x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Medicul de familie Virusurile aviare nu cedează

Virusurile aviare nu cedează

de Magda Marincovici    |    26 Aug 2008   •   00:00

La nivel planetar, persistă o ameninţare: epidemia provocată de virusul H5N1 al gripei aviare. Iată însă că o nouă suşă a gripei, numită H9N2, ar putea contribui în mod suplimentar la declanşarea epidemiei.

La nivel planetar, persistă o ameninţare: epidemia provocată de virusul H5N1 al gripei aviare. Iată însă că o nouă suşă a gripei, numită H9N2, ar putea contribui în mod suplimentar la declanşarea epidemiei. Analizele efectuate asupra acestei suşe a virusului aviar au demonstrat că acesta este capabil să se transmită, să se răspîndească şi să-şi modifice structura. Acestea sînt principalele concluzii ale studiilor efectuate de o echipă de cercetători de la Saint Judes’s Children Research Hospital Memphis de la Universitatea din Maryland. “Rezultatele noastre sugerează că existenţa şi prevalenţa virusurilor H9N2 la păsări reprezintă o ameninţare cu consecinţe directe asupra oamenilor”, se specifică în studiul publicat de cercetătorii americani în Public Library of Science Journal.

Majoritatea specialiştilor în domeniul virusului gripei sînt de acord că o epidemie la nivel mondial este inevitabilă. În schimb, deocamdată, nimeni nu poate să precizeze care suşă a virusului ar putea fi la originea pandemiei, chiar dacă virusul H5N1 este în prezent principalul suspect. Începînd din 2003, virusul H5N1 al gripei aviare a contaminat 358 de persoane şi a făcut 243 de decese umane. În aceeaşi perioadă, în ferme au fost sacrificaţi milioane şi milioane de pui. Performanţa lui H5N1 constă în faptul că fără multe modificări ale structurii, el ar putea să se transforme într-un virus capabil să se transmită la om relativ uşor şi să se propage rapid de la o persoană la alta. Totuşi sînt experţi care atrag atenţia că H5N1 nu ar fi singurul virus care ar deţine aceste performanţe fatale omului. H9N2, care e găzduit în principal de păsări, a contaminat aproximativ patru copii din Hong Kong, fără simptome severe. El a mai fost descoperit la păsări, porci şi alte animale din Europa şi din Asia. Potrivit specialiştilor, doar o singură mutaţie ar fi suficientă pentru a transforma H9N2 mai virulent şi mai patogen, facilitîndu-i transmiterea de la om la om. Şansa omului este că, pînă acum, H9N2 nu a reuşit să se transmită prin aer, ceea ce îi limitează mult propagarea. Conform studiilor, există sute de suşe ale virusurilor gripei aviare, însă doar patru au capacitatea de a ataca omul, respectiv: H5N1, H7N3, H7N7 şi  H9N2.


GRIPA SPANIOL
Ă. Ce nu ucide te întăreşte. Acesta ar putea fi concluzia dramaticului episod al gripei spaniole. Cercetătorii americani au izolat anticorpi viabili contra virusului gripei H1N1, care a declanşat, în 1918, gripa spaniolă. Dr Eric Altschuler şi echipa sa de la Mount Sinai School of Medicine din New York au efectuat prelevări de sînge de la 32 de supravieţuitori ai gripei spaniole, cu vîrste între 91 şi 101 ani. Aceste persoane au fost în contact cu virusul şi au fost expuse bolii, spune unul dintre autorii studiului în revista Nature. Cercetătorii au descoperit anticorpi în fiecare eşantion de sînge prelevat, pe care i-au analizat în celebrele laboratoare ale Centers for Disease Control and Prevention (CDC) Atlanta. Rezultatul: toţi cobaii expuşi virusului mortal H1N1, injectaţi cu anticorpi, au supravieţuit. “Aceşti anticorpi ar putea avea o valoare terapeutică în situaţii de urgenţă provocate de virusul H1N1. Iar acest studiu demonstrează importanţa pe care o are “memoria sistemului nostru imunitar”, susţin cercetătorii americani. 

×
Subiecte în articol: gripei ameninta