Cord Blood Center a deschis la Bucureşti cea de-a doua bancă de celule stem din România. Prima bancă a fost deschisă în urmă cu nouă luni la Cluj.
Până la inaugurarea acestor bănci, probele recoltate au fost trimise spre procesare şi stocare în Slovacia. Potrivit directorului companiei, Sergiu Habago, în 2009, ar putea fi peste 10.000 de cereri de prelevări de celule stem.
Pentru prelevarea grefelor de sânge placentar este nevoie de acordul mamelor. "Tot mai multe femei sunt de acord. Asta şi pentru că sunt mai bine informate, dar şi pentru că devin conştiente că astfel vor putea salva viaţa copiilor lor", consideră prof. univ. dr Radu Vlădăreanu, Spitalul Universitar Elias. Singurul dezavantaj îl reprezintă costul ridicat. Astfel, 3.270 de lei costă recoltarea şi depozitarea sângelui, iar costul anual de stocare este de 90 de lei plus TVA. Această sumă poate fi achitată integral sau în trei rate lunare. Peste 8.000 de cupluri şi-au asigurat sănătatea copiilor lor pentru viitor, acceptând în 2008 recoltarea contra cost de celule stem din sânge placentar, numărul acestora fiind în creştere, a declarat Sergiu Habago.
Directorul executiv al Agenţiei Naţionale de Transplant, dr Victor Zota, spune că, în România, celule stem pot trata boli maligne de sânge, respectiv leucemia. Până acum nu s-a făcut transplant cu celule stem stocate în bancă, existând două tentative, dar nu au fost persoanele compatibile.
Citește pe Antena3.ro