x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Asociere - Talie mare, risc de Alzheimer

Asociere - Talie mare, risc de Alzheimer

de Oana Antonescu    |    29 Mar 2008   •   00:00
Asociere - Talie mare, risc de Alzheimer

Grosimea ţesutului adipos din jurul taliei influenţează apariţia unor forme de demenţe la vârsta a treia, susţin cercetătorii americani. În urma unui studiu, ei au constatat că persoanele care au o talie mare în jurul vârstei de 40 de ani prezintă un risc de aproape trei ori mai mare de a suferi de Alzhemier sau de alte demenţe la bătrâneţe.

Studiile anterioare au demonstrat că există o legătură între obezitate şi Alzhemier, creierul fiind afectat de bolile asociate obezităţii, precum hipertensiunea, diabetul sau hipercolesterolemia. Comparativ cu aceste studii, cel de faţă, publicat recent în revista medicală Neurology, atrage atenţia că nu este obligatoriu să fim supraponderali sau obezi pentru a fi în pericol de Alzheimer.  Ci este suficient ca talia să depăşească dimensiunea normală pentru ca să fim predispuşi la diverse forme de demenţă, au explicat autorii studiului, cercetători la Kaiser Permanente, organizaţie nonguvernamentală din SUA. Talia mare semnalează prezenţa de ţesut adipos în jurul organelor vitale, spun specialiştii. "Măsurarea taliei ar putea fi un barometru mult mai bun decât indicele de masă corporală (IMC) pentru evaluarea riscului de demenţă", este de părere dr Rachel Whitmer, coordonatorul studiului.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă