Poveştile dezvoltă imaginaţia

"Capra cu trei iezi", "Punguţa cu doi bani", "Albă-ca-Zăpada", "Harap-Alb" sunt doar câteva dintre poveştile care ne-au fascinat în primii ani de viaţă şi care acum, adulţi fiind, ne amintesc de frumuseţea copilăriei. Ajutaţi-i pe cei mici să uite de calculator citindu-le, seară de seară, măcar pentru o jumătate de oră, câte o poveste. Dincolo de relaxarea şi buna dispoziţie pe care le induc, poveştile sunt extraordinare pentru dezvoltarea inteligenţei şi imaginaţiei copilului.

TEHNICĂ DE ÎNVĂŢARE
Mai toţi copii cer, ba chiar poruncesc părinţilor să le spună poveşti. "Copilul caută amuzament, caută o călătorie într-o lume a fanteziei, în care se identifică poate cu eroii poveştii, caută poate şi cadrul unei relaţii apropiate cu povestitorul sau cititorul", spune psihologul Oana-Maria Udrea, de la Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii "Grigore Alexandrescu".

Nu-i refuzaţi niciodată, căci poveştile reprezintă cea mai uşoară tehnică de învăţare şi poate fi aplicată de la vârste foarte mici. "Ele contribuie la dezvoltarea abilităţilor de a asculta, de a citi, de a povesti, de a se exprima verbal şi de a se exterioriza emoţional. Mai mult, ele contribuie la dezvoltarea gândirii, a imaginaţiei şi interesului de cunoaştere al copilului", potrivit psihologului Oana-Maria Udrea.

Mulţi părinţi citesc poveşti bebeluşilor, iar acesta nu este un lucru rău. Chiar dacă bebeluşii şi copiii de până la un an - un an şi jumătate nu înţeleg firul poveştii, ei sunt atenţi la ritmul vocii, la sunete şi se bucură de cadrul povestirii.

Pentru copiii cu vârsta între doi şi trei ani şi jumătate poveştile trebuie să fie simple, scurte (întâmplări) şi ilustrate, fiindcă prin intermediul imaginilor ei descoperă lumea din jur. Culori, animale, forme geometrice, numere... sunt noţiuni uşor de învăţat cu ajutorul poveştilor. După vârsta de trei ani şi jumătate trebuie să creştem complexitatea poveştilor.

Copilul îşi poate alege deja singur cărţile, poate desena personajele din poveste, poate face mici roluri, poate fi el însuşi povestitor. Părinţii, la rândul lor, îi pot pune întrebări ajutătoare, pentru a-i stimula capacitatea de exprimare, de învăţare, memoria. Am putea chiar să inventăm împreună poveşti pentru a-i dezvolta imaginaţia.

"Complexitatea poveştilor trebuie adaptată vârstei copilului, dar mai ales ritmului lui de dezvoltare, fiindcă fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare. Nu trebuie să ne alarmăm dacă micuţul nu a dobândit anumite abilităţi până la o anumită vârstă. Ele vor veni în mod natural", ne asigură psihologul.

Nu în ultimul rând, poveştile sunt un liant extraordinar între părinte şi copil. Ele ar trebui să fie o parte a rutinei zilnice, un cadru special, pe care copilul să îl aştepte cu plăcere seară de seară.

TERAPIE
Poveştile sunt deseori folosite ca un instrument terapeutic preţios în psihoterapia copilului. "Ele ajută la cunoaşterea psihologică a copilului şi la rezolvarea unor dificultăţi de adaptare survenite în urma divorţului părinţilor sau pierderii unuia dintre părinţi. Cu ajutorul poveştilor putem ajuta un copil să-şi depăşească anumite temeri, să construiască relaţii mai bune cu cei din jur, să-şi dezvolte limbajul şi să dobândească repere morale prin raportarea la bine şi la rău", spune psihologul Oana-Maria Udrea.