Studiile arată că până la 20-25% dintre copii pot avea o formă de infecție micotică înainte de a ajunge la adolescență, cu o incidență mai mare a infecțiilor de tip tinea capitis (dermatofitoza scalpului) și tinea pedis (piciorul atletului), prezentă mai ales la preadolescenți.
Rata de prevalență variază semnificativ în funcție de factorii geografici, climatici și socio-economici, fiind mai ridicată în regiunile cu climat cald și umed.
Dermatofiza este cauzată de dermatofiți, un tip de ciuperci. Deși dermatofitele trăiesc în mod normal pe stratul exterior al pielii, părului și unghiilor, în anumite situații pot determina înmulțirea sau răspândirea rapidă a ciupercii, mai ales când corpul devine foarte umed sau când pielea intră în contact cu o altă persoană infectată.
Simptome
-pete rotunde, de culoare roșu-roz sau roz-maroniu pe corp
-pete roșii, roz sau maro-roșiatice în zona inghinală
-pete aspre, solzoase, cu margini denivelate sau ridicate, care apar pe corp
-o pată sub formă de un inel roșu sau roz la nivelul pielii care pare iritat și care tinde să se mărească (deși nu toți copiii au acest simptom)
-mâncărimi ușoare, înțepături sau o senzație de arsură
-descuamare sau crăpare a pielii
-tenia inelară a scalpului poate arăta ca o mică rană, care apoi se desprinde, asemănătoare cu mătreața
-la nivelul capului poate apărea o rană cu puroi, numită kerion
-apar ganglioni limfatici umflați pe gât sau în partea din spate a capului
-unghiile vor avea un aspect albicios sau galben și vor părea fragile
Tipuri de dermatofiză la copii
Dermatofiza la copii poate apărea în mai multe locuri de pe corp. În funcție de localizare, aceasta are diverse denumiri.
Tinia corporis
Atunci când infecția apare pe corp, se numește tinea corporis. Dermatofiza de pe corp se manifestă la început, sub forma unor pete roșii, solzoase. Mai apoi, se formează modelul inelar (deși nu toată lumea va dezvolta acel inel revelator).
Unghii
Denumirea specială pentru aceasta este onicomicoză. S-ar putea să observi că al tău copil are unghiile gălbui sau fragile, sau că acestea par deosebit de groase. Infecția poate afecta mai multe unghii de la mâini și picioare.
Tinea capitis
Infecția fungică la nivelul scalpului se numește tinea capitis. Deși erupția poate fi inițial asemănătoare cu cea de pe corp, ai putea observa că micuțului începe să-i cadă păr. Infecția se poate manifesta și ca mătreața, ceea ce o face puțin mai dificil de diagnosticat. Dacă micuțul are peste 1 an și scalpul îi este mereu solzos, Academia Americană de Pediatrie recomandă să vorbești cu medicul pediatru.
Tinea cruris
Denumită tinea cruris, mâncărimea din zona inghinală este înrudită cu tinea corporis și se referă la dezvoltarea fungică în zona inghinală, pe fese și în partea superioară a coapselor.
Tinea pedis
Această afecțiune este și ea legată de tegumente și se datorează creșterii fungice pe picioare și între degetele de la picioare.
Factori de risc
-folosirea băilor, a piscinelor publice, vestiarelor
-contactul corporal în timpul activităților fizice
-atingerea altor copii infectați
-contactul cu animale de companie care au această afecțiune
-atingerea obiectelor personale a persoanelor infectate
Tratament
Tratamentul dermatofitozei la copii depinde de severitatea și de localizarea infecției. Majoritatea infecțiilor pot fi tratate eficient cu creme antifungice aplicate local. Acestea se folosesc timp de 1-2 săptămâni, chiar și după ameliorarea simptomelor, pentru a asigura eradicarea completă a infecției.
Menținerea unei igiene adecvate este foarte importantă pentru prevenirea răspândirii infecției. Pielea trebuie să fie curată și uscată, iar hainele și prosoapele trebuie schimbate și spălate regulat.
În cazurile severe sau când infecția afectează scalpul, medicul poate prescrie tratamente antifungice orale, notează deparinti.ro.