x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Jocul învinge obezitatea

Jocul învinge obezitatea

de Andrada Floria    |    15 Apr 2008   •   00:00

Numărul copiilor între 6 şi 12 ani cu greutate normală a ajuns să fie depăşit de numărul celor supraponderali şi obezi. Cauzele sînt multiple şi variază de la alimentaţia dezechilibrată pînă la lipsa acti­vităţii fizice. Însă cea mai importantă cauză a obezităţii copilului o reprezintă faptul că micuţii nu mai ştiu să se joace.



Numărul copiilor între 6 şi 12 ani cu greutate normală a ajuns să fie depăşit de numărul celor supraponderali şi obezi. Cauzele sînt multiple şi variază de la alimentaţia dezechilibrată pînă la lipsa acti­vităţii fizice. Însă cea mai importantă cauză a obezităţii copilului o reprezintă faptul că micuţii nu mai ştiu să se joace. Specialiştii consideră că jocul este un prim pas în prevenirea epidemiei de obezitate la copii.
 

Stimulare

Dorinţa copilului de a se juca trebuie stimulată de părinţi încă din primele luni de viaţă. "Odată venit pe lume, bebeluşul începe în mod natural dezvoltarea emoţiilor, a minţii şi a propriei perso­nalităţi. El devine treptat-treptat o persoană", ne explică psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu". De aceea, încă din primele luni de viaţă, micuţul trebuie stimulat, prin diverse jocuri, să le arate părinţilor ce abilităţi are, cît de repede poate să înveţe şi, prin urmare, ce personalitate va avea. Dezvoltarea timpurie constituie un proces esenţial pentru viitorul om. Astfel, părinţii trebuie să îşi dedice o bună parte din timp şi foarte multă răbdare stimulării emoţionale, in­telectuale şi fizice a copilului încă din momentul în care a fost adus pe lume.

Specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să evite pe cît posibil atitudinea: "Lasă-l, că e prea mic şi nu înţelege!". Acest tip de abordare va contribui la lipsa de încredere a copilului în sine, dar şi în cei din jur. Dimpotrivă, dacă îi vorbim micuţului şi îi explicăm cu o voce caldă tot ceea ce i se întîmplă, el îşi va dori să afle şi mai mult, va fi curios, va începe să exploreze şi să descopere prin propriile simţuri lumea din jur.

În primele luni de viaţă, bebeluşul efectuează mişcări simple, apoi treptat începe să aibă controlul asupra propriului corp: reuşeşte să îşi ţină capul drept, să meargă de-a buşilea şi apoi să se ţină pe picioare. "O dată ce a căpătat aceste abilităţi motorii, bebeluşul îşi lărgeşte orizontul şi vrea să facă noi descoperiri. Capătă o mai mare încredere în sine, lumea e mai mare", arată psihologul Oana-Maria Udrea. Atunci cînd copilul simte nevoia să meargă în patru labe prin toată casa sau afară să se tîrîie pe jos prin nisip, prin iarbă, nu trebuie să îi interzi­cem această plăcere. Deoarece aceştia sînt primii lui paşi spre o viaţă dominată de mişcare.

 

Program francez

Francezii ne oferă un exemplu în ceea ce priveşte stimularea copiilor prin joc. Pentru că ei au iniţiat încă din 2004 un program care se numeşte "Să prevenim împreună obezitatea copiilor" (Epode). Acest program are drept scop promovarea alimentaţiei echilibrate şi a activităţii fizi­ce ca principale arme în lupta împotriva kilogramelor în plus. S-au înscris în acest program peste 167 de oraşe din Franţa, fiind implicate atît primăriile, şcolile, cît şi locuitorii oraşelor respective. În cadrul aceluiaşi program, în primăvara acestui an a început operaţiunea "Jocul, primul pas spre activitatea fizică".

Ideea promovată de autorităţile fran­ce­ze este una simplă: trebuie să le arătăm co­piilor că nu este necesar să se apuce de un anumit sport pentru a da jos kilogra­me­le în plus. Jocuri precum de-a v-aţi ascunselea, leapşa, raţele şi vînătorii, şotronul sînt la fel de benefice pentru copii ca şi spor­tul. Chiar şi jocul cu maşinuţele prin casă este de preferat faţă de orele petrecu­te în faţa televizorului sau calculatorului.

 

Cucu-Bau!

Programul Epode ne oferă o serie de sfaturi simple pentru a stimula pofta de joc a copilului. Spre exemplu, între 3 şi 15 luni, copilul apreciază foarte mult strîmbăturile părinţilor, gîdilăturile, "Cucu-Bau". Între 15 luni şi 3 ani sînt încurajate jocurile care presupun echilibru şi mişcare, cum sînt aruncarea şi prinderea mingii. În această perioadă, copilul trebuie stimulat să meargă pe picioruşele lui. Este important totuşi ca părinţii să nu le ceară copiilor mai mult decît pot ei să ofere.

Chiar dacă în jurul vîrstei de 1 an copilul ar trebui să înceapă să meargă, această graniţă este relativă. "Fiecare copil are propria personalitate şi se dezvoltă în propriul ritm. Implicarea adultului în activităţile de învăţare ale micuţului este benefică atît pentru copil, pentru că îi dezvoltă acestuia încrederea în părinţi şi în sine, cît şi pentru relaţia dintre părinte şi copil, care se va contura foarte frumos", explică specialistul nostru.

Între 4 şi 6 ani, copilul începe să se joace cu alţi copii. Atît părinţii, cît şi educatoarea trebuie să organizeze jocuri antrenante: întreceri cu sacul, curse cu obstacole etc. Iar după 7 ani jocurile devin mai complexe şi fac apel nu doar la capaci­tăţile fizice, ci şi la cele intelectuale: jocuri de mimă, de memorie. La această vîrstă, copilul începe să îşi dorească să participe la activităţile cotidiane ale părinţilor: curăţenia în casă, grădinăritul. Iar în jurul vîrstei de 12 ani, copilul începe să îşi ma­nifeste înclinaţia spre anumite activităţi sportive.

 
PRIMUL PAS. În jurul vîrstei de 6 luni, bebeluşul învaţă să stea sprijinit, să imite sunete, să apuce mai bine, să caute jucăria ascunsă. Acesta este primul pas care arată interesul copilului pentru lumea înconjurătoare. Acum îl putem încuraja pe micuţ să meargă, să îi punem pe jos obstacole peste care să treacă: un scaun, o măsuţă, care să nu pre­zinte nici un fel de pericol. Jocul "Cucu-Bau" este, de asemenea, recomandat la această vîrstă şi trezeşte zîmbetul pe faţa bebeluşului.


JUCĂRII. Copiii ar putea să îşi îmbunătăţească condiţia fizică dacă jucăriile ar fi mai grele, susţine un grup de cercetători de la Indiana State University. Profesorul John Ozmun a realizat împreună cu echipa sa un studiu pentru a observa dacă greutatea jucăriilor ar putea avea un im­pact asupra siluetei micuţilor. Parti­cipanţii la studiu aveau între 7 şi 8 ani şi au fost monitorizaţi în timp ce se jucau cu maşinuţe ce cîntăreau 1,3 kg. Concluzia cercetătorilor americani este că în timpul jocului copiii au ars mai multe calorii decît atunci cînd se jucau cu maşinuţe uşoare.

×
Subiecte în articol: copilul sanatatea copilului