Otita medie acută

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, încărcătura noastră patogenă creşte, maladiile cu care ne confruntăm se înmulţesc, motivele noastre de îngrijorare sporesc, astfel că suferinţele, bolile copilăriei, depăşite prin infinita răbdare, pricepere şi înţelepciune a mamelor noastre se estompează, devin neimportante. Şi totuşi... statisticile arată că otita medie este cea mai răspândită afecţiune a copilului, reprezentând cel mai frecvent motiv al prezentării la medic, fiind depăşită ca număr doar de virozele respiratorii. Trei sferturi din copii au avut cel puţin un episod de otită medie acută până la vârsta de 3 ani, iar otitele repetate sau cele cronice reprezintă probabil cea mai des întâlnită cauză a hipoacuziei la copil.

Trompa lui Eustachio

Urechea medie este zona urechii cuprinsă între timpan (membrană cu rol în captarea vibraţiilor sonore) şi labirintul osos ce adăposteşte nervul acustic. Urechea medie comunică cu faringele prin intermediul trompei lui Eustachio, prin care se produc egalizarea presiunilor la acest nivel, precum şi drenajul urechii medii. Există însă şi reversul mecanismului fiziologic: în timpul infecţiilor nazo-faringiene (rino-faringite, adenoidite, sinuzite), trompa se poate inflama şi împiedica astfel drenajul. Virusurile sau bacteriile responsabile de o infecţie locală se pot extinde şi auricular. În fine, existenţa unor vegetaţii adenoide, a deviaţiilor de sept sau a unui teren alergic întreţin obstrucţia tubară. În plus, anumite particularităţi anatomice ale copilului – trompa lui Eustachio este mai scurtă, mai îngustă şi dispusă orizontal – contribuie, de asemenea, la apariţia bolii. Lichidul astfel apărut determină o presiune dureroasă pe timpan şi în cazurile cu evoluţie negativă îl poate perfora, producând scurgeri seroase sau purulente la exterior. Lichidul acumulat, dar ulterior şi distrugerea timpanului induc hipoacuzie (scăderea auzului).

Simptome

Otita medie debutează de obicei după o răceală, cu o durere intensă în profunzimea urechii.  Copilul mic, care nu îşi poate descrie simptomele, prezintă o stare de iritaţie şi nervozitate, cu plâns continuu, nu doarme, nu mănâncă (deglutiţia, mestecatul intensifică durerea), îşi freacă capul de pernă sau se trage de ureche. Deficitul de auz devine evident: el nu percepe vorbele celor apropiaţi, măreşte sonorul televizorului, vorbeşte tare, e neatent la persoanele din jur. Starea sa generală este de obicei alterată, cu febră, cefalee, greţuri, vărsături. Dacă boala evoluează, apare otoreea, o scurgere prin conductul auditiv, care pe moment scade febra şi reduce durerea, menţinând însă hipoacuzia.

Intensitatea simptomelor aduce de cele mai multe ori copilul la medicul de familie sau la pediatru. Pentru precizarea diagnosticului este necesar un consult la un medic specialist ORL, eventual, în cazurile mai complicate, o audiogramă. De asemenea, se pot recomanda analize ale sângelui (hemoleucogramă, VSH etc.).

În afară de aceste cazuri de otite, în care agenţii patogeni îşi au originea la nivel nazo-faringian, există şi aşa-zisele otite specifice, care survin pe parcursul unor boli infecţioase, cum ar fi gripa, rujeola, varicela, scarlatina, oreionul şi în care gravitatea evoluţiei şi simptomatologia se confundă cu cea a afecţiunii  determinante.

Tratament

De cele mai multe ori, manifestările otitei acute cedează după aplicarea unor măsuri simple, nefiind necesară folosirea antibioticelor, aşa că nu trebuie să le cereţi insistent medicului. În plus, în multe cazuri, boala este de etiologie virală, iar antibioticele sunt ineficiente. Însă în anumite situaţii: existenţa altor infecţii respiratorii concomitente, vârsta mică a copilului, existenţa altor episoade de infecţie auriculară recente, antibioticele sunt indicate, cu respectarea dozelor şi perioadei de administrare.  

Pentru combaterea durerii se folosesc antialgice şi antiinflamatoare, cu recomandarea insistentă de a nu se da aspirină copiilor şi tinerilor până la 18 ani, deoarece există posibilitatea producerii unei  afecţiuni grave, sindromul Reye. Dacă nu există scurgere auriculară, la recomandarea medicului, se pot pune picături cu efect calmant în ureche. Se face drenarea secreţiilor nazale, fie prin aspiraţie (la copilul mic), fie învăţând copilul mai mare să îşi sufle corect nasul, comprimând pe rând o nară şi suflând cu putere în cealaltă. Căldura uscată aplicată local (săculeţi sau prosoape încălzite, dar nu fierbinţi, plasate la urechea bolnavă) are, de asemenea, un efect calmant. În anumite cazuri este necesară practicarea unor intervenţii chirurgicale, fie pentru realizarea drenajului la exterior, fie pentru îndepărtarea unor factori favorizanţi, cum ar fi vegetaţiile adenoide.

CRONICĂ. În unele cazuri, fie din cauza unui tratament insuficient, fie din pricina unor factori locali, otita se cronicizează. În această situaţie, otoreea (scurgerea auriculară) persistă peste şase săptămâni. Lipsa durerii şi starea generală bună a copilului nu trebuie să ne determine să neglijăm scurgerea auriculară, deoarece hipoacuzia care însoţeşte acest simptom va deveni permanentă. Trebuie să ne prezentăm cu copilul la medic şi să discutăm cele mai bune oportunităţi terapeutice.

REGULI. Pentru prevenirea otitei se recomandă tratarea corectă a afecţiunilor respiratorii, vaccinarea la timp, menţinerea unui microclimat corespunzător în jurul copilului, fără factori poluanţi şi mai ales fără nefastul fum de ţigară, alăptarea copilului minimum şase luni pentru asigurarea imunităţii. Când copilul este hrănit cu biberonul, el trebuie ţinut aşezat, nu culcat, pentru un drenaj corect.