Sincopa, manifestări şi cauze

Clinica medicală poate fi uneori paradoxală: boli grave se însoţesc de simptome banale sau, din contră, afecţiuni benigne se manifestă zgomotos. Deseori însă este şi ambiguă, pentru că acelaşi simptom poate fi semnul unei boli grave sau al unei stări nesemnificative.

Este şi cazul sincopei, o pierdere bruscă, temporară a stării de conştienţă, însoţită de dispariţia tonusului postural (cădere) şi afectarea până la suspendare a funcţiilor vitale (tensiune arterială, frecvenţă cardiacă, respiraţie), în absenţa unor leziuni organice locale specifice. Revenirea este spontană şi în general rapidă, în câteva secunde sau minute.

Cauzele apariţiei
Producerea unei sincope este o consecinţă a particularităţilor metabolismului şi fiziologiei creierului uman. Acesta are nevoie de un aport constant de glucoză şi oxigen pe care nu le poate însă stoca, de aceea este dependent de un flux sangvin regulat. În condiţii normale, acesta reprezintă circa 15% din valoarea debitului cardiac, adică 700-750 ml de sânge pe minut. Dacă din diferite motive acest flux se opreşte, chiar şi pentru câteva secunde, se produce sincopa. Aceasta poate apărea în diferite afecţiuni cardiace, neurologice sau metabolice. De notat că lipotimia sau leşinul, cu care sincopa se confundă deseori, reprezintă scăderea sau pierderea stării de conştienţă, dar fără afectarea funcţiilor vitale. Aritmiile - afecţiunile cu afectarea ritmului fiziologic al inimii - atât prin scăderea frecvenţei cardiace (bradiaritmii), cât şi prin creşterea acesteia (tahiaritmii) pot genera sincope prin reducerea debitului cardiac (cantitatea de sânge pompată într-un minut). Bolile cardiace care evoluează cu obstrucţia fluxului sangvin: diferite afecţiuni valvulare (aortice sau mitrale) ori cardiomiopatia cronică obstructivă (maladie în care muşchiul cardiac se îngroaşă şi îşi pierde capacitatea eficientă de contracţie) se însoţesc de sincope care apar mai ales la efort. Hipotensiunea arterială ortostatică (cu scăderea bruscă şi notabilă a tensiunii arteriale la ridicare) se poate însoţi şi ea de sincope. Acelaşi lucru se întâmplă şi în situaţiile în care scăderea tensională e cauzată de pierderi lichidiene, prin hemoragii (chiar mici, neexteriorizate, dar persistente, cum ar fi cele digestive sau genitale) sau diaree, vărsături, abuz de diuretice. În fine, numeroase alte maladii cardiace - infarctul miocardic şi stările postinfarct, unele cardiopatii congenitale, pericarditele, trombozele vaselor pulmonare - se pot însoţi şi ele de acest simptom. Sincopa vasovagală este foarte frecventă mai ales la adolescenţi şi persoane tinere şi se produce în diferite circumstanţe (frică, emoţie, vederea sângelui, durere puternică, mici intervenţii medicale etc.), printr-un mecanism reflex vasodepresor. Sincopa carotidiană apare mai ales la vârstnici, cu leziuni aterosclerotice difuze, la care sinusul carotidian este stimulat uşor şi se caracterizează prin apariţia acestei stări la diferite manevre simple (râs, încheierea gulerului la cămaşă, întoarcerea capului). Alteori, o sincopă se poate produce la oboseală, după menţinerea forţată a poziţiei în picioare, fără mişcare sau în timpul unor accese de tuse, în timpul urinării sau defecaţiei, ori după expunerea prelungită la temperaturi înalte. Insuficienţa cerebro-vasculară generată prin obstrucţia unei artere care irigă creierul, cel mai frecvent prin leziuni aterosclerotice, se poate însoţi de sincopă. Şi alte afecţiuni neurologice - migrenele, epilepsia, nevralgia glosofaringiană (afectarea nervului cu acelaşi nume, ce generează dureri violente în zona cervicală), unele accidentele vasculare, mai ales atacul ischemic tranzitor, neuropatiile (mai ales diabatice), boala Parkinson - se pot manifesta prin sincope. Există şi situaţii în care fluxul sanguin este normal, dar se înregistrează o scădere a glicemiei sau oxigenării sângelui care pot duce la sincopă. Aşa se întâmplă în stările hipoglicemice, în suferinţele pulmonare cronice (emfizem, bronşită, fibroză pulmonară, tromboze sau embolii, pneumonii). Stările de nervozitate sau stres, cu creşterea frecvenţei respiratorii, pot de asemenea declanşa o sincopă. Acest lucru se poate întâmpla şi la copiii mici, la care respiraţia se opreşte în timpul crizelor de plâns sau ţipete, la furie sau durere.  

Manifestări
Unele medicamente pot produce sincope prin diferite mecanisme: vasodilatatoare, diuretice, alfa sau beta blocante, digitalice, antiaritmice, sedative, antidepresive triciclice, neuroleptice etc. Sincopa se poate instala brusc sau după o perioadă premergătoare de câteva secunde sau zeci de secunde. Sincopa vasovagală, de pildă, este precedată de o stare de disconfort, greaţă, ameţeală, înceţoşarea privirii, transpiraţii. În sincopele cardiace instalarea acestora se face brusc sau după câteva secunde de dispnee, durere toracică, palpitaţii. În afecţiunile neurologice, sincopa poate fi anunţată de cefalee, vertij, ameţeală, tulburări de echilibru. Sincopa propriu-zisă durează câteva secunde până la 2 minute. Persoana în cauză îşi pierde conştienţa, se prăbuşeşte, rămâne nemişcată, inertă, fără să răspundă la stimuli, dar cu menţinerea controlului sfincterelor. Este palidă sau uneori cianotică, cu extremităţile reci, cu pulsul slab, respiraţia abia perceptibilă, tensiunea arterială scăzută.

După ce îşi revine, îşi recapătă complet starea de conştienţă şi memoria. În timpul căderii se poate lovi, de aceea trebuie investigată şi tratată ulterior pentru eventuale răni, fracturi, traumatisme craniene.

Investigaţiile ulterioare, obligatorii
Fie că sincopele apar într-un context clinic, de exemplu boli cardiace sau neurologice, fie că ele se repetă fără a exista nişte afecţiuni preexistente cunoscute, ele necesită investigaţii. Se începe cu examenul clinic făcut de medicul de familie, care vă poate recomanda în continuare teste suplimentare:  hemoleucogramă, glicemie, electroliţi, EKG, radiografia toracică etc, alteori se impune un examen cardiologic sau neurologic de specialitate, care poate fi completat cu alte investigaţii, mai amănunţite (ecocardiogramă, electroencefalogramă, tomografie computerizată sau RMN). Dacă simţiţi că vă veţi pierde cunoştinţa întindeţi-vă pe pat sau, dacă nu e posibil, aşezaţi-vă pe un scaun cu capul între genunchi.

Sfaturi de urmat. Dacă asistaţi când altă persoană leşină, paşii pe care trebuie să-i faceţi sunt următorii: întindeţi-o pe spate, cu picioarele ridicate cu 30 cm; desfaceţi-i gulerul, haina, cureaua; încercaţi să îi vorbiţi pe un ton ridicat, să o stimulaţi scuturând-o sau pălmuindu-i obrajii. De asemenea, după ce îşi revine, este bine să rămână culcată un sfert de oră sau până la sosirea medicului. Tratamentul de fond se face după precizarea diagnosticului.