Aprindere la plămâni?!

Sunt unele medicamente devenite un fel de fac totul, înghiţite de oameni pe bandă rulantă, consi­derând că scapă de unele neplăceri. Una-două, îi auzi pe tineri şi pe vârstnici: "Mă duc să iau un algocalmin şi mai pe seară beau o apă cu o aspirină, că parcă mă încearcă o răceală".


LUATE PREA UŞOR
Sfaturile date după ureche în unele terapii - că aşa au auzit de la o vecină sau de la o cumătră - aduc numai rău. Doar medicul este cel care poate prescrie un medicament, ştiind când e cazul să se apeleze la el şi când e inutil sau chiar periculos. Când este vorba despre folosirea antibioticelor fără ca medicul să le recomande, situaţia este şi mai periculoasă. Gravitatea este sporită de faptul că acest veritabil "sport" al utilizării antibioticelor se transferă şi în cazul copiilor, deoarece mama decide: "Ştiu cum să-l scot din răceală pe ăsta mic; o zi-două de antibiotice şi l-am scăpat de boală". Lejeritatea cu care se ajunge la antibiotice, fără consultarea medicului, înseamnă gafe peste gafe. Aşa-numitele răceli, botezate şi guturaie sau viroze, ca să-i imităm pe medici, ei bine toate aceste neplăceri întâlnite mai frecvent când se răceşte vremea sunt provocate de virusuri. Tratarea cu antibiotice este o aiureală.

Virusurile nu sunt vulnerabile la antibiotice. Le dai în cap cu antibiotice, adesea foarte puternice, şi virusurile dansează fără să le pese de ampiciline, eritromicine, claritromicine. Dar răul îmbracă şi alte faţete. Utilizând antibioticele tam-nisam pentru orice răceală, creezi microbilor o rezistenţă, ei devenind insensibili la atacul cu antibiotice, chiar atunci când ele chiar se impun, adică în cazul suprainfecţiilor. Încă un dezavantaj apărut în cazul folosirii antibioticelor fără avizul medicului este faptul că ele lovesc în populaţia de bacterii bună, cea cu rol pozitiv, şi nu pre­judiciază populaţia de bacterii rele din corpul omenesc. Mai ales în intestin există un echilibru foarte valoros între bacteriile cu rol negativ şi bacteriile cu rol pozitiv. Antibioticele luate aiurea strică aceast echilibru, lăsând să-şi facă mendrele bacteriile rele, neatinse de antibioticele luate cu heirupul. Şi asta fiindcă au fost lovite bacteriile pozitive.


RĂCELI DE SEZON
O dată cu sosirea sezonului rece apar neplăcerile la aparatul respirator. Lumea face rost de răceli, de guturaie, de viroze foarte uşor. Bolnavul strănută, are nasul înfundat, înghite cu dificultate, are o stare generală rea. Suferindul de viroză respiratorie simte o usturime pe piept, tuşeşte şi apoi apare o durere în stern, osul pieptului. În această fază de răceală, bolnavul, deşi tuşeşte, are o expectoraţie albă. Suferindul simte că răceala începe să coboare spre plămâni. Evoluţia unei viroze obişnuite însoţite de traheobronşită durează aproximativ şapte zile. Viroza aceasta se poate însă complica, să se suprainfectează cu bacterii. Tusea îşi schimbă registrul, nu mai e cu usturime, ci o tuse mai intensă, cu spută purulentă. Bolnavul tuşeşte şi scuipă cu urme de puroi.

În acest stadiu de suprainfecţie cu bacterii devin necesare antibioticele. În virozele de început, în răceli obişnuite nu se iau antibiotice. Un pacient răcit şi cu febră de două zile, care şi suflă niţel mai greu nu trebuie să înghită antibiotice, care nu scad temperatura. Antibioticele nu gonesc nici tusea. Antibioticele lovesc în microbii care au dus la suprainfecţie atunci când febra s-a asociat cu o tuse productivă. Cei care au boli cronice, cum ar fi astmul, resimt o accentuare a bolilor cronice când au o răceală sau o altă formă de boală respiratorie.


PNEUMONIA
Pneumonia este deja infecţia cu microbi. Pneumonia se detectează numai prin radiografie, care arată o opacitate în plămâni. Tusea, febra, sputa purulentă nu înseamnă neapărat pneumonie, ci bronşită suprainfectată. Se dau în acest caz claritromicină şi mai ales amoxicilină.

Pneumonia este o infecţie a plămânului însoţită de o stare proastă, cu febră mare, cu tuse productivă, având spută cu puroi şi dureri sub formă de junghi. Această pneumonie este numită de popor aprindere la plămâni. La oamenii în putere, pneumonia se tratează acasă, fără internare, dar cu prezentarea pentru consult la medic.
Pneumonia în cazul bătrânilor, copiilor, celor care au şi alte boli, mai ales boli cronice, şi al celor cu pneumonii recidivate necesită internarea în spital.

Ce se numeşte pleurezie? Aceasta poate fi o complicaţie a unor pneumonii. Corect spune poporul "apă la plămâni", denumind astfel sugestiv o pleurezie. Şi în cazul pleureziei radiografia arată că e vorba despre această boală. Tratamentul corect este cu antibiotice şi continuă semnele pneumoniei: febră, junghiuri, tuse, stare generală rea.

Semnul de pleurezie este că se strânge apă sub foiţa plămânului numită pleură. Pleurezia se tratează la spital, căci faza cu lichid limpede poate trece la altă complicaţie în care lichidul pleureziei devine purulent. Lichidul purulent trebuie evacuat prin puncţie în plămâni sau montarea unui dren, adică a unui tubuşor de scurgere. Mai ales în cazul tinerilor, pleurezia poate fi tuberculoasă, adică apa din plămâni conţine bacili Coch. Pleurezia apărută la oameni de vârste medii poate să fie suspectă şi de cancer. Pleureziile TBC şi cele canceroase, deci pleureziile nemicrobiene, nu sunt atât de zgomotoase precum cele cauzate de microbi.