Rezidenţiat european şi spitale muribunde

Se uşurează cu un an-doi rezidenţiatul, după reguli europene. Scopul declarat este ca rezidentul să se specializeze mai repede pentru a acoperi deficitul existent la ora actuală. Ordinul ministrului Sănătăţii reduce cu un an durata rezidenţiatului la 37 de specialităţi din 39 şi cu doi ani la chirurgie cardiovasculară şi medicină sportivă. În schimb, nu se modifică la medicină de familie, oncologie, chirurgie, osbtetrică-ginecologie şi neurologie.

Dar între scopul declarat şi rezultatul final e o mare diferenţă. Căci socoteala de la minister nu se potriveşte cu cea a medicului. Cu cât are mai rapid în buzunar patalamaua de specializare, cu atât medicul o taie mai repede din ţară. Aşa că spitalele, atâtea cât vor mai rămâne în picioare, după linşare, vor suferi de aceeaşi cruntă lipsă de medici. Spitalele supravieţuitoare - probabil câte unul-două pe cap de judeţ - nu oferă nimic bun nici medicului, nici pacientului. Medicul semnează un stat de plată umilitor, n-are dotarea minimă necesară unui diagnostic corect sau verificării unui diagnostic, n-are posibilitatea administrării unor tratamente eficiente, este obligat să prescrie medicamente pe bilete de RATB ca să nu fie luat în vizor de casele de asigurări de sănătate.

Adică, vreo 15-20 de ani de învăţătură să fie irosiţi în nişte jalnice adăposturi pentru bolnavi condamnaţi la moarte, care în mintea unora ar putea fi numite spitale. Hai la Spitalul Municipal din Bucureşti: datorii la medicamente şi materiale sanitare pe 2008-2009 de 65 de milioane, iar pentru acest an se trage nădejde că vor fi alocate vreo 15-20 de milioane lei. Buni şi ăia. Dar nu-s deloc.
Nici pentru perfuzoare, nici pentru seringi, dar nici pentru saci de gunoi. Şi asta unde? Într-unul din cele mai mari şi mai aglomerate spitale din ţară!