x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Hai in parc cu toata familia!

Hai in parc cu toata familia!

14 Mar 2006   •   00:00
SANATATEA COPILULUI
Dupa o iarna grea, cand copiii nu au avut de ales si a trebuit sa isi limiteze spatiul de joaca intre peretii apartamentului, a venit si vremea iesirilor in aer liber. Imediat ce simt primele raze calde de soare si vad primele fire verzi de iarba, copiii stiu ca e timpul sa isi traga parintii de mana spre cel mai apropiat parc. Din pacate insa, pe tine, ca parinte, nu te prea atrage ideea de a alerga prin parc dupa micut, de teama sa nu cada sau sa i se intample ceva. De fapt, cu astenia asta de primavara, ai prefera ca in putinul timp liber pe care il ai la dispozitie, cand te intorci de la serviciu, sa te odihnesti. Putina mobilizare n-ar strica totusi! In momentele cand nimic nu iti surade mai mult decat un somn bun de pranz, gandeste-te ca mult mai bine ti-ar prinde o plimbare in parc cu cel mic.

Explorarea necunoscutului

"Iesirile in parc au un rol formidabil atat pentru copil, cat si pentru parinti. Copiii au nevoie de aer curat, de un spatiu deschis de joaca zilnic, iar parintii – macar de o ora de relaxare", sugereaza cercetatorul stiintific Corina Bacalearos, psiholog principal in cadrul Institutului pentru Ocrotirea Mamei si a Copilului "Alfred Rusescu".

Cel care beneficiaza cel mai mult de pe urma iesirilor in aer liber impreuna cu parintii este, bineinteles, copilul. Spatiul verde si orizonturile largi il ajuta pe micut sa se dezvolte pe toate planurile: atat din punct de vedere fizic (copilul se poate misca in voie), cat si sub aspectul cunoasterii. "In aer liber, copiii se misca in voie si au posibilitatea sa exploreze. De asemenea, in parc, micutii capata intr-o oarecare masura independenta. Aceste lucruri au o semnificatie majora in ceea ce priveste maturizarea lor", explica psihologul Corina Bacalearos.

Pe de alta parte, parintii care ies cu puiutii lor in aer liber au astfel ocazia sa ii observe in interactiune cu cei din mediul extrafamilial. In parc, copilul are posibilitatea sa stabileasca in mod spontan relatii cu cei de o varsta cu el sau chiar cu copii mai mari si sa invete sa faca fata unor astfel de relatii. In plus, acum, copilul asimileaza regulile de politete: invata sa ofere o jucarie, sa primeasca o alta, sa multumeasca pentru ea. De asemenea, sub supravegherea atenta a parintilor, el va avea ocazia sa afle cum sa se descurce intr-o situatie de conflict cu un copil de varsta lui sau mai mic decat el, cum sa faca fata unei reactii de opozitie din partea altui copil.

Exista credinta parintilor ca un copil este bine sa fie obosit in parc, pentru a manca si a dormi mai bine si pentru a fi mai temperat acasa. "Parerea mea este ca aceasta idee este neintemeiata, pentru ca, in general, un copil obosit devine mai nelinistit. Este indicat ca parintii sa fie totusi receptivi la nevoile copilului si sa limiteze timpul de plimbare atunci cand devine prea obositoare pentru copil si chiar pentru ei", crede psihologul.

Relaxare pentru adulti

Plimbarile in parc cu micutul sunt indicate si parintilor, oferindu-le acestora un moment de relaxare. "In plus, unui copil ii este mai favorabila prezenta unui parinte relaxat decat a unuia obosit si nerabdator", este de parere specialistul. Parintii ar trebui sa priveasca aceste iesiri cu copiii ca pe niste ocazii prin intermediul carora se construieste, se dezvolta, se completeaza si se armonizeaza relatia dintre parinti si micut. Pe parcursul momentelor de relaxare, parintii sunt mai disponibili si mai receptivi la ceea ce le comunica puiutii lor. Astfel, ei ajung sa se cunoasca mai bine, iar parintii pot veni mai usor in intampinarea nevoilor copilului.

Relatia parinti-parinti

Un alt aspect benefic il constituie interactiunea parinti-parinti. "Experienta de parinte se dobandeste si se invata prin comunicarea cu alti parinti." Sunt parinti care au tendinta sa isi compare copilul cu altii. Ei remarca la ceilalti micuti calitati pe care propriul copil nu le are, plecand de la dezvoltarea fizica pana la cea psihomotorie.

"Aceste comparatii nu sunt potrivite, pentru ca starea de sanatatea a copilului nu se evalueaza in parc", avertizeaza psihologul Corina Bacalearos. Ritmul de crestere si de dezvoltare poate fi diferit de la un copil la altul. De aceea, specialistul ii sfatuieste pe parintii care reactioneaza in acest fel sa isi respecte micutul asa cum este el si sa ii arate acestuia ca au incredere in el.

VARSTA. Nu exista o limita de varsta pana la care parintii pot iesi in parc cu copiii lor. "Sigur ca in adolescenta iesirile cu parintii sunt mai putin frecvente, pentru ca tinerii capata autonomie, au un grup de prieteni si nu se mai simt atat de confortabil insotiti de adulti", arata psihologul Corina Bacalearos. Insa ocazional, aceste iesiri au un rol pozitiv. Impreuna, parinti, adolescent, la plimbare in parc, iata un prilej bun de a comunica relaxat, de a impartasi impresii despre viata.

SFATUL PSIHOLOGULUI
Parintii ar trebui sa iasa in parc cu cei mici chiar si de doua ori pe zi: dimineata si dupa-amiaza. "Insa acest lucru este aproape imposibil pentru unii parinti, care au un program foarte incarcat. De aceea, este de preferat ca plimbarile in parc sa se faca totusi atat de frecvent pe cat permite programul", spune psihologul Corina Bacalearos. In cazul in care ambii parinti se intorc acasa abia seara tarziu, specialistul le recomanda sa il lase pe micut in grija bunicilor sau a unei persoane de incredere (bona). Daca am intreba un copil cu cine prefera sa iasa in parc, cu mami sau cu tati, cu siguranta el va raspunde: "Cu amandoi". Insa daca plimbarile in familie nu sunt posibile decat rareori, atunci copilului trebuie sa i se explice de ce este insotit doar de unul dintre parinti.
×