x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Raport CUTREMURĂTOR: un milion de bebeluşi mor anual în primele 24 de ore de la naştere

Raport CUTREMURĂTOR: un milion de bebeluşi mor anual în primele 24 de ore de la naştere

25 Feb 2014   •   09:49
Raport CUTREMURĂTOR: un milion de bebeluşi mor anual în primele 24 de ore de la naştere

Un milion de bebeluşi mor, anual, în primele 24 de ore de la naştere, relevă un raport publicat marţi de organizaţia neguvernamentală "Save the Children", care solicită măsuri din partea guvernelor pentru a limita numărul deceselor, deseori evitabile, potrivit AFP.

Deşi mortalitatea infantilă înainte de împlinirea vârstei de cinci ani s-a redus aproape la jumătate în lume din 1990 (6,6 milioane decese în prezent faţă de 12,6 milioane decese în 1990), "Save the Children" îşi exprimă regretul faţă de slaba atenţie acordată luptei împotriva pericolelor mortale cărora trebuie să le facă faţă nou-născuţii când sunt mai vulnerabili: la naştere şi în prima lună de viaţă.

Potrivit raportului, 2,9 milioane de nou-născuţi au decedat în cursul primelor 28 de zile de la naştere în anul 2012, dintre care 1 milion, adică mai mult de o treime, în primele 24 de ore.

Aceste decese au drept cauză mai ales naşterea prematură, complicaţiile din timpul naşterii şi infecţiile, potrivit organizaţiei, care estimează că aproape jumătate dintre decese ar putea fi evitate dacă fiecare mamă şi fiecare nou-născut ar avea acces la îngrijiri calificate, acordate în timpul travaliului.

"Save the Children" consideră că "această situaţie deplorabilă este inacceptabilă", cu atât mai mult cu cât anul trecut au fost recenzate "1,2 milioane de decese tragice suplimentare": moartea fătului ca urmare a opririi inimii în timpul travaliului.

În numeroase cazuri, "intervenţii minore însă cruciale pot salva vieţi aflate în pericol", potrivit organizaţiei, care îşi exprimă regretul că 40 de milioane de femei pe an nasc fără a fi asistate corespunzător.

"Prima zi de viaţă a unui copil este şi cea mai periculoasă", spune Justin Forsyth, director în cadrul "Save the Children".

În consecinţă, organizaţia le cere guvernelor să acţioneze astfel încât la orizontul anului 2025 fiecare naştere să fie asistată de personal de sănătate specializat şi echipat pentru intervenţii esenţiale.

×
Subiecte în articol: raport mortalitate infantila