În casă cu rebelul

În cameră n-ai unde să arunci un ac. Pe pat, pe jos, pe mobilă: hîrtii, caiete, reviste, haine, ochelari, pi­xuri... Şi pe tavan sînt atîrnate tot soiul de fleacuri care nu te mai lasă să treci prin cameră decît aplecat.

În cameră n-ai unde să arunci un ac. Pe pat, pe jos, pe mobilă: hîrtii, caiete, reviste, haine, ochelari, pi­xuri... Şi pe tavan sînt atîrnate tot soiul de fleacuri care nu te mai lasă să treci prin cameră decît aplecat. Pe hol, totul vraişte, sandale, role, sacul... Şi culmea, nimeni nu are voie să pună mîna pe nimic. În brambureala asta generală, niciodată nu găseşte nimic. De aceea, totdeauna este în întîrziere, foarte nervos şi chiar obraznic. Este un tablou valabil oricărui adolescent. Chiar dacă au uitat, şi părinţii, şi bunicii de azi, la vremea adolescenţei lor, erau la fel de dezordonaţi. Psihologii spun că adolescenţa rimează cu ieşirea din tiparul vieţii obişnuite. Adulţii confundă această stare cu dezordinea. Adesea se vaită că trebuie să trăiască "în casă cu rebelul". De fapt, această atitudine rebelă este o reacţie a adolescentului împotriva a tot ce înseamnă regulă. Pînă la un punct, nu-i decît o reacţie. Dar adesea se ajunge la  perpetuarea unei periculoase stări de tensiune între adolescent şi familie. Se poate declanşa un veritabil război între adolescent şi părinţi.   

Învingător-învingător

Psihologul Mirela Zivari recomandă răbdare şi o strategie simplă. Strategia propusă părinţilor de către psiholog este numită "învingător-învingător", adică nimeni nu-i inferior sau superior. Fiecare – respectiv adolescent şi părinte – face un pas către celălalt, la capătul unei discuţii lămuritoare. Asta presupune că părinţii ascultă şi dau curs cererilor adolescentului, pentru a-l pune pe acesta în situaţia de a face la rîndul lui concesii. Concret: părintele va închide ochii la dezordinea din jur, cu o condiţie: de exemplu, adolescentul îşi va goli coşul de gunoi de sub birou şi va duce la bucătărie paharele murdare. Este un pas!

De ce nu şi un troc? Adolescentul îşi ia angajamentul că-şi va pune în ordine lucrurile în schimbul unei recompense promise de părinte. Scopul urmărit constă în a induce adolescentului o motivaţie. Pentru aceasta, părintele va profita de ocazie, cerîndu-i adolescentului să precizeze şi termene. Concret: timp de două luni îşi va face patul în fiecare dimineaţă, iar părintele, în contrapartidă, îi oferă o după-amiază la piscină.  

Mesaje

La început a fost Cuvîntul. Şi în strategia "prescrisă" de psihologul Mirela Zivari cuvîntul este esenţial. "Lăsaţi-i mesaje care să-i aducă aminte că are de efectuat unele sarcini. Un post-it pe oglinda din baie pentru a-i reaminti că trebuie să spele cada după ce a folosit-o. Un alt post-it pentru a-l convinge să-şi aerisească dormitorul în fiecare dimineaţă. Foarte eficientă s-a dovedit şi plasarea strategică a aspiratorului în faţa uşii." Părinţii trebuie să se pună de acord în privinţa regulilor pe care vor să le impună adolescentului. Este dezastruoasă atitudinea incoerentă şi diferită a părinţilor. Ea nu va face decît să-i dea apă la moară adolescentului, căruia nu-i mai rămîne decît să-şi împingă părinţii în capcana "divide şi stăpîneşte". Părinţii trebuie să discute pe un ton calm, dar convingător. Exemplu: "Cînd vei face asta, tu vei putea avea asta", formulă mult mai convingătoare decît "Îţi cer să faci asta". Scopul este de a împinge o activitate considerată neplăcută de către adolescent într-o zonă mai atractivă, dar într-o manieră lipsită de agresivitate.    

Psihologul Mirela Zivari spune că adolescentul simte nevoia de a face pe placul celor din jur şi de a-i vedea pe ceilalţi mulţumiţi de el. Adolescentul este motivat de complimentele primite. Simte cînd părinţii se bazează pe el şi tocmai de aceea adolescentul se străduie să nu-i decepţioneze. Părintele împreună cu adolescentul pot face echipă în rezolvarea unor proble­me. Cei doi pot să-şi încredinţeze secrete.  

Cei doi pot să se înlocuiască în anumite situaţii.   

Este punctul în care strategia învingător-învingător într-adevăr a învins.


INDEPENDENŢĂ. Adolescenţa nu este o boală, spune psihologul Mirela Zivari. În schimb, această fază din evoluţia copilului este însoţită de o serie de tulburări de comportament. Toate au ca punct de plecare dorinţa normală a adolescentului de independenţă. Adolescenţa coincide cu trecerea într-o fază superioară a vieţii. Este ceea ce în popor se numeşte "ruperea de poala mamei". Psihologul Mirela Zivari invită părinţii de adolescenţi la o abordare concretă a ceea ce noi am numit: "în casă cu rebelul". Specialistul accentuează importanţa comunicării dintre părinte şi adolescent.


COMUNICARE. Reguli clare, în cuvinte simple. Re­guli care nu se modifică de la o zi la alta. Mesajul va fi transmis în prima frază. Exemplu: "Chiar dacă ieşi mai devreme de la ore, vii direct acasă". Dar cum să-l determinaţi pe adolescent să-şi pună bascheţii la locul lor cînd părinţii şi-i lasă pe unde apucă! Cum să vină el imediat acasă, cînd părinţii sînt permanent în întîrziere! Nimeni nu poate cere părinţilor să fie exemplari, ca la carte! Şi părinţii au dreptul să greşească, dar explicaţi-i adolescentului, de la egal la egal, că sînt cauze obiective. Este o atitudine foarte importantă, deoarece psihologii spun că părinţii reprezintă pentru copii primul şi cel mai important model de viaţă.


PEDEAPSA. Uneori nu merge fără pedeapsă. Ea are rolul de a-l convinge pe adolescent că un anumit comportament nu este acceptabil şi că oriunde el este sancţionat. Pedeapsa trebuie să fie dreaptă, proporţională cu greşeala. Asupra pedepsei nu se revine. Niciodată însă pedeapsa nu va pune adolescentul în situaţia de a fi umilit. Dimpotrivă, el va trebui să priceapă că repară ceea ce a stricat, spală ceea ce a folosit... De asemenea, părinţii vor evita să apeleze prea uşor la pedepse. După cum nici ameninţarea cu pedeapsa nu este recomandată. Deoarece, invocată la nesfîrşit, pedeapsa se va demonetiza.