x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Ameteala nu e vertij

Ameteala nu e vertij

de Florin Condurateanu    |    13 Sep 2006   •   00:00
PULSUL MEDICINEI
Cand incep sa se invarteasca lucrurile in jurul tau sau, cum zice romanul, "te ia cu ameteala", vai si amar! Plus ca mai esti si banuit ca ai dat pe gat prea multa bautura si ii auzi pe cate unii "mie nu mi-e mila de betivi". Cand, in realitate, omul care nu mai poate pastra drumul drept, care simte ca se invarte si el cu lucrurile din jur ca un titirez sau simte ca el sta pe loc si in jurul lui ca intr-un carusel nebun se invart toate lucrurile, omul acela are niste suferinte. Aceste fenomene, care adesea inseamna un deranj in labirintul plin cu endolimfa in care plutesc foarte mici cristale (otoliti), sunt explicate de medicul ORL Ioana Voda.

In primul rand trebuie mentionat ca ameteala, aceasta dereglare din urechea interna, nu este vertij. Ameteala apare cand omul se ridica prea repede din pat sau din pozitia aplecat, iar insuficienta irigare a creierului ii provoaca ameteli pe moment. Ameteala au si persoanele care nu au mancat de dimineata. Ameteala este provocata si de spondiloza cervicala, cand ciocurile depunerilor pe coloana preseaza vasele de sange. Medicul ORL-ist Ioana Voda reaminteste ca si calculatorul are partea lui de vina in aceste afectiuni.

Ameteala apare si dupa ce stai prea mult timp nemiscat la calculator. Si crizele de hipertensiune dau ameteala, ca si diabetul. Unele medicamente provoaca ameteli. Iar traumatismele la nivelul capului conduc si ele la ameteli. Si frica produce o instabilitate, momente in care ti se inmoaie picioarele si simti o ameteala.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă ameteala