Femei insărcinate cu stări de agitaţie, oboseală, insomnie... Copii hiperactivi, cu tulburări de creştere... Vinovatul este unul singur: aspartamul sau E 951, un indulcitor artificial. Aspartamului i se aduc şi alte acuzaţii mult mai grave
Femei insărcinate cu stări de agitaţie, oboseală, insomnie... Copii hiperactivi, cu tulburări de creştere... Vinovatul este unul singur: aspartamul sau E 951, un indulcitor artificial. Aspartamului i se aduc şi alte acuzaţii mult mai grave: pe termen lung, E 951 este cancerigen. De 200 de ori mai dulce decăt zahărul, E 951 este folosit pentru indulcirea bomboanelor, jeleurilor, a gumei de mestecat, a băuturilor răcoritoare. Spre deosebire de zahăr, care are 4 calorii/1 gram, aspartamul nu are calorii. De multe ori, femeile insărcinate apelează la dulciurile fără zahăr pentru a nu lua in greutate prea mult. Nu fac decăt să pună in pericol cu bună ştiinţă atăt sănătatea lor, căt şi pe cea a fătului. "Faptul că nu conţine calorii creează un stres metabolic puternic. Organismul işi cere caloriile cu care a fost obişnuit, astfel incăt aceste persoane vor consuma o cantitate mai mare de alimente, ajungănd la acelaşi număr de calorii ca inainte şi chiar mai mult", avertizează prof. dr Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare.
In ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult despre sindromul hiperactivităţii la copii. Insomnia, tulburările de comportament la această vărstă pot fi explicate şi prin consumul de dulciuri fără zahăr. Aspartamul este format din fenilalanină şi acid aspartic (doi aminoacizi naturali). Fenilalanina in exces blochează producerea serotoninei in creier, substanţă cu efect euforizant, ceea ce determină insomnie şi uneori tulburări de comportament.