x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Paracetamolul afectează grav ficatul copiilor. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală

Paracetamolul afectează grav ficatul copiilor. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală

de Redacția Jurnalul    |    01 Oct 2023   •   08:40
Paracetamolul afectează grav ficatul copiilor. Dr. Mihai Craiu, avertisment pentru părinţi. Mergeţi imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală

Cunoscutul medic pediatru Mihai Craiu avertizează asupra folosirii Paracetamolului pentru tratarea afecţiunilor copiilor.

"Ca mesaj de luat acasă, pentru dumneavoastră părinții, și de luat la serviciu, pentru noi doctorii (cum a zis memorabil colega mea, dna Conferențiar Tatiana Ciomârtan) vă recomand unul important : atenție la toxicitatea hepatică a doctoriilor date în doză prea mare sau în asocieri... nefericite.

Nu o spun eu, o zice cel mai reputat expert în Toxicologie pediatrică din România, dnul Profesor Coriolan Ulmeanu - vezi imaginea

Lucrarea domniei sale plasează paracetamolul pe locul 1, între medicamentele obișnuite, drept cauză de toxicitate gravă asupra ficatului.

O doza de peste 200 mg pe kg la copil poate produce moartea. Adică 2 comprimate efervescente de 500 mg la un sugar mic de 5 kg...

Dacă supradoza este recentă (sub 4 ore de la ingestie) mergeți imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală! Pentru evaluare și dozarea paracetamolului în sânge...



Dacă au trecut peste 8 ore sau mai puțin, dar sunt semne de boală (dureri abdominale în zona ficatului - sub coaste în partea dreaptă- sau grețuri și vărsături sau icter și sângerări) iarăși trebuie mers urgent la spital. Nu este totul pierdut. Se poate doza paracetamolul în sânge și se poate administra antidotul, la nevoie.

Dacă au trecut peste 8 ore de la ingestie se administrează direct antidotul.

Acesta este N-acetil-cisteina.

Așa spun toate protocoalele.

Atenție la dozele prea mari dintr-un medicament care există aproape în toate casele", transmite Dr. Craiu, potrivit DC News.

×
Subiecte în articol: dr. Mihai Craiu paracetamol toxic