Nazdravanul tau are 3 anisori si orice i-ai propune el spune "Nu". Este cazul sa te ingrijorezi cand prichindelul il ia in brate pe "Domnul Nu"? Depinde de intensitatea si de repetarea acestei reactii. Dar inainte de toate afla ca perioada negatiei este normala si apare in jurul varstei de un an. Chiar si noua, adultilor, ni se intampla sa nu vrem, sa nu avem chef, sa nu facem. Si copiilor li se intampla acelasi lucru.
Primul "nu" fara sens este spus prin imitatie, cand copilul incepe incet-incet sa aiba de-a face cu interdictiile. De la varsta de un an, un an si jumatate, el se afla in plina evolutie si tot ce face mama face si bebe. Psihologul Stefania D. Nita de la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie spune ca bebe repeta "nu", pentru ca ii place cum suna, nu ca sa-si exprime dezaprobarea sau ca sa opuna rezistenta. Pe de alta parte, bebe experimenteaza si acel "nu" santajist. El testeaza limitele, puterea pe care o are asupra adultului. Un exemplu este momentul cand mama ii spune: "Nu baga degetul in gura. O superi pe mama". Ei bine, el isi va suge degetelul, pentru a vedea daca intr-adevar se supara sau spune doar asa, desi, la nivel mental, acest lucru nu este constientizat de copil. Sau cand mama spune "Nu te duce acolo", copilul va merge tocmai in acel loc. Sau cand nu vrea sa manance ceva. In aceasta situatie, copilul nu va fi certat, ci i se va da posibilitatea de a alege: "Vrei un mar sau o banana?".REACTII LA CONSTRANGERI
Pe masura ce copilul creste, apare negatia constienta. Este acel "nu" rebel, aparut ca reactie la ceea ce i se impune din partea adultului. Impunere aflata in contradictie cu propria traire. De exemplu, el simte nevoia sa se joace, iar mama spune: "Nu, acum faci nani". Bineinteles ca micutul se va pune pe plans si va striga "Nu vreau sa dorm, vreau sa ma joc". In mod firesc, dorinta lui este mult mai apropiata de ceea ce simte, de ceea ce ii face placere. Cu cat copilul evolueaza, cu atat constrangerile il napadesc de peste tot: familie, cresa, gradinita, scoala. Astfel se ajunge la 4-6 ani, cand este perioada de varf a negatiei. Nu de putine ori psihologul Stefania D. Nita a intalnit parinti care nu stiu ce sa mai faca in aceasta perioada cu copiii. Nu disperati! Incercati ca toate acele "trebuie" sa i le dati cu "o lingurita de zahar" si atunci copilul isi va indulci manifestarile. Oferiti-i posibilitatea de a alege, puneti in practica sistemul recompensa-pedeapsa, vorbiti cu copilul, explicati-i regulile. Ajutati-l sa-si expuna motivele pentru care spune nu. Laudati-l cand este cuminte si ascultator. Toti copiii au nevoie de dragoste, de atentie, de imbratisari si aprobari din partea parintilor.SEMNALE DE ALARMA
Pe masura ce copilul merge la scoala, negativismul scade in intensitate. "Domnul Nu" este redirectionat spre actiuni concrete: "Nu ma lasa in excursie, atunci nu mai fac curat." "Nu imi cumpara role cum are Gigel, nu mai invat." "Nu ma lasa sa ies in fata blocului, nu ma mai duc la scoala." Problema este ca parintele nu prea mai are acces la acest "nu", care nu e verbalizat, ci exprimat prin actiuni. Spre exemplu, "nu" ca semnal de alarma pentru parinte este refuzul mancarii. Un alt "nu" la fel de vehement, dar fara a fi verbalizat poate fi o stare de rau pe care copilul o manifesta ca refuz de a merge la scoala. In aceste situatii in care refuzul copilului nu este exprimat prin cuvant este necesar ca mama sa se foloseasca de intuitie si sa traduca actiunile lui venind in intampinarea nevoilor pe care copilul le manifesta astfel.
|
SFATUL PSIHOLOGULUIPsihologul Stefania D. Nita recomanda parintilor sa le ofere posibilitatea copiilor de a-si pune acel "nu" in practica, sa-si experimenteze propriul "nu". Sa se manifeste ca o oglinda: cand copilul vine la randul lui cu o cerere, parintele sa se puna in locul lui si sa aiba aceeasi reactie: "Nu". Prima data, copilul va fi amuzat, dupa care mama poate sa-i spuna: "Fac si eu la fel ca tine. Aminteste-ti cum faci cand nu vrei ceva. Cum ti se pare?". Astfel, copilul constientizeaza si se poate "vedea in oglinda". Pe de alta parte, el poate experimenta la nivel emotional frustrarea primirii unui refuz. Dupa care, desigur, pe marginea acestui lucru se vorbeste cu copilul. "Uite, vezi cum este? Si mama a simtit la fel." Acesta este un model extraordinar de comunicare eficienta parinte-copil. Din pacate, rareori se intampla asa. |
|
COMUNICARE. Sa ne gandim spre exemplu la situatiile cand copilul vine de la scoala, isi arunca ghiozdanul si ii spune mamei: "Hai sa-ti povestesc ce am facut azi la scoala", iar mama, ori prea obosita, ori prea preocupata de grijile zilnice, se agata de faptul ca si-a aruncat ghiozdanul si izbucneste: "De-abia ti-am luat ghiozdanul si tu il arunci. Mai bine du-te si aranjeaza-ti lucrurile. Termina cu prostiile!". Atunci nu e de mirare de ce copilul merge suparat in camera si refuza totul. Pentru copil, acest aruncat al ghiozdanului nu inseamna ca este un dezordonat. Pur si simplu acest "trebuie sa fii ordonat" cade pe planul doi, pentru copil fiind mai important in acel moment sa vorbeasca cu mama.
|
Citește pe Antena3.ro
STIRI
| ||||
|