Varicela şi zona zoster

Cele mai multe cazuri de varicelă apar iarna şi primăvara, iar boala se transmite prin contact direct cu bolnavul sau pe cale aeriană, prin picături eliminate de pacient atunci când respiră, tuşeşte sau strănută. Sursa de îmbolnăvire o reprezintă bolnavii cu varicelă, care devin infecţioşi cu 1-2 zile înainte de apariţia erupţiei şi rămân contagioşi până când toate leziunile se acoperă de cruste, inclusiv cei cu zona zoster. Boala lasă o imunitate solidă, reîmbolnăvirile producându-se rar, zona zoster nefiind practic o reîmbolnăvire, ci o reactivare a virusului existent în organism.

Credit: 123RF

Debutul
După o perioadă de incubaţie ce durează, în medie, două săptămâni, boala debutează cu semne nespecifice (dureri de cap, febră moderată, dureri musculare). După două zile apare o erupţie caracteristică, localizată iniţial pe corp, apoi pe cap şi membre, cu macule, adică pete mici de câţiva milimetri, roşii, rotunde, care se transformă în papule mai mari, solide, ce evoluează în câteva ore cu formarea unor vezicule rotunde, superficiale, cu un conţinut clar. Aceste vezicule se usucă în una-două zile, acoperindu-se cu o crustă ce cade după circa 10 zile, lăsând o zonă de pigmentaţie trecătoare, dar fără cicatrice. Elementele eruptive apar în mai multe valuri, la un  interval de câteva zile, însoţite de moderate ascensiuni febrile, aşa că ele nu evoluează simultan, prezentând un tablou variat. Ele sunt pruriginoase şi prin scărpinare se pot suprainfecta. În acest caz, conţinutul lichid al veziculelor se tulbură  şi după vindecare lasă, de obicei, urme. Erupţia se localizează în principal pe corp: pe faţă şi pielea capului, palme sau tălpi. De asemenea, poate apărea şi pe mucoase, în cavitatea bucală, laringe, genital, anal, ocular, producând ulceraţii dureroase care se pot suprainfecta. Alte simptome care pot apărea sunt: durerile abdominale, cefaleea sau tusea uscată. În general, varicela evoluează simplu, mai ales la copii, rareori complicându-se cu pneumonii, encefalite, meningite, afectare oculară etc. Formele grave apar la femeile însărcinate, putând induce malformaţii ale fătului, greutate mică la naştere sau îmbolnăvirea gravă a fătului, dacă viitoarea mamă se îmbolnăveşte în ultima săptămână de sarcină. De asemenea, persoanele cu eczeme, cu o imunitate scăzută, cu diferite forme de cancer sau cele care fac un tratament cu corticosteroizi, chimio sau radioterapie sunt mai expuse complicaţiilor.

Izolare la domiciliu
Diagnosticul se pune pe baza datelor epidemiologice şi a aspectului clinic de către medicul de familie sau medicul infecţionist, rareori fiind necesare alte investigaţii. Pentru evaluarea stării, bolnavului i se fac examene de laborator şi, dacă e necesar, examen radiologic pulmonar sau un examen oftalmologic. Bolnavul se izolează la domiciliu şapte-zece zile de la erupţie. În perioada febrilă, sunt necesare o bună hidratare şi o dietă uşoară, apoi aceasta se poate diversifica. Dacă prezintă ulceraţii bucale se exclud alimentele prea fierbinţi, crocante, acre sau condimentate. În trecut, se interzicea baia până la vindecarea leziunilor, pentru a nu le suprainfecta. În prezent, sunt însă recomandate duşurile călduţe şi aplicarea unor comprese reci pentru calmarea mâncărimii. Hainele trebuie să fie curate şi răcoroase, căci transpiraţia şi căldura agravează mâncărimea. Leziunile nu trebuie acoperite cu pansament, dar se pot tampona cu alcool sau cu alcool mentolat. Dacă sunt foarte pruriginoase se administrează antihistaminice, unguente cu antibiotice. Copiii nu trebuie lăsaţi să se scarpine, de aceea unghiile trebuie tăiate scurt şi, dacă e necesar, se pun mănuşi subţiri sau se bandajează vârful degetelor. În formele grave de boală se pot administra medicamente antivirale sau imunoglobuline specifice.

Vaccinul
Profilaxia bolii se face prin administrarea unui vaccin, care în multe ţări este obligatoriu şi care e utilizat facultativ şi la noi. Unii părinţi privesc cu reticenţă acest vaccin, pentru că varicela este percepută ca o maladie extrem de răspândită şi  aproape întotdeauna cu o evoluţie benignă. Acest lucru este însă valabil doar la copii sau în general la persoanele sănătoase. Dacă însă copilul va dezvolta în timp o eczemă, o boală pulmonară cronică, o afecţiune autoimună, un cancer sau va urma un tratament care scade imunitatea, există şanse ca să dezvolte o formă severă de boală, iar vaccinul făcut la timp l-ar putea scuti de aceste necazuri suplimentare. Acest lucru devine şi mai important în cazul femeilor, care se pot îmbolnăvi în timpul sarcinii, punând astfel în pericol dezvoltarea normală a fătului. Există posibilitatea reactivării tardive a virusului, cu producerea zonei zoster şi a sindromului dureros care poate persista mult timp.

Vaccinul se administrează de obicei într-o primă doză, când copilul are 12-15 luni, şi o a doua doză, la 4-6 ani. Pentru copiii mai mari (7-12 ani) se administrează două doze la un interval de trei luni, iar celor peste această vârstă, două doze în interval de o lună. Pentru adulţi se fac de obicei două doze, la două luni interval. La persoanele receptive, vaccinul făcut în primele trei-cinci zile de la expunere (de la contactul cu o persoană bolnavă) poate preveni apariţia bolii sau poate determina forme mai uşoare de boală. El este contraindicat femeilor gravide, persoanelor cu imunodeficienţă sau care au alergie la componentele produsului.

Vine şi nu mai pleacă
Vindecarea varicelei nu înseamnă dispariţia virusului din organism. El persistă la nivelul  ganglionilor, nervilor periferici spinali sau cranieni, unde, în anumite condiţii, se poate reactiva, afectând mai ales fibrele senzitive ale nervilor, ceea ce explică incidenţa sindromului dureros. Se pare că afectarea nervilor exagerează mesajul transmis la creier şi amplifică durerea. Acest fenomen apare la persoanele cu vârsta peste 60 de ani, la imunodeficienţi, la bolnavii de cancer, în special la cei cu cancer osos sau limfatic, la persoanele care au suferit un  transplant, la cei care urmează un tratament de lungă durată cu corticosteroizi, citostatice sau radioterapie.

Se consideră că aproximativ 10% din populaţie poate suferi de herpes zoster, acest procent fiind însă mult mai mare după vârsta de 60 de ani. Reactivarea se produce, de regulă, o singură dată, dar vindecarea leziunilor este urmată deseori de un sindrom dureros extrem de greu de tratat, care poate persista luni sau chiar ani.

Debutul este cu oboseală, cefalee, febră, durere şi mărirea în volum a ganglionilor în zona  care se va produce erupţia. Durerea este intensă, ca o arsură, apare pe traiectul nervului, întotdeauna pe o singură parte şi se intensifică la atingere. La câteva zile se produce pe respectivul teritoriu şi erupţia, care urmează acelaşi ciclu de transformări, de la maculă la veziculă şi crustă, ce persistă 10-14 zile şi dispare, lăsând o cicatrice cu o zonă de depigmentare centrală şi de pigmentare periferică. Durerea este puternică şi persistentă, însoţită de amorţeală şi de parestezii. Mai rar, dacă sunt afectate şi fibrele motorii ale nervului, se produc paralizii sau pareze.

Durerea şi erupţia se localizează cel mai des la nivelul toracelui (50% dintre cazuri), dar şi la nivelul gâtului, feţei, abdomenului sau membrelor. Formele mai grave sunt localizate în jurul ochiului, cu afectarea corneei şi tulburări de vedere, şi la nivelul pavilionului urechii şi al timpanului, însoţite de paralizie facială, hipoacuzie (scăderea auzului), zgomote în urechi, ameţeli, tulburări de echilibru.

Deşi erupţia este mai puţin pruriginoasă şi apar mai puţine complicaţii organice, afecţiunea lasă sechele grave, cele mai importante fiind tulburările de vedere, paraliziile şi nevralgiile. Diagnosticul se pune pe baza aspectului clinic, uneori fiind necesar un examen citologic de la nivelul leziunii sau o biopsie cutanată. Alteori, se impune un consult oftalmologic, neurologic sau dermatologic.

Credit: Fotolia

Tratament
Tratamentul include antialgice mai puternice decât cele uzuale, uneori corticosteroizi, pentru reducerea inflamaţiei şi durerii, şi medicaţie antivirală, care trebuie luată cât mai rapid, în primele trei zile de la apariţia erupţiei. Când e necesar se instituie un tratament oftalmologic specific.

Trebuie menţinută o bună igienă locală, leziunile nu se acoperă cu pansamente, dar se pot tampona cu alcool mentolat sau cu alte loţiuni recomandate de dermatolog. Pentru calmarea durerii se pot aplica comprese reci. În cazul durerilor persistente, se indică în doze mici antidepresive, care acţionează asupra mediatorilor chimici din creier, sau anticonvulsivante, care stabilizează activitatea electrică a structurilor nervoase, reglând astfel percepţia durerii. Se mai pot face infiltraţii locale cu corticosteroizi, aplicarea pe zona dureroasă de: plasturi cu lidocaină, creme cu aspirină, lidocaină sau capsaicină. Preparatele cu lidocaină nu se aplică pe faţă, iar cele cu capsaicină nu vor fi aplicate în jurul ochilor. De asemenea, se poate încerca stimularea electrică transcutanată a nervilor cu electrozi electrici situaţi pe piele sau stimularea nervilor periferici cu electrozi subcutanaţi. În cazurile total rebele la tratament, se pot lua în considerare şi metode chirurgicale. La majoritatea persoanelor, durerile dispar în trei luni, dar la 10%-20% pot persista chiar mai mult de un an.

ADOLESCENŢĂ. Există afecţiuni ale copilăriei atât de frecvente, încât se înscriu aproape într-un ritual de creştere, de maturizare. Aşa este şi varicela, boală faţă de care toţi suntem receptivi şi pe care o contractăm de obicei în copilărie sau adolescenţă. În circa 75% dintre cazuri apare până la vârsta de 15 ani, iar până la 20 de ani, 90% dintre persoane au avut deja varicelă.

ZONA ZOSTER. Deşi în general varicela evoluează uşor, fără complicaţii, virusul incriminat, numit varicelo-zosterian, rămâne cuibărit în sistemul nervos şi la vârste înaintate sau în stări de imunodepresie se poate reactiva şi da o afecţiune foarte supărătoare, numită zona zoster.