Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Aveţi impresia că vă cunoaşteţi copilul atăt de bine incăt nimic nu vă poate surprinde la el. Ii cunoaşteţi prietenii, discutaţi despre şcoală...
Aveţi impresia că vă cunoaşteţi copilul atăt de bine incăt nimic nu vă poate surprinde la el. Ii cunoaşteţi prietenii, discutaţi despre şcoală... Totul pănă la un punct, cănd pe uşa camerei "copilului" tronează un mesaj scris cu litere de-o şchioapă: "NU DERANJAŢI!". Puştiul ajunge acasă seara tărziu şi dacă il intrebaţi unde a fost vă răspunde răspicat: "Nu e treaba voastră!". In aceste momente vă daţi seama că "puştiul" pe care il cunoşteaţi atăt de bine s-a transformat intr-o altă persoană: intr-un adolescent. Şi toate aceste schimbări v-au luat pe nepregătite. Specialistul nostru, psihologul Gabriela Ianculescu, de la clinica TerapiaM, vă explică de ce nu reuşiţi să găsiţi o punte de comunicare cu adolescentul.
Incă de la vărsta de 11 ani, in viaţa copilului apar schimbări de tot felul: din punct de vedere fizic, fiziologic, relaţional, social... Multe dintre aceste schimbări sunt percepute de puşti ca nişte blesteme care s-au abătut asupra lor şi cărora nu le pot face faţă: le apar coşuri pe faţă, băieţilor li se schimbă vocea, fetelor le cresc sănii, incep să aibă pasiuni ascunse pentru o colegă/un coleg. Sunt aspecte sensibile pentru ei, incăt cu greu le pot discuta chiar şi cu adolescenţi de vărsta lor, nu mai vorbim despre adulţi.
Mai tărziu, pe la 15-16 ani, apare dorinţa de independenţă şi de a aparţine unui grup de referinţă, ceea ce face şi mai dificilă comunicarea dintre adolescent şi părinţi. Incercările stăngace ale părinţilor de a discuta cu copilul lor se izbesc de răspunsuri seci, scurte, de uşi trăntite. Tinerii simt nevoia să vorbească cu cineva despre problemele lor, dar o fac confesăndu-se oricui altcuiva, dar nu părinţilor.
E şi vina părinţilor
Această atitudine nu poate fi insă pusă in intregime pe seama adolescenţilor, sugerează psihologul. De vină sunt şi părinţii. Pentru că fie sunt prea ocupaţi pentru a observa modificările din viaţa copiilor lor, fie sunt prea cicălitori şi invadează pur şi simplu intimitatea tinerilor. "Una dintre greşelile frecvente făcute de părinţi este de a-l trata in continuare pe adolescent ca pe un copil şi de a refuza să işi modifice atitudinea. Adolescentul interpretează această atitudine ca pe o imposibilitate a părinţilor de a-l inţelege, de a se pune in pielea lui", arată specialistul nostru.
Este foarte important ca părinţii să conştientizeze că adolescenţa este prin definiţie o perioadă dificilă şi să se găndească la o tactică de comunicare cu tănărul. Incă de la vărsta de 10-11 ani, părinţii trebuie să creeze copilului o atmosferă relaxată, in aşa fel incăt ei să se simtă in largul lor şi să se confeseze. Iar in momentul in care mama şi tata observă că ceva se schimbă in comportamentul copilului să incerce să il atragă in discuţiile purtate in familie. Pe rănd, mama şi tata işi pot "incerca norocul" şi să observe cu care dintre ei este mai deschis adolescentul. Părintele "căştigător" poate să ofere o serie de sfaturi preluate de la un specialist pentru a-l determina pe tănăr să comunice. Părinţii care işi amintesc de adolescenţa lor şi se pun in locul adolescentului reuşesc mult mai bine să infiripe un dialog cu copilul. Sunt esenţiale discuţiile despre alcool, droguri, ţigări şi sex incă de la vărste fragede. Insă nu sub formă de ameninţări, ci explicăndu-le copiilor ce e bine şi ce e rău. Comunicarea cu adolescentul trebuie să aibă loc in momentele cănd şi el arată că este deschis unei discuţii. Deoarece, dacă il forţăm, efectul nu va fi nici pe departe cel aşteptat.
TAŢI. Băieţii sunt mai deschişi la discuţii cu tatăl lor. Insă de cele mai multe ori, tatăl munceşte mult, se intoarce obosit de la serviciu şi nu mai are timp să se găndească la comunicare. Recomandarea psihologului nostru este ca totuşi "taţii să işi găsească timp pentru a comunica din cănd in cănd cu fiul lor."
Sfatul medicului
Secretul unei relaţii armonioase părinţi-adolescenţi constă in petrecerea timpului impreună. "Tinerii au nevoie de atenţie, de a se simţi importanţi pentru părinţi. Iar pentru aceasta este necesar să petreacă căt mai mult timp impreună. Să ajungă să se cunoască foarte bine unii pe alţii, părinţii să ştie cănd adolescentul are nevoie de atenţie, de un sfat şi cănd vrea pur şi simplu să se inchidă in cameră cu muzica la maximum. In caz contrar, părinţii scapă situaţia de sub control, iar tinerii işi pot căuta inţelegerea in altă parte. Riscul ca adolescentul să intre intr-un grup de delincvenţi este foarte mare, de aceea el trebuie monitorizat in permanenţă", arată psihologul Gabriela Ianculescu.
