Inapetenta sau lipsa poftei de mancare este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care parintii consulta pediatrul sau medicul de familie. Insa pana sa ajunga la doctor, multe mamici apeleaza la diferite metode menite sa stimuleze pofta de mancare a celui mic. Aceste metode pot da rezultate, insa pot complica efectele terapiei recomandate de medic, daca in spatele inapetentei se afla o boala netratata la timp.

Cauze

Cele mai frecvente cauze ale inapetentei pot fi de natura organica, precum infectiile de focar, cronice, adeno-amigdaliene, parazitozele intestinale, anemia si, mai rar, tuberculoza, cardiopatiile congenitale, hepatita cronica sau colagenozele. Masa poate fi refuzata si de copiii suprasolicitati in timpul liber, de pustii care fac eforturi fizice si psihice excesive. Pe de alta parte, chiar somnul insuficient poate fi cauza inapetentei.

Frecventa perioadelor de inapetenta creste, de regula, in sezonul rece, asociata cu anumite boli respiratorii acute sau de alta natura. Primavara creste numarul persoanelor afectate de anemie, care include in categoria manifestarilor si lipsa poftei de mancare.

Anorexie sau inapetenta?

Anorexia este o forma de inapetenta mai accentuata, rezultat al perioadei mai mari de lipsa a poftei de mancare, cand copilul este inhibat si refuza orice aliment. Uneori, anorexia este confundata cu inapetenta si este caracteristica in special copiilor de varsta scolara sau adolescentilor. "Cauza inapetentei la copilul mare poate fi anorexia mentala sau anorexia nevrotica a copilului scolar sau adolescentului. Pentru un rezultat terapeutic bun este necesara colaborarea parintilor cu medicul de familie, dar si cu medicul neuropsihiatru si chiar cu psihologul. Prognosticul anorexiei si inapetentei depinde in principal de cauza declansatoare si de interventia asupra ei, de durata anorexiei, de profilul psihopatologic al copilului si de mediul familial", spune dr. Cristina Ivascu, medic primar pediatru, competenta medicina de familie.

Infometare

Un alt tip de lipsa a poftei de mancare poate include inapetentele nervoase sau psihogene. Acestea sunt caracteristice mediilor familiale anxioase, mediilor in care copilul este hiperprotejat si fortat sa manance fara sa se tina seama de personalitatea lui. Ce e de facut? Ne spune dr. Cristina Ivascu: "Tratamentul inapetentei implica interventia asupra celor doua cauze: organice sau psihogene. In cazul inapetentelor organice, tratamentul trebuie axat pe boala declansatoare. O atentie deosebita trebuie acordata anemiei feripiva, care este o cauza frecventa, dar si a altor cauze precum parazitozele intestinale, bolile cronice si, in principal, infectiile de focar adeno-amigdaliene. Tratamentul inapetentei psihogene difera si are particularitati in functie de varsta copilului. Inapetenta copilului mic este mai greu de tratat. Analizele de rutina efectuate unui copil cu inapetenta sunt obligatorii pentru excluderea unor posibile boli. La sugari trebuie sa insistam pe reglementarea tehnicii de alimentatie, pe cresterea pauzei intre mese, uneori este necesara chiar infometarea copilului, pentru ca, dupa cateva zile, sugarul isi manifesta singur foamea. Daca se apeleaza la acest lucru, nu trebuie introduse mese bogate, alimentatia revenind treptat la normal. "La copilul mare, recomandarile medicului depind atat de cauza inapetentei, cat si de mediul familial. De aceea este necesara colaborarea membrilor familiei, pentru a-l face pe copil sa inteleaga ca masa este un moment placut si ca este necesara pentru viata lui. Dr. Cristina Ivascu este de parere ca, in acest caz, este necesara o discutie psihologica cu copilul, care nu trebuie facuta neaparat la psiholog, ci chiar de parinti.

Sfatul medicului Dr. Cristina Ivascu considera ca parintii trebuie sa apeleze la o serie de reguli in privinta servirii mesei: Mesele trebuie administrate la ore precise si sa existe un mic ritual legat de spalarea mainilor, un lucru foarte important, de altfel. Sa fie pastrata o atmosfera calda si calma, iar daca refuza mancarea, sa i se explice faptul ca nu va primi nimic pana la masa urmatoare. Nu trebuie insistat din jumatate in jumatate de ora sa manance, pentru ca tocmai insistentele il vor face mai incapatanat. Intre mese sa nu i se dea dulciuri, pentru ca acestea reduc apetitul. n Sa nu se faca o problema din cantitatea mancata sau din refuzul si capriciul copilului. Sa nu fie fortat si pedepsit pentru refuzul de a manca. Sa nu urmareasca programul la televizor in timpul mesei. Durata mesei sa nu fie mai mare de 20 de minute.

CAPRICIOS.La copilul de peste 2 ani se poate vorbi de apetitul capricios. Copilul nu mananca la fel in fiecare zi, refuza anumite alimente, dar mananca cu placere alte preparate culinare. "Nu trebuie fortat sa manance alimentele refuzate, pentru ca e posibil sa revina singur. De aceea nu trebuie insistat, pentru a exclude un refuz categoric. Acest tip de inapetenta este regasit la copiii hiperprotejati, rasfatati, la copiii carora li se ofera aproape totul. Daca refuza ceva, li se pune in fata altceva", precizeaza dr. Ivascu.

COLABORAREA FAMILIEI. Succesul in combaterea inapetentei depinde de intelegerea si colaborarea familiei. Parintii ar trebui sa inteleaga ca nu medicamentele sau curele de polivitamine vindeca inapetenta, ci discutia cu copilul. Micutii invoca diferite motive, fie dureri de burtica, fie senzatiile de voma, numai sa scape de masa. Parintii trebuie sa tina seama ca, in cazul in care copilul persista in a refuza mancarea, este obligatorie consultarea medicului, deoarece in spatele acestei stari pot fi boli severe care nu pot fi vindecate cu vitamine.

NEGATIVISM. Perioada de respingere a hranei in cazul copilului mic (intre 9 luni si 2 ani) da batai de cap mamicilor. Aceasta perioada de negativism este fiziologica si se manifesta fie printr-un exces de personalitate, fie prin refuzul alimentelor, chiar daca micutului ii este foame in acel moment. In nici un caz nu trebuie sa se apeleze la pedepse.