x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Care este vârsta recomandată pentru a-i cumpăra telefon copilului tău. Vei fi șocat

Care este vârsta recomandată pentru a-i cumpăra telefon copilului tău. Vei fi șocat

de Redacția Jurnalul    |    09 Apr 2024   •   15:00
Care este vârsta recomandată pentru a-i cumpăra telefon copilului tău. Vei fi șocat
Sursa foto: Hepta

În ultimul timp, din ce în ce mai mulți psihologi atrag atenția asupra timpului petrecut de copii pe telefon, dar și asupra vârstei la care aceștia au acces la el. Aproape în unanimitate, specialiștii recomandă să amâni cât pot de mult vârsta când să-i cumperi copilului telefon.

Potrivit deparinti.ro, într-un interviu acordat celor de CNBC, profesorul psiholog Laurie Santos de la Universitatea Yale îndeamnă părinții să amâne cât de mult pot achiziționarea unui telefon pentru copil. Motivele, după cum susține expertul, sunt dintre cele mai serioase și sunt destul de multe.

Când să-i cumperi copilului telefon: ce spun experții

”Amânați cât puteți de mult!” spune profesorul Santos. Motivul pentru care ea face acest îndemn este simplu: în joc este sănătatea mintală a copilului. În plus, această recomandare este susținută și de alți cercetători care afirmă că ideal ar fi ca până la vârsta de 14 ani, copilul să nu aibă un telefon al lui.

Iar printre motivele invocate de aceștia se numără faptul că:

-copilul ratează experiențele copilăriei, cum ar fi joaca în aer liber. Unele studii arată că un copil petrece în fața ecranului până la șapte ore pe zi.

-telefoanele sunt făcute pentru a crea dependență

-telefoanele distrag atenția de la activitățile academice

-telefoanele modifică literalmente creierul copilului. Iar acest lucru este constatat de cei de la Institutul Național de Sănătate prin examinarea RMN-urilor. Se pare că investigația a scos la iveală faptul că folosirea constantă a ecranelor a dus la subțierea cortexului, care ajută la procesarea informațiilor de la cele cinci simțuri.

-telefoanele afectează somnul

-au impact asupra comportamentului și a relațiilor

-cresc riscul de anxietate și depresie

-cresc riscul de suicid în rândul adolescenților. Cele mai recente studii arată că un procent de aproximativ 8% dintre adolescenți încearcă să se sinucidă în fiecare an.

În concluzie, așteptarea îl ajută pe copil să își dezvolte mai mult creierul, dar și să învețe lecții importante despre ce este fals și ce este real (nu, nu poți sări de acoperiș în coșul de baschet, sau de pe acoperiș direct pe trambulina din curte, așa cum vezi pe YouTube). Practic, ca părinte, e recomandat să amâni cât mai mult posibil să-i cumperi copilului telefon pentru că îl ajută. Lucru dovedit de studii și cercetări.

Strategii pentru a amâna achiziționarea unui telefon

Desigur, copilul poate fi extrem de convingător când își dorește ceva cu adevărat. O să auzi zilnic cum toți prietenii lui au telefon. Cum el e singurul din clasă care nu are sau cum îți va oferi o mulțime de motive plauzibile pentru care e timpul să faci această achiziție.

Pentru a gestiona cât mai bine situația, psihologii recomandă să adopți următoarele strategii:

-cumpără-i un telefon simplu cu care să te poată contacta sau cu care să-l poți contacta.

-lasă-l să urmărească de acasă, de pe laptopul familiei filmulețele de pe Youtube. În clasele primare și gimnaziale, nu ar avea motive pentru care să aibă conturi pe rețelele sociale.

-oferă-i în mod frecvent modalități alternative de a se conecta cu prietenii și de a lua legătura cu ei și cu familia extinsă. Spre exemplu, poți organiza o seară distractivă cu pizza și jocuri video pentru ei și prietenii lor la voi acasă.

-seara, după școală, oferă-i posibilitatea de a lua legătura cu prietenii de pe telefonul tău

×
Subiecte în articol: telefon copii vărsta sanatate mintala