x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Un exemplu de urmat de către prediabetici!

Un exemplu de urmat de către prediabetici!

de Dr Dana Tinică    |    07 Mai 2012   •   19:18

Cand Alec Baldwin s-a prezentat la ceremonia de acordare a premiilor Screen Actors Guild (unde a primit premiul pentru cel mai bun actor al unui serial de comedie pentru rolul din,, 30 Rock') in urma cu trei luni, toata lumea a remarcat silueta sa vizibil subtiata! Si asta dupa ce, in urma cu doi ani, cand fusese nominalizat pentru Golden Globes, actorul nu s-a prezentat la festivitate, deoarece avea multe kilograme in plus! El a marturisit si cauza acestei schimbari: in mai anul trecut a fost diagnosticat cu prediabet si asta l-a facut sa isi schimbe stilul de viata. Astfel, el a slabit 15 kilograme, a adoptat un regim alimentar sanatos, eliminand dulciurile si facand zilnic exercitii fizice .

Actorul nu este un caz singular: in SUA exista 79 milioane de persoane cu prediabet si, de altfel, numarul acestora este mare in intreaga lume. In prediabet valorile glicemiei sunt mai mari decat cele normale, dar nu atat de mari incat sa fie incadrate la diabet zaharat, persoanele respective avand un risc major de a suferi in viitor de diabet de tip II . Atentie! Notiunea nu se aplica si in cazul diabetului de tip I ! Mai grav insa complicatiile cardiovasculare specifice bolii apar chiar din stadiul de prediabet. Exista insa si o parte buna! Prediabetul nu este o fatalitate! Masuri simple pot impiedica evolutia prediabetului spre diabet si imbunatati de altfel starea generala a sanatatii. De aceea, este important ca prediabetul sa fie descoperit cat mai de timpuriu si controalele periodice la medicul de familie joaca un rol important in acest sens. Pentru ca, desi, de obicei, pacientul nu prezinta nici un fel de simptome, prediabetul poate fi depistat prin simple analize de laborator.

Exista mai multe teste care pot diagnostica prediabetul: glicemia pe nemancate, testul de toleranta la glucoza si determinarea hemoglobinei glicozilate.

* Glicemia pe nemancate se determina din sangele venos, dimineata (dupa cel putin opt ore in care nu s-a mancat nimic). Valorile normale sunt sub 100mg/dL. Cele intre 100 si 125 mg/dL se incadreaza la prediabet si cele de la 126 mg/dL la diabet zaharat.

*Testul oral de toleranta la glucoza incepe, de asemenea, cu testarea glicemiei dimineata pe nemancate, dupa care pacientului i se da sa bea o solutie concentrata de glucoza. Dupa doua ore se determina din nou glicemia. In mod normal, valorile sunt sub 140 mg/dL. In prediabet ele se situeaza intre 140 si 199 mg/dL, iar in diabet peste 200 mg/dL.

*Hemoglobina glicozilata (A1c) informeaza asupra valorilor glicemiei din ultimele 3-4 luni. Valorile normale sunt sub 6%, cele din prediabet intre 6 si 6,4%, iar de la 6,5% se considera ca pacientul are diabet.

Totusi, avand in vedere ca prediabetul nu prezinta simptome evidente, cui sunt recomandate aceste analize? In primul rand persoanelor supraponderale sau obeze, cu varsta peste 45 de ani, dar si sub aceasta varsta in cazul celor care prezinta factori de risc: cazuri de diabet zaharat in familie, diabet gestational sau nasterea unui copil cu greutatea peste 4 kilograme, niveluri mari ale colesterolului sau trigliceridelor in sange, hipertensiune arteriala.

Daca sunteti diagnosticat cu prediabet nu trebuie sa considerati ca sunteti condamnat la a face diabet in viitor! In ciuda riscurilor, niste masuri simple pot sa opreasca evolutia spre diabet. Acestea sunt scaderea in greutate, adoptarea unui regim alimentar cat mai sanatos, cu mai putine calorii si grasimi, bazat pe fructe, legume si cereale integrale, peste si carne slaba, lactate cu un continut scazut in grasimi si excluderea dulciurilor concentrate. Chiar daca nu puteti atinge greutatea ideala nu trebuie sa renuntati, chiar si o scadere de cateva kilograme (5-10 kg) are un rol important in reglarea glicemiei. La acestea se adauga exercitiul fizic, cate 30-60 de minte, zilnic!

×