x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Pneumoniile la cei mici

Pneumoniile la cei mici

07 Mar 2006   •   00:00
SANATATEA COPILULUI
In sezonul rece, pneumoniile sunt frecvent diagnosticate in cazul copiilor.
Conf. dr. Dumitru Matei precizeaza ca in stabilirea diagnosticului si a tratamentului ulterior trebuie sa se tina seama de natura bolii: virala sau bacteriana. Aproximativ 80%-90% dintre pneumonii sunt virale. Restul de 10%-20% sunt complicatii ale pneumoniilor virale – suprainfectari bacteriene. "Cele mai multe cazuri de pneumonii virale apar ca o complicatie a virozelor respiratorii sau gripei, pe fondul unui teren imunitar slabit. Acestea se caracterizeaza prin scaderea poftei de mancare a copilului, tuse, febra cu valori moderate, cresterea frecventei respiratorii. Pneumonia virala se vindeca in 5-7 zile. Daca insa copilul are imunitatea scazuta sau nu a fost ingrijit corespunzator pot aparea suprainfectari bacteriene. In asemenea cazuri reapare febra, copilul respira din ce in ce mai greu, tusea devine inecacioasa, apare cianoza (colorarea albastra vinetie a pielii si a mucoaselor). La sugari, infectiile bacteriene prezinta risc de septicemie. Bronhopneumoniile inregistrate la aceasta categorie de varsta necesita internarea in sectiile de terapie intensiva. Netratate corespunzator, aceste forme de pneumonie au potential fatal", avertizeaza conf. dr. Dumitru Matei, seful Catedrei de Medicina de Familie de la Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila". La copilul mai mare sunt intalnite pneumoniile bacteriene de gravitate medie, care au ca factor declansator pneumococul.

Tratamentul


Pneumoniile virale se trateaza simptomatic: repaus la pat, medicamente antitermice, antiinflamatoare, expectorante, vitamine. Pentru pneumonia virala tratamentul dureaza in jur de patru-cinci zile.

"Uneori, medicii exagereaza in recomandarea tratamentului si prescriu antibiotice si in pneumoniile virale, ceea ce este o greseala. Antibioticele se dau doar in pneumoniile bacteriene.

In aceste cazuri, tratamentul dureaza intre 7 si 10 zile, iar in pneumoniile cauzate de stafilococi – de la trei-patru saptamani la doua-trei luni, in functie de gravitatea bolii. Dupa pneumonia virala, copilul nu ramane cu sechele. Doar in unele cazuri poate aparea o tuse care persista mai multe saptamani. In pneumoniile bacteriene, in prima faza exista riscul de septicemie, apoi riscul de pleurezie (inflamatie a pleurei pulmonare, insotita adesea de secretie de lichid seros, purulent sau hemoragic)", arata conf. dr. Dumitru Matei.

FORME ATIPICE. "Pneumoniile atipice sunt provocate de germeni atipici, intermediari intre virusuri si bacterii. Germenii respectivi nu pot fi izolati intotdeauna si sunt rezistenti la tratamentul cu unele antibiotice clasice. Formele de pneumonie atipica se manifesta prin febra, astenie, tuse persistenta cu componenta astmatica timp de cateva saptamani", afirma conf. dr. Dumitru Matei.

×
Subiecte în articol: pneumoniile sanatatea copilului