x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Boala presedintelui - In Romania se efectueaza zilnic 12 operatii de hernie de disc

Boala presedintelui - In Romania se efectueaza zilnic 12 operatii de hernie de disc

de Oana Antonescu    |    17 Mai 2006   •   00:00
Boala presedintelui - In Romania se efectueaza zilnic 12 operatii de hernie de disc

In tara noastra sunt 260 de neurochirurgi. Ei realizeaza anual peste 4.600 de interventii chirurgicale de hernie de disc, boala care neoperata la timp duce la paralizia picioarelor.

Fisuri in discurile vertebrale apar la majoritatea oamenilor inca din adolescenta. Boala se numeste discopatie vertebrala lombara si se manifesta, in prima faza, prin durere cronica de spate si crize de blocaj lombar. "Problema este cum purtam aceasta boala pe parcursul vietii. Tratamentul include repaus, antiinflamatoare nonsteroidiene, antialgice si decontracturante musculare, la care se adauga fizioterapie, cure balneare, hidroterapie, kinetoterapie", arata dr. George Vasilescu, medic primar neurochirurg la Sectia Neurochirurgie III a Spitalului de Urgenta "Bagdasar-Arseni". Daca aceste metode nu dau rezultate, boala poate evolua in hernie. "Hernia de disc este situatia in care un fragment de disc sau chiar discul in totalitate iese din spatiul care ii este alocat si comprima radacinile nervoase care pleaca din maduva sau chiar maduva", explica dr. George Vasilescu. Durerile de spate persista si pot iradia pe unul dintre membrele inferioare sau chiar pe ambele. In acest moment se pune problema interventiei chirurgicale. "Hernia de disc se opereaza de medici neurochirurgi, pentru ca sunt implicate tesuturi nervoase. Nici o hernie nu seamana cu alta, pentru ca fragmentele de disc se imprastie in diferite zone, iar neurochirurgul trebuie sa caute si sa extraga aceste fragmente", arata dr. Vasilescu. Operatia este indicata numai in urma unui diagnostic imagistic: tomografie computerizata sau rezonanta magnetica.

COMPLICATII. Exista situatii mai grave, cand compresiunea afecteaza mai multe radacini nervoase, aparand asa-numitul sindrom de coada de cal. Sindromul poate da pareze pe anumite grupe musculare, iar unele miscari, de obicei, ale labei piciorului, nu mai pot fi realizate. Mai mult de atat, pot sa apara si tulburari de control sfincterian. "Cand avem de-a face cu o hernie cu pareza, cu sau fara tulburari sfincteriene, boala devine o mare urgenta, pentru ca nervul poate fi taiat de hernie. Daca nu se intervine foarte repede, ea poate transforma un om activ intr-o persoana cu handicap." O ultima faza a bolii este stenoza de canal lombar, care apare atunci cand toate discurile vertebrale din zona sunt afectate. Pacientul merge cu foarte mare dificultate, pe distante foarte scurte, iar durerile sunt foarte puternice. Si aceasta este o urgenta chirurgicala. "Ideal este ca operatia sa se efectueze inainte de a aparea pareza", spune dr. George Vasilescu, care efectueaza saptamanal cinci operatii de hernie de disc, dintre care doua pot fi mai complicate.

METODE
Hernia de disc se poate opera prin metode clasice sau endoscopice. Endoscopia este o forma de chirurgie minim invaziva, care se foloseste insa in cazurile cele mai usoare de hernie, atunci cand exista putine fragmente de disc imprastiate sau cand nu sunt imprastiate pe distante mari. Insa operatia clasica este mai exacta datorita utilizarii unui microscop sau a unei lupe, care ofera o imagine tridimensionala (3D), in timp ce endoscopul reda o imagine bidimensionala (2D). Incizia prin metoda clasica are, in medie, 7 cm, in vreme ce prin endoscopie operatia masoara cel mult 4 cm. Durata de spitalizare postoperatorie variaza intre doua zile si doua saptamani. Perioada de recuperare depinde de gradul de afectare neurologica pe care pacientul l-a avut in etapa preoperatorie. Chiar a doua zi de la operatie, pacientul va incepe proceduri kinetoterapeutice, adaptate stadiului in care se afla. Nu exista o regula ca pacientul sa faca primii pasi cat mai repede de la interventia chirurgicala. "Etapele recuperarii variaza de la pacient la pacient, la fel cum si herniile de disc sunt unice." Varsta inaintata, fumatul, diabetul, lipsa vointei pacientului pot prelungi perioada de recuperare.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă boala disc hernie