x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Atenţie la telefonul mobil!

Atenţie la telefonul mobil!

26 Oct 2009   •   00:00

Folosirea excesivă a telefonului mobil timp de zece ani poate produce trei tipuri de tumori cerebrale sau ale glandelor salivare.

Afirmaţia se bazează pe concluziile unui studiu în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii a investit zece ani de muncă şi 30 de milioane de dolari.

În ţări precum Franţa şi Statele Unite, autorităţile medicale au tras deja un semnal de alarmă după ce studiul OMS a fost dat publicităţii. Concluziile studiului sunt confirmate de cercetări similare efectuate în Israel şi în Suedia.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă