O clinică privată din Bucureşti oferă părinţilor care nu-şi permit costul unei electrocardiograme posibilitatea să îi ducă pe copii gratuit la testare.
„8 din 1.000 de nou-născuți din Europa se nasc cu o formă de malformații cardiace congenitale. Lipsa screeningului neonatal obligatoriu îngreunează o diagnosticare timpurie a acestei afecțiuni. Unele dintre aceste malformații congenitale cardiace pot fi diagnosticate printr-un simplu EKG (electrocardiogramă). Ce este mai puţin cunoscut la noi în ţară este faptul ca malformaţiile cardiace congenitale pot fi tratate şi non-chirurgical, prin intervenţii minim invazive”, spune dr. Dan Deleanu, medic primar cardiolog la Centrele de Excelență ARES.
Cu ajutorul EKG pot fi descoperite mai multe tipuri de afecţiuni ale inimii. În primul rând, pot fi descoperite patologiile congenitale precum defectul septal atrial, defectul septal ventricular, dar mai pot fi descoperite şi afecțiuni electrice ale cordului.
„Toate aceste afecțiuni, descoperite într-o fază incipientă, pot fi tratate minim invaziv, fără cicatrici, fără durere şi cu o internare de doar 24 de ore”, a spus dr. Oren Iancovici, medic cardiolog la Centrele ARES.
1.000 de copii cu probleme cardiace se refac în fiecare an în România
Campania „Nicio zi fără joacă” se derulează pe perioadă nelimitată, începând din data de 16 iunie 2015, în zilele de miercuri, de la ora 16:00 până la ora 19:00. Pacienții cu vârsta cuprinsă între 2 și 12 ani pot beneficia de aceste teste la Centrele de Excelență Ares, cu sediul în Strada Nicolae Caranfil nr. 85 A. Pentru programări, părinții pot suna la 031 9300, număr unic cu tarif normal.