M-am hotarat: fug de acasa!

Miruna Popescu. 16 ani. Nu i-a placut niciodata sa stea prea mult timp la scoala. Cel mai bine se simte cand deseneaza. Isi plimba creionul pe hartie de dimineata pana seara, conturand peisaje, portrete, stari de spirit. Parintii ei au aflat ca lipseste foarte mult de la liceu si s-au hotarat sa nu o lase sa isi rateze viitorul. Din desenat nu se castiga bani. In fiecare seara ii aplica acelasi tratament: "Nu esti buna de nimic! Noi am facut totul pentru ca tu sa reusesti sa faci mai mult cu viata ta decat am reusit noi. Daca tot nu iti place scoala, mai bine ti-ai gasi ceva de lucru, sa castigi si tu un ban!" Miruna nu vede alta solutie decat sa ia viata in piept. Si de trei luni parintii Mirunei nu stiu nimic de fiica lor.

Povesti ca aceasta se aud din ce in ce mai des. Iar copiii care fug de acasa sunt tot mai mici. Conform statisticilor, numarul tinerilor care considera fuga singura solutie pentru a scapa de reguli si de restrictii este in crestere. Iar cand adolescentii iau astfel de decizii, se declanseaza o situatie de criza, care nu il afecteaza doar pe tanar, ci reprezinta un semnal de alarma pentru intreaga familie. Chiar daca asa-zisul fugar s-a intors acasa dupa o perioada scurta de timp, criza nu a luat sfarsit. Parintii trebuie sa afle raspunsul la cateva intrebari. Si una dintre acestea este de ce copilul lor a ales solutia fugii.

Motive

Motivele sunt variate. Insa de cele mai multe ori tinerii fug de acasa pentru a se indeparta de un loc neplacut, chiar detestat, de un loc care le trezeste acestora amintiri triste. "O mare parte dintre fugari considera ca principala cauza a gestului lor este lipsa de afectiune din partea familiei. De asemenea, s-a observat ca fuga de acasa a tinerilor este mai frecventa in familiile care au trecut prin divorturi, separari, abandon, mutari numeroase sau plasamente multiple", explica psihologul Oana-Maria Olteanu, din cadrul Ambulatoriului de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu". Se pare ca mai vulnerabili sunt tinerii abandonati de parintii naturali, care si-au petrecut o mare parte din copilarie in camine de copii si centre de plasament. Dar si in cazul adolescentilor, care au fost crescuti de bunici sau de alte rude, apar tendinte de a fugi de acasa. In aceste situatii, tinerii se cauta pe sine, isi cauta locul, iar aceste escapade sunt de fapt cautari ale unui mediu sigur.

Din punct de vedere psihologic, exista doua tipuri de fugari. Pe de o parte sunt adolescentii care, pe langa faptul ca au fugit de acasa, au si un comportament antisocial: fura, se manifesta violent fata de alti oameni sau fata de animale, distrug proprietati sau incalca grav regulile societatii. "Acestia au tulburari care trebuie analizate de un specialist, pentru ca se inscriu in registrul psiho-patologic si pot avea diverse grade de intensitate", avertizeaza psihologul Oana-Maria Olteanu. Pe de alta parte sunt adolescentii care, prin fuga de acasa, vor sa demonstreze ca pot fi independenti, ca pot sa protesteze impotriva regulilor stricte ale parintilor. Uneori, fuga de acasa a adolescentului poate veni si din dorinta de a mobiliza familia, din nevoia de confirmare a atasamentului parintilor de care el se indoieste. Astfel, tanarul reuseste ca, prin acest gest, sa traga un semnal de alarma cu privire la lipsa de afectiune din cadrul mediului familial.

Nevoia de afectiune

In categoria numarului mare de tineri care fug de acasa intra si cei care si-au pus la punct un plan complet: ziua cand pleaca de acasa, locul unde se vor refugia, strang bani pentru a-si indeplini planul. Sunt insa si adolescenti in cazul carora plecarea de acasa este doar un gest impulsiv. Ei nu stiu unde se vor duce, cat vor sta si sunt foarte confuzi. De cele mai multe ori, parintii nu constientizeaza cat de intensa este suferinta interioara a acestora. Nu doar adolescentii cu probleme de integrare in societate fug de acasa. Exista tineri cu note foarte bune la invatatura, olimpici, care au o viata sociala activa, considerati "copii-model" de parinti, care pleaca fara sa anunte. Intrebati care este motivul pentru care au recurs la acest gest, tinerii nu au un raspuns foarte clar: "Am luat 7 la biologie. Si am invatat. Eu nu am luat niciodata 7". Aceste probleme pot fi depasite fie cu ajutorul parintilor, fie prin 2-3 sedinte la un psiholog sau la un psihoterapeut. "De foarte multe ori, plecarea de acasa a adolescentilor este o cerere de afectiune pe care adultul refuza sa o inteleaga. Cel mai important este asadar ca parintii sa observe contextul relational si personal al adolescentului care a recurs la metoda fugii de acasa pentru a demonstra ceva", puncteaza psihologul Oana-Maria Olteanu. Insa situatia de criza trebuie depasita cu grija, pentru ca masurile drastice nu rezolva problema. "Reprimarea, interzicerea iesirilor cu prietenii, incuierea in camera, certurile permanente conduc la intarirea acestui tip de comportamente si a reactiilor de opozitie", adauga specialistul.

SOLUTIE. Aceasta adolescenta are convingerea ca nimeni – profesori, colegi, prieteni – nu o intelege. Dar cel mai trist este ca ea este sigura ca nici parintii nu-i sunt aproape. Simte ca parintii ei nu o cunosc, nu stiu care ii sunt nevoile si preferintele si nici care ii sunt temerile. Sufera pentru ca este singura. Si unica ei solutie este sa fuga, sa scape de probleme, de restrictii si sa fie independenta. Rezolvarea acestei situatii de criza sta insa in mainile parintilor.

SFATUL PSIHOLOGULUI

"Nu exista un tratament general specific pentru fuga de acasa. Semnificatia gestului este esentiala", arata psihologul Oana-Maria Olteanu. In asemenea situatii, familiilor li se recomanda sa apeleze la consiliere psihologica. "Aceasta este o abordare eficienta pentru restabilirea echilibrului din mediul familial, pentru ca exista o oarecare cauzalitate in raporturile dintre parinti si copii: un comportament determina un altul", precizeaza psihologul. O solutie pentru a indeparta riscul plecarilor de acasa este descoperirea si incurajarea talentelor copilului.

STIRI

SEX. Campaniile de sensibilizare a opiniei publice care au ca subiect lectiile despre sex predate de parinti copiilor lor sunt foarte eficiente, conform unui studiu realizat in Statele Unite. Prof. dr. Robert H. Durant a observat, impreuna cu o echipa de medici, rezultatele unei campanii desfasurate timp de noua luni in Carolina de Nord, care a avut ca slogan: "Vorbeste-i copilului tau despre sex! Toti ceilalti parinti o fac". Concluziile au fost ca, dupa o astfel de campanie, a crescut numarul parintilor care isi educa copiii din punct de vedere sexual. In acelasi timp, numarul tinerelor care au ramas insarcinate a scazut vizibil. LIBERTATE. Problema fugii de acasa a adolescentilor nu este rezolvata daca parintii le ofera acestora prea multa libertate. Dimpotriva, libertatea excesiva, absenta parintilor din educatia copiilor, lipsa unor repere clare sunt factori care ii expun pe adolescenti unui nivel de risc foarte ridicat. Deoarece astfel tinerii ar putea intra in cercuri periculoase de prieteni si ar putea recurge la acte de delincventa. PREZERVATIVE. Aproximativ un sfert dintre adolescentii canadieni nu au folosit prezervativul ultima oara cand au facut sex, arata o statistica recenta. "Unul din patru tineri activi sexual, cu varsta intre 14 si 17 ani, nu foloseste prezervativul", a precizat dr. Margo Lane, unul dintre medicii care s-au ocupat de acest studiu. "Unii adolescenti au parteneri multipli, altii fac sex cu orice partener, indiferent unde si cand l-au cunoscut. Insa problema esentiala nu este ca ei au viata sexuala, ci iresponsabilitatea de care dau dovada atunci cand nu se protejeaza impotriva bolilor cu transmitere sexuala", a adaugat specialistul.