile se vindecă prin contrarii). Astăzi, homeopaţii au introdus în medicină alt principiu, "Similea similibus curantur" (Asemănările se vindecă prin asemănări). Însă, cum nu există cauză fără efect, medicina trebuie să suprime cauza pentru a înlătura efectul ("Sublata causa, tollitur effectus"). Dar vine imunologia şi spune: sigur, bolnavul se vindecă, însă organismul rămâne vulnerabil la o nouă agresiune, apărând astfel recidiva. Medicina pasteuriană nu numai că previne şi vindecă, dar şi imunizează organismele, noile agresiuni fiind respinse de sistemul imunitar întărit, înlăturându-se recidivele. Însă nu înseamnă că orice tip de vaccin este benefic, putând fi posibilă şi derutarea sistemului imunitar. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă imunitatea unui organism, continuu să expun câteva aspecte legate de imunologia fundamentală, informaţii obţinute de la doctorul Constantin Ghe. Băcanu.

Preventiv şi curativ
"Imunitatea este naturală şi înnăscută, când unele organisme posedă o rezistenţă spontană la infecţii. Imunitatea este dobândită când unele organisme deficitare îşi măresc capacitatea de rezistenţă faţă de infecţii. Prin administrarea de vaccinuri (antigene), organismele capătă însuşirea de a-şi crea mijloace de apărare (anticorpi) contra infecţiilor; se ridică astfel pragul anticorpilor circulanţi (imunitate umorală) la un nivel suficient pentru a neutraliza agenţii patogeni invadanţi. Un titru de anticorpi insuficient sau chiar nul nu este însă echivalent cu absenţa totală de protecţie faţă de infecţie, căci pe lângă imunitatea umorală există şi o imunitate tisulară. Atât imunitatea dobândită natural, postinfecţioasă, cât şi cea dobândită artificial, prin vaccinare, sunt obţinute activ, întrucât organismul îşi creează singur mijloacele de apărare. Când vaccinarea se aplică unui individ sănătos pentru a-l feri de o eventuală infecţie, imunizarea este preventivă. Când vaccinarea are drept scop mărirea puterii de rezistenţă a unui organism deja infectat, în vederea obţinerii vindecării (vaccinoterapie), imunizarea este curativă. În acest caz, se cere ca organismul să nu fie prea intoxicat - debilitat - şi să dispună şi de timpul necesar (infecţie cu mers cronic sau subacut) pentru a realiza imunitatea care se instalează lent (7-14 zile, în general), dar care, în schimb, este de lungă durată. Imunitatea se dobândeşte în mod activ şi artificial prin administrarea de vaccinuri cu tulpini microbiene standard sau prin autovaccinuri, în care se întrebuinţează, la preparare, tulpina izolată de la bolnavul însuşi."

Pasiv şi artificial
"Imunitatea poate fi dobândită pasiv şi artificial prin înlocuirea cu elemente de apărare gata preparate (de exmplu, serul unui animal care a fost vaccinat împotriva agentului patogen respectiv). Această imunitate are o acţiune imediată, curativă (seroterapie) şi este indicată în afecţiunile acute grave, când organismul, fiind epuizat, nu-şi mai poate crea singur elementele de apărare. Administrarea de ser imun poate fi utilizată şi în scop preventiv, când un organism sănătos este pus în situaţia de a veni în contact cu agenţii patogeni, fără a mai avea timpul necesar unei imunizări active, prin vaccinare. Imunitatea pasivă este de durată scurtă (3-18 zile), fiind legată de timpul de supravieţuire a moleculelor de anticorpi din organismul receptor. Imunitatea poate fi dobândită pasiv şi natural (transferul de anticorpi prin placentă de la mamă la făt). Imunitatea adoptivă se dobândeşte artificial prin celule imunocompetente (suspensii celulare) din organe limfohemopoietice - ganglioni limfatici, măduva osoasă, splină etc. - provenite de la un organism imunizat activ. Durata ei este limitată, dacă lipsesc condiţiile de compatibilitate între organismul receptor şi celulele transferate."

Experienţe
Pe doctorul Constantin Ghe. Băcanu l-a animat ideea de a deveni medic încă de la vârsta de 12 ani, pentru descoperirea leacului tuberculozei, căci l-a marcat moartea unui văr în vârstă de 18 ani, din cauza acestei boli. Devenind doctor, şocul morţii soţiei de cancer la sân l-a îndârjit apoi în lupta pentru găsirea unui remediu împotriva cancerului. Îl speria şi ideea că fiul său, care avea vârsta de un an în momentul declanşării afecţiunii soţiei sale, s-a hrănit de la sânul afectat şi trebuia protejat de eventualitatea unei îmbolnăviri. Aşa că a declarat război cancerului. A pornit de la cauzele producerii cancerului, care sunt endocrine, psihice, igienice, nutriţioniste, acestea infuenţând imunitatea. A considerat că printre microbii din corp (din gură, intestine, bronhii, sânge, urină, vagin etc.) se află cauza apariţiei cancerului. Un sistem imunitar puternic produce anticorpi şi stopează declanşarea afecţiunii.

Herlich, un evreu neamţ, dăduse pe cale bucală unor şoareci ulei de ricin şi, după 21 de zile, găsise anticorpi antiricin în sânge. Beznetka, evreu rus, crease un vaccin pentru febra tifoidă, pe care îl experimentase pe armata greacă în 1919, în războiul greco-turc. I. Cantacuzino, în 1913, a pus la punct vaccinul antiholeric. Doctorul Băcanu a preparat un vaccin pentru creşterea imunităţii organismului. A recoltat produse patologice din toate cavităţile organismului, producând în final autovaccinul celulomicrobian total complex (AVCMTC). Mai simplu spus, a luat microbii din om şi i-a reintrodus în om.

Patru tipuri
Microbii sunt de patru tipuri: microbi comensali, necesari digestiei, aceştia neproducând toxine, nu sunt patogeni; microbii latenţi, care stau în aşteptare în organism, ei având o toxină slabă, fiind slabpatogeni; microbii oportunişti (stafilococ, streptococ, piocianic etc.), pe care un sistem imunitar puternic "îi ţine la respect" chiar zeci de ani, dar care stau la pândă şi devin periculoşi când scade calitatea sistemului imunitar; a patra categorie de microbi este reprezentată de cei cu potenţial înalt patogen (virusul variolic, bacilul tetanic, bacilul Koch etc.). Cercetarea s-a îndreptat către cei din urmă. Imunitatea specifică, dată de un vaccin care stopează agresorul, dar şi cea nespecifică, trezită în organism împotriva altor agresori, dau alarma.

Între primul şi al doilea război
Vaccinul medicului Băcanu pregăteşte "întreaga armată" a organismului pentru a învinge în totalitate agenţii patogeni întâlniţi. Omul mileniului III este supus atâtor factori stresanţi, încât programele de funcţionare ale organismului până la nivel celular sunt "virusate". Până în perioada primului război mondial, omenirea suferea de stări psihice alterate, nu de boli psihice, în proporţie de 0,5%. Între primul şi al doilea război mondial, procentul bolilor psihice a crescut la 8%, ca în jurul anului 2000, din cauza acţiunii civilizaţiei, în SUA procentul să ajungă la 34%, iar în România la 30%. Au scăzut însă afecţiunile cu cauze microbiene produse de microbii oportunişti.

Experienţele făcute de medicul Băcanu la Paris, pe porci, evidenţiază o demenţă porcină de 30%. După vaccinare, 82% dintre ei au revenit la un comportament normal.

La Spitalul Sahia
Primii pacienţi care au fost trataţi cu vaccinul AVCMTC au fost de la Spitalul Sahia. În acea perioadă, un caz foarte interesant, spune domnia sa, a fost cel al inginerului Iosif. În perioada tratării acestui caz, medicul Băcanu a fost pe rând medic, criminal, erou. "Inginerul Iosif a fost operat de prostată de medicul Burghele, cu care acesta era prieten. Însă, după operaţie, s-a manifestat o infecţie rebelă la tratament. I-am administrat vaccinul. În a 34-a sau a 35-a zi, a început să se simtă foarte rău, având frisoane. A fost internat imediat la Spitalul Panduri. Era pe moarte. Atunci, toţi s-au manifestat împotriva tratamentului meu. Însă, după câteva zile, a început să se manifeste o stabilizare a stării, iar în final, inginerul Iosif s-a însănătoşit. Atunci, toţi m-au declarat erou. A fost la fel ca în cazul lui Napoleon Bonaparte - când a debarcat era monstru, iar pe măsură ce se apropia de Paris era din ce în ce mai aclamat, până a ajuns împărat."

Până în 1989, prof. Ion Mânzatu, preşedintele Consiliului Naţional pentru Ştiinţă şi Tehnologie, l-a solicitat pe medicul Băcanu să se implice în tratarea unui copil de 11 ani, fiica unui ministru din acea perioadă, care suferea de o tumoră renală embrionară. Chiar Ceauşescu dăduse dispoziţie ca toate somităţile medicale să se implice în rezolvarea acestui caz. În final, autovaccinul medicului Băcanu a fost remediul. Au urmat noi pacienţi vindecaţi, printre care şi câţiva de leucemie. Ludovic Spiess şi ministrul Agriculturii Angelo Miculescu, s-au vindecat, de asemenea, prin administrarea vaccinului. Adrian Păunescu i-a mediatizat invenţia în Revista Flacăra şi chiar a urmat un tratament preventiv de imunizare cu AVCMTC.

Invidia
Promovarea vaccinului s-a făcut foarte greu, din cauza unor colegi de breaslă, care şi pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, cât şi a lui Ceauşescu dădeau referinţe negative legate de acesta, din invidie. Există un dicton latin, spune dr Băcanu: "Invidia medicorum pessima" (Invidia medicală este cea mai rea). Ce, parcă numai în medicină e valabil? Îmi aduc aminte că regizorului Sergiu Nicolaescu, inginer la bază, colegii de breaslă îi spuneau că este: "Cel mai bun regizor dintre ingineri şi cel mai bun inginer dintre regizori!". Revenind la medicul Băcanu, medicul Vlad Bâlbâie, secretarul PCR din Institutul "Dr. I. Cantacuzino", l-a obligat să se pensioneze la 53 de ani, pentru că nu a fost de acord să-l treacă coautor pe brevetul său de invenţie. După un timp, fără nici o explicaţie, a fost dat afară şi din Institutul de Oncologie. A vrut să plece la Paris, la Institutul Pasteur, dar băiatul său, medicul Şerban Alexandru Băcanu, l-a convins să rămână în ţară. Poate că dacă ajungea în Franţa altul ar fi fost destinul său ştiinţific şi soarta bolnavilor de cancer şi cu alte afecţiuni. Aşa suntem noi, până nu se evidenţiază personalităţile noastre peste hotare, nu sunt remarcate în România. Au fost însă şi personalităţi care l-au susţinut în activitatea de cercetare, unul dintre aceştia fiind profesorul Cajal, de la Institutul de Virusologie, care i-a înlesnit efectuarea experimentelor pentru producerea vaccinului. A avut şi acordul profesorilor Bruckner şi Firu pentru folosirea vaccinului, obţinând rezultate excelente în tratarea afecţiunilor pulmonare. Administrarea acestui vaccin este simplă, fără contraindicaţii, elimină chimioterapia, citostaticele şi radioterapia, care dau o gamă întreagă de reacţii adeverse în organism, scăzând imunitatea. De asemenea, eficacitatea vaccinului merge până la eliminarea eventualelor operaţii.

VIRUSARE GENERALĂ. Vaccinul medicului Constantin Gheorghe Băcanu pregăteşte "întreaga armată" a organismului pentru a învinge în totalitate agenţii patogeni întâlniţi. Omul mileniului III este supus atâtor factori stresanţi, încât programele de funcţionare ale organismului până la nivel celular sunt "virusate".

MAI AM DE SCRIS. Chiar medicul Băcanu a reuşit să se vindece de metastaze pe intestin, după cum a declarat domnia sa. AVCMTC-ul este omologat, dar nu este întrebuinţat în medicină. Dar aceasta nu este singura realizare a medicului Băcanu, din postura de cercetător. O altă descoperire a domniei sale este tratamentul împotriva actinomicozei, o infecţie gravă, chiar mortală. De-a lungul carierei sale, a obţinut două certificate de inventator şi patru certificate de inovator. A reuşit să adune în patru volume evocări, alături de însemnări ale cercetărilor şi realizărilor sale de-o viaţă. Acum, la aproape 90 de ani, spune cu seninătate şi plin de spirit: "Mai am de scris două volume până plec!".