x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Dependenta de mobil

Dependenta de mobil

28 Mar 2005   •   00:00


  • de ANDRADA FLORIA
  • SANATATEA ADOLESCENTULUI
  • Telefonul apare in viata omului foarte devreme si capata o semnificatie aparte o data cu avansarea in varsta. In cazul copilului mic, care are mereu tendinta de a duce telefonul la ureche, acesta este un reper pentru dezvoltarea psihomotorie. Telefonul-jucarie reprezinta si un simbol al legaturii afective dintre parinti si copil.

    Atunci cand copilul este destul de mare sa mearga la scoala, celularul este asociat cu nevoia lui de a-si extinde relatiile sociale, dar si cu aceea a parintilor de a-l controla.

    Intimitate si discretie

    "Dupa varsta de 14 ani, telefonul mobil capata o importanta deosebita, deoarece convorbirile telefonice devin centrul vietii sociale a adolescentului", arata psihologul asistent universitar Eftihita Craciun. La aceasta varsta mobilul are legatura cu nevoia adolescentului de a se afirma, prin imitarea tonalitatii si a gesturilor adultilor de care este inconjurat. O data cu trecerea timpului, celularul devine un mijloc din ce in ce mai semnificativ in viata tanarului, cu diverse implicatii psihologice. El poate avea legatura cu nota de intimitate si discretie de care adolescentul are nevoie si pe care o capata in conversatiile cu cei de aceeasi varsta cu el. Insa mobilul poate avea si aspecte legate de imaginea de sine a tanarului, de valoarea personala care se contureaza la aceasta varsta.

    Relatiile sociale

    Vorbitul la telefon a devenit parte componenta a setului de actiuni zilnice din viata adultilor, dar si din viata adolescentilor. O dovada care demonstreaza acest lucru este reactia celui care si-a uitat telefonul acasa. Lipsa acestui accesoriu poate crea mari probleme celor "dependenti" de telefon. "Vorbitul la telefon s-a integrat atat de mult in setul nostru de actiuni cotidiene, incat a devenit obisnuinta. Se spune ca obisnuinta este a doua natura, deci putem spune ca telefonul a devenit ceva foarte natural", subliniaza psihologul Eftihita Craciun.

    Celularul se dovedeste foarte util tanarului de 14-18 ani in situatiile in care este nevoit sa gestioneze singur o problema simpla. Daca trebuie sa isi faca singur o programare la stomatolog sau la psiholog sau sa isi anunte profesorul ca va ajunge sau nu la o ora de meditatie, mobilul este indispensabil. Daca are un telefon, adolescentul poate stabili singur o relatie cu o persoana adulta. El are astfel posibilitatea sa faca fata unor situatii cu care se confrunta la un moment dat, sa gestioneze, sa discearna si sa adopte un comportament eficient, fara ajutorul parintelui. Aceasta reprezinta o dovada de maturitate si de responsabilitate. Adolescenta este varsta la care se stabilesc legaturi intre baieti si fete. Mobilul este si in aceasta situatie un mijloc ce ofera posibilitatea de cunoastere, a unui dialog focalizat pe mesaje specifice care au rol in maturizarea tanarului.

    Costul celularului

    Telefonul poate fi insa si sursa de conflict. In primul rand exista tendinta individului de "a se pierde cu vorba", tendinta care poate fi mai accentuata in cazul adolescentilor, din cauza particularitatilor lor de varsta. Timpul petrecut la telefon poate afecta timpul necesar pentru activitatea scolara sau pentru un alt tip de activitati constructive. Pe de alta parte, o linie telefonica mereu incarcata reprezinta o amenintare serioasa asupra bugetului si, implicit, asupra armoniei din casa. Atunci, adolescentul poate fi angajat intr-un mod amiabil, cu zambetul pe buze, fara ca mesajul sa fie transmis ca un afront, ca din banii lui de buzunar sa plateasca cel putin o parte din factura telefonica. Aceasta ar reprezenta o maniera eficienta de a-l responsabiliza si de a-l ajuta sa devina constient si de placerea pe care i-o produce vorbitul la telefon, dar si de costul acestei placeri. Astfel, timpul poate fi gestionat pozitiv, atat pentru a reusi sa acopere cerintele parintilor, cat si pentru a-si satisface placerea de a folosi celularul.

    LEGATURI AFECTIVE. Mobilul ajuta adolescentul in relatiile sociale, pentru ca reprezinta o fereastra deschisa atat catre lumea celor de aceeasi varsta cu el, cat si catre lumea adultilor. In general, adolescentii sunt focalizati pe interesele lor, dar telefonul ii ajuta sa-si manifeste sensibilitatea si afectiunea in special fata de rude si prieteni. "De exemplu, telefonul este o modalitate prin care un nepot ajuns la varsta adolescentei poate sa restabileasca legatura cu bunica pe care nu a mai vazut-o de mult timp", arata Eftihita Craciun.

    CONFLICT. Adolescentii nu se mai multumesc cu un telefon simplu, simt nevoia sa aiba un aparat mai costisitor, cu cat mai multe facilitati. Acesta este un motiv de conflict. Pentru ca implica discutii legate de bani intre adolescent si parinti si poate constitui o sursa de competitie si diferente la scoala, intre colegi.

    SOLUTIE. In aceste situatii, parintii trebuie sa aiba atitudini calme si intelegatoare, sa explice cu multa bunavointa ca nu calitatea telefonului mobil este eticheta personalitatii unui om. "Cred ca este nevoie sa existe o intelegere intre parinti si adolescenti, un acord care, conceput intr-un anume fel, poate fi chiar un mijloc de stimulare a maturizarii adolescentului", ne sfatuieste psihologul Eftihita Craciun.

    STIATI CA...
  • In cazul adolescentilor, comunicarea mediata de calculator sau telefon mobil este privata de mesajele non-verbale, cum ar fi gesturile, pozitia corpului, privirea sau expresia fetei. Acest lucru ii face sa fie mai putin sociabili. De aceea, parintii trebuie sa aiba grija ca in viata adolescentului sa existe un echilibru intre relatiile interpersonale directe si cele mediate.
  • STIRI
    ALCOOLEMIE. Mai multe licee americane s-au dotat cu aparate de testare pentru depistarea alcoolemiei, intr-o incercare de eradicare a consumului de alcool, tot mai des intalnit in randul tinerilor sub 21 de ani. Testul trebuie efectuat de un profesor care a fost instruit in prealabil. Prezenta unuia dintre parinti sau a tutorelui este indicata, dar nu obligatorie si, in cazul in care se depisteaza prezenta alcoolului in sange, elevul este imediat exmatriculat.

    ALARMA. Numarul adolescentilor consumatori de tutun, alcool si droguri a crescut ingrijorator, dupa cum arata Studiul National privind Consumul de Tutun, Alcool si Droguri efectuat anul trecut, in peste 30 de tari europene. Studiul, care are in vedere adolescentii cu varste sub 16 ani, este confirmat si de Asociatia Psihiatrilor din Romania, iar datele sale sunt valabile si pentru tara noastra. Rezultatele scot la iveala ca 88% din adolescentii de 16 ani au consumat deja bauturi alcoolice, iar 3% au fumat marijuana sau hasis. 5% dintre adolenscenti au avut tentative de suicid, din care 1% au avut succes.

    TIGARI. In sudul Australiei a fost lansata saptamana trecuta o campanie publicitara antifumat, al carei public tinta este format din tineri intre 14-24 de ani. Aceasta campanie consta in spoturi publicitare difuzate la cinematografele din intreaga zona. Spotul dureaza 30 de secunde, este creat in stilul unei reclame de film si lupta impotriva scenelor din filme in care fumatul este prezentat ca fiind ceva extraordinar si ispititor. Aceasta campanie este binevenita in contextul international in care, desi spoturile publicitare pentru promovarea tigarilor au fost interzise, exista totusi un mod de promovare mascata, prin filme.

    ×