x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Atentie! / Alcoolul, inamicul dietelor de slabit

Atentie! / Alcoolul, inamicul dietelor de slabit

de Steluta Indrei    |    05 Apr 2006   •   00:00
Atentie! / Alcoolul, inamicul dietelor de slabit

Grasimile, fainoasele, dulciurile, painea sunt de obicei eliminate cand tinem o cura de slabire. Deseori uitam ca si bauturile alcoolice pun in pericol silueta intrucat contin foarte multe calorii.

Nutritionistii sunt de parere ca renuntarea la alcool este obligatorie pe durata unei cure de slabire. Un gram de alcool contine 7 calorii, iar un pahar dintr-o bautura obisnuita contine in medie 10 grame de alcool pur. Concret, cand bem un pahar de vin, o cupa de sampanie sau o cutie de bere, dobandim aproximativ 70 de calorii. Mai mult decat atat, cand bem o jumatate de sticla de vin este ca si cum am fi mancat aproximativ 16 cuburi de zahar sau o jumatate de paine.

CALORII. Alcoolul con-tine asa-numitele "calorii goale", care nu au nici un rol in metabolism. Aceste calorii nu sunt utilizate nici in activitatea musculara, nici in arderile interne. De fapt, molecula de alcool este arsa in organism fara a se obtine vreun beneficiu. Dimpotriva, cand consumam alcool, se reduce cantitatea grasimilor arse in organism. De aceea, alcoolul favorizeaza stocarea grasimilor si deci ingrasarea. Cand consumului de alcool i se adauga o dieta bogata in grasimi, obezitatea este asigurata.

GREUTATE. Cei care isi propun sa slabeasca vor renunta asadar la alcool, dar nu-l vor inlocui cu bauturi racoritoare sau sucuri de fructe, care contin la randul lor 100-150 de calorii pe pahar. Ideale sunt apa, ceaiul neindulcit sau foarte putin indulcit si sucul de rosii. Dupa cura de slabire, in faza de mentinere a greutatii, putem bea putin alcool, adica, la sarbatori, un pahar de vin sec. Oricum, vinul in cantitati mici este recunoscut drept un factor de protectie a inimii si a vaselor de sange. Important este sa nu depasim limita de un pahar pe zi pentru femei si doua pahare pentru barbati. Tot ce depaseste aceste cantitati inseamna o amenintare pentru ficat, stomac, creier, cavitate bucala...

REGULI
O recomandare speciala a nutritionistilor este de a evita consumul unui pahar de vin sau orice alta bautura alcoolica pe stomacul gol, fiindca, astfel, caloriile sunt stocate mai rapid. In cazul bauturilor aperitive trebuie sa fim cu bagare de seama la alunele, chipsurile, saratelele care merg de minune cu vin, bere sau whisky. Periculoase pentru silueta sunt si cocteilurile, care asociaza alcoolul cu bauturile indulcite. In aceste cazuri se aduna 100 de calorii din alcool cu alte 100 din sucul adaugat in cocteil. In privinta consumului de vin, regula de aur este de a avea intotdeauna la masa un alt pahar de apa, pe care e bine sa-l umplem deseori. Regula este valabila atat pentru cei care tin la silueta lor, cat si pentru cei care sunt tentati sa bea mai multe pahare de vin.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă alcool calorii pahar