De obicei, mahmureala apare după o noapte de consum alcoolic crescut, în special dimineața, atunci când nivelul alcoolului din sânge începe să scadă și apar primele simptome: dureri de cap, greață, amețeli, somnolență și sete. Nu se poate spune cu exactitate care este care este cantitatea de alcool care produce mahmureală a doua zi, pentru că acest lucru depinde de la persoană la persoană, și, adesea, în cazul aceleiași persoane, de la situație la situație: în funție de nivelul de oboseală, de deshidratare, dacă persoana respectivă a băut și apă în timpul consumului de alcool sau dacă a dormit destul după aceea. Printre simptomele cele mai frecvente ale mahmurelii se numără ritmul cardiac crescut, anxietatea, ochii injectați, dureri musculare, diareea și durerile de stomac sau vărsăturile, halitoza (respirația urât mirositoare), surplusul de salivă, sensibilitatea la lumină sau la sunete, iritabilitatea. În unele cazuri, când apar simptome ca hipotermia, pierderi de ritm în respirație, confuzie, leșin sau paloare, poate fi vorba de mai mult decât o simplă mahmureală – o intoxicație cu alcool, caz în care trebuie chemat de urgență medicul. Nu există un tratament pentru mahmureală, în general, ea trebuie să ”treacă de la sine”. Sunt câteva lucruri pe care le puteți face pentru a grăbi procesul. În primul rând, contrar credinței populare că dacă bei apă după alcool te îmbeți, este bine să beți cât mai multă apă, pentru a evita deshidratarea. De asemenea, ar fi bine să mâncați alimente moi, fără prea multe fibre, cum ar fi pâinea sau biscuiți sărați, care vor crește nivelul zahărului în sânge dar nu vor afecta foarte mult stomacul. Şi alimentele care conțin fructoză (fructele) ajută, pentru că alcoolul este astfel metabolizat mai repede. Dacă durerile de cap sunt foarte mari, puteți lua un analgezic, însă trebuie să aveți grijă, pentru că medicamentele pe bază de paracetamol atacă ficatul, și așa pus la grea încercare, în timp ce aspirina poate avea efecte secundare la nivelul stomacului. Cel mai bun remediu, în caz de mahmureală rămâne somnul, în timpul căruia organismul se reface mai ușor. Asigurați-vă, însă, că aveți lângă pat un pahar cu apă, pentru că veți avea nevoie.
Dr. Alina Avram, medic de familie