x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Sfaturi pentru părinți. Care sunt simptomele autismului virtual la copii

Sfaturi pentru părinți. Care sunt simptomele autismului virtual la copii

de Redacția Jurnalul    |    09 Mai 2025   •   17:30
Sfaturi pentru părinți. Care sunt simptomele autismului virtual la copii

Utilizarea excesivă a dispozitivelor digitale de către copii duce la apariția unei noi tulburări, numită autism virtual.

Autismul virtual este o tulburare de comportament cauzată de expunerea prelungită la ecrane, potrivit Observatornews.ro. Nu este încă recunoscută oficial în Manualul de diagnostic și statistică a tulburărilor mintale (DSM), însă acaparează tot mai mult viața copiilor și părinților.

Simptomele autismului virtual

Simptomele sunt asemănătoare cu cele ale autismului clasic iar cauza este expunerea excesivă la tehnologie. 

Tot mai mulți părinți cer ajutorul medicilor după ce observă schimbări de comportament la cei mici. Copii veseli și comunicativi devin agitați, lipsiți de energie și interes după ce devin dependenți de ecrane. 

„Copilul nu răspunde când este strigat pe nume, nu menține contactul vizual, nu arată cu degetul, nu interacționează cu ceilalți copii, folosește cuvinte repetitive și preferă jocul solitar. Simptomele se aseamănă cu cele ale spectrului autist, dar nu vorbim despre un autism clinic. Practic, este o formă de autism virtual”, spune dr. Dorina Oniță, medic psihiatru.

Copiii cărora li se refuză acordarea de dispozitive electronice devin agitați, nervoși, refuză să socializeze. Totodată, devin absenți la ce se întâmplă în jurul lor. 

„În momentul în care nu voiam să îi dau telefonul, devenea agitat, nervos şi începea să plângă. Şi nu mi s-a părut normal ca un copil la 5 ani şi câteva luni să reacţioneze în felul acesta. Nu se juca, nu răspundea nici la întrebări”, a povestit o mămică.

Elevii cu autism virtual nu au răbdare, nu-și pot finaliza sarcinile.

„Îşi pierde foarte uşor atenţia. Sarcinile la şcoală trebuie duse la bun sfârşit, însă el după câteva secunde nu mai are răbdare pentru că, pe telefon, toate informaţiile vin foarte, foarte repede”, spunee învățătoarea Nicoleta Muntoiu. 

Metode de tratament

Punerea unui diagnostic aparține doar medicilor. Copiii cu autism virtual au nevoie de tratament specializat.

Pentru a restabili echilibrul socio-emoțional al copilului este nevoie de o schimbare a modului de viață și poate dura câteva luni sau ani de terapie comportamentală, logopedie, integrare senzorială, reconectarea copilului cu lumea reală prin intermediul jocului, interacțiunii sociale, mișcare, citit.

Părinţii trebuie să coopereze cu specialiştii pentru ca micuţii lor să primească ajutor.

Adulții au responsabilitatea de a impune limite sănătoase, să nu uite că micuții lor învață prin exemplu, astfel că este necesar ca și adulții să își schimbe modul în care se raportează la dispozitivele electronice.

Psihiatrii recomandă ca până la 2 ani, copiii să nu aibă acces la ecrane; cei între 2 și 5 ani pot avea acces la ecrane pentru maximum o oră pe zi, supravegheați și urmărind un conținut educativ; copiii mai mari de 5 ani trebuie să aibă un program limitat și controlat pe dispozitivele electronice. Timpul petrecut în fața ecranelor este recomandat să fie înlocuit cât mai devreme de activități în aer liber.

×
Subiecte în articol: parinti copii autism