SANATATEA ADOLESCENTULUI
Tinerii se confrunta cu trei probleme foarte importante: dependenta de droguri, de alcool si de tutun. Insa daca drogurile au parte de foarte multa atentie (exista chiar si campanii pentru incetarea consumului de droguri), in ceea ce priveste tigara si bauturile alcoolice nu se poate spune acelasi lucru.
"Fumatul si consumul de alcool trebuie tratate cu foarte multa seriozitate, pentru ca ele sunt considerate afectiuni, trecute in Nomenclatorul de Psihiatrie", avertizeaza doctorul Corina Ciobanu, medic neuropsihiatru in cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Al. Obregia". Chiar daca vanzarea de tigari si bauturi alcoolice minorilor este interzisa, datele in ceea ce priveste consumul de nicotina si de alcool in randul celor care nu au implinit inca 18 ani sunt ingrijoratoare. Cercetari efectuate de National Institute on Alcohol Abuse and Alcoholism (Institutul National al Abuzului de Alcool si al Alcoolismului) din America arata ca, pe glob, varsta medie la care se incearca pentru prima oara efectele alcoolului si ale tigarilor la tineri este de 11 ani in randul baietilor si 13 ani la fete. Aceleasi cercetari au mai scos la iveala ca peste trei milioane de adolescenti sunt deja alcoolici si alte cateva milioane nu sunt inca dependenti, dar se confrunta cu o reala problema in aceasta privinta.
Consumul de alcool
"La noi in tara, dependenta de alcool si cea de tigara sunt evaluate doar la adulti. Nu se poate vorbi despre o dependenta de alcool, de exemplu, in ceea ce ii priveste pe adolescenti, pentru ca cei mai multi tineri consuma doar sporadic: in baruri, in discoteci sau la petreceri. Insa daca berea sau alte bauturi alcoolice devin obisnuinta, dependenta poate aparea in viata de adult", precizeaza dr. Corina Ciobanu. Un alt bilant realizat de Institutul National al Abuzului de Alcool si al Alcoolismului subliniaza ca baietii de 11-13 ani, care incep sa bea mult la aceasta varsta vor consuma mai des alcool intre 18 si 22 de ani, iar dupa aceasta varsta, consumul va scadea progresiv. Insa cei cu varste intre 18 si 24 de ani, care se imbata cel putin o data pe saptamana vor avea mari probleme la maturitate: nu se vor casatori, isi vor intrerupe studiile si nu vor fi independenti din punct de vedere material. Dr. Corina Ciobanu apreciaza ca procentul adolescentilor consumatori de alcool este mai mare decat in randul tinerelor. Iar acest lucru s-ar putea datora unei capacitati mai mari de a evalua efectele negative ale alcoolului in ceea ce le priveste pe fete.
Tutunul, problema tuturor
Cand vine vorba de tigari, procentele de fumatori de sex masculin si feminin sunt egale la ora actuala. Exista totusi o diferenta intre baieti si fete, care consta in faptul ca majoritatea baietilor, dupa ce au inceput sa fumeze, nu mai renunta niciodata. "Fara sa ii discriminam pe baieti, putem spune ca fetele au o mai mare capacitate de autocontrol, de a-si impune mai multe norme, care le ajuta sa nu cedeze in fata dependentei", sugereaza doctorul Corina Ciobanu. De asemenea, fetele sunt mai constiente de efectele negative ale consumului de nicotina. Ele aud ca, daca fumeaza, li se degradeaza tenul, imbatranesc mai repede, li se ingroasa vocea, iar mai tarziu se pot imbolnavi de cancer pulmonar. De aceea, pot renunta mai usor. In schimb, baietii, fiind mai putin interesati de aspectul lor fizic, continua sa aiba acest obicei.
Citește pe Antena3.ro
|
TRATAMENTNeuropsihiatrul Corina Ciobanu este de parere ca problema dependentei de tutun si de alcool priveste intreaga familie, nu doar pe tanarul in cauza. Pentru rezolvarea ei, parintii trebuie sa isi cunoasca foarte bine copilul si sa gaseasca o modalitate sigura de abordare a subiectului. Apoi, ei vor stabili impreuna care sunt cauzele pentru care adolescentul simte nevoia sa bea sau sa fumeze. "Trebuie sa se constientizeze de ambele parti ca exista o problema", arata specialistul. In urmatoarea faza, tot impreuna, dar si cu ajutor de specialitate, se va actiona impotriva acestui flagel. Psihiatrul poate realiza terapia individuala sau de familie astfel incat problema sa dispara. |
|
RENUNTARE. Tinerilor care incearca sa renunte la nicotina sau la bauturile alcoolice le este foarte greu sa reuseasca, atat timp cat acasa intra intr-un mediu in care aceste obiceiuri sunt frecvente. De exemplu, daca parintii fumeaza, sunt putine sanse ca adolescentii sa lase tigara deoparte. Dr. Ciobanu ii sfatuieste pe parintii fumatori sa faca, alaturi de copiii lor, un experiment: sa renunte in acelasi timp la consumul de nicotina. Astfel, cu vointa din ambele parti, reusita va fi mai sigura.
|
STIRI
|
SOMN. Adolescentii care se pregatesc sa sustina examene ar trebui sa doarma cat mai mult. In timpul somnului creierul este activ si revizuieste toate informatiile pe care acestia le-au acumulat in timpul zilei si apoi le inmagazineaza. In acest fel, se mareste capacitatea de memorie. Pentru o memorare cat mai buna, este recomandat ca, inainte de a adormi, adolescentii sa reciteasca cursurile. Astfel, atentia lor va fi deja focalizata, in stare de veghe, asupra informatiilor care trebuie retinute.
AFECTIUNI. Consumul excesiv de alcool si de nicotina poate semnala aparitia unor afectiuni psihice grave la tineri, arata doctorul Corina Ciobanu. "In cadrul tulburarilor afective, in depresie, ei pot sa se apuce de fumat pentru
a-si imbunatati dispozitia", precizeaza neuropsihiatrul. Pe de alta parte, tinerii depresivi vor sa fie mai expansivi si de aceea folosesc alcoolul, iar in episoadele maniacale consuma alcool, fumeaza sau dezvolta chiar o dezinhibitie totala in ceea ce priveste viata sexuala.
SPORT. Un studiu publicat in revista The Lancet demonstreaza ca sportul le ajuta pe adolescente sa nu devina supraponderale. "Perioada adolescentei nu este deloc usoara, mai ales pentru fete. Tinerele sufera transformari importante ale corpului, iar kilogramele suplimentare incep deja sa se acumuleze. De aceea este foarte important ca inca din aceasta perioada a vietii sa deprinda obiceiul de a face sport", spune dr. Robert Kramer de la Universitatea din Miami. Pe durata a 10 ani, cercetatorul american a tinut sub observatie peste 2.200 de fete. El a ajuns la concluzia ca activitatea fizica influenteaza considerabil greutatea tinerelor.
|