x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Bolile venerice

de Oana Antonescu    |    27 Ian 2009   •   00:00

De la un an la altul, statisticile sunt mai alarmante: bolile cu transmitere sexuală fac ravagii printre tineri şi, mai nou, chiar printre vârstnici.



Multe dintre aceste boli au semne discrete, aproape insesizabile. Majoritatea bolnavilor habar n-au ce pericol îi pândeşte. Iată de ce este atât de important să ne protejăm împotriva acestor infecţii sexuale.

Diagnosticul precoce al bolilor cu transmitere sexuală (BTS) este esenţial. Şi sunt simptome, dar şi conjuncturi care trebuie să ne conducă rapid la medicul specialist. Simptomele acestui tip de boli sunt variate şi de cele mai multe ori discrete, mai ales în cazul femeilor.
Totuşi, sunt esenţiale diagnosticul precoce şi tratamentul corect pentru a reduce riscul sechelelor. Este important de ştiut că orice raport sexual neprotejat cu o persoană necunoscută sau despre care avem bănuieli că este expusă unor factori de risc cum sunt drogurile injectabile, partenerii sexuali multipli sau că este afectată de o boală venerică implică un risc de contaminare. Dacă partenerul de sex ar putea avea unul dintre "păcatele" menţionate mai sus ori aveţi cea mai mică suspiciune asupra acestuia, cereţi opinia medicului de familie sau mergeţi la un medic specialist, care vă va prescrie teste, analize pentru depistarea infecţiilor genitale, inclusiv pentru o posibilă contaminare cu virusurile hepatitei B sau HIV.
Să luăm un exemplu. La ora actuală, chlamidia este printre cele mai frecvente BTS. Boala este declanşată de bacteria Chlamidia trachomatis şi este descoperită mai des la adolesenţi şi adulţi tineri. Simptomele sunt relativ uşor de suportat, motiv pentru care se amână consultarea medicului. Persoana afectată poate acuza dureri la urinare şi nevoia de a urina mai des, dureri în zona inferioară a abdomenului, scurgeri vaginale, sângerare în perioadele dintre menstruaţii, dispareunie (raport sexual dureros, în cazul femeilor), scurgeri, febră, testicule inflamate – în cazul bărbaţilor.
Să luăm un alt exemplu. Gonoreea. Deşi face parte dintre BTS cele mai frecvente, gonoreea este la peste jumătate din infectaţi o boală asimptomatică. Totuşi, aceste persoane infectate, care habar n-au de pericolul care îi pândeşte, transmit microbul Neisseria gonorrheae partenerilor de sex. Cealaltă jumătate infectată cu acest microb poate acuza urinare dureroasă, sângerare sau mâncărime în zona anusului, scurgeri suspecte din vagin sau penis. De regulă, aceste simptome se manifestă după maximum o săptămână de la contactul sexual suspect, la femei chiar mai târziu.
Şi, în fine, un virus din ce în ce mai frecvent: virusul herpesului genital. După trei-şapte zile de la expunerea la virusul herpesului genital ne putem trezi cu simptome ce nu trebuie ignorate: mâncărime, înroşirea pieleii, cruste, care abia după două săptămâni pot deveni dureroase, evoluând sub formă de ulceraţii.

PROTECŢIE
Există doar două metode cu adevărat eficiente care ne ţin departe de bolile cu transmitere sexuală: una este prezervativul, iar cealaltă este abstinenţa. Nici anticoncepţionalele, nici diafragma sau steriletul nu ne protejează de infecţii sexuale. Duşul sau urinarea după contactul sexual nu previne bolile cu transmitere sexuală, deşi multe persoane sunt convinse că îndepărtează în acest fel bacteriile sau virusurile.

Folosirea prezervativului reduce riscurile, dar nici el nu oferă o protecţie de 100%. În cazul sifilisului şi herpesului, de exemplu, prezervativul protejează numai dacă acoperă zonele infectate. Când leziunile se află în zone pe care prezervativul nu le poate acoperi, riscul de infectare rămâne, aşa încât singura soluţie de a vă proteja în asemenea cazuri rămâne abstinenţa. Trebuie să luăm în calcul şi riscul ca prezervativul să se rupă. Asemenea situaţii se întâmplă îndeosebi atunci când el este expirat. Verificaţi data de expirare înainte de utilizare!

Ideea că prezervativele cu spermicide oferă o protecţie mai mare împotriva bolilor cu transmitere sexuală este doar un mit. Indiferent de prezervativul folosit, gradul de siguranţă este acelaşi. Când este recomandată folosirea prezervativului? Până când veţi căpăta siguranţa că partenerul nu are boli cu transmitere sexuală. Un sondaj efectuat recent de o organizaţie neguvernamentală din SUA arăta că 41% din intervievaţi evită folosirea prezervativului din motiv că diminuează plăcerea sexuală, iar 35% se simt jenaţi când îl cumpără. Indiferent de motivul invocat de partener, nu cedaţi la insistenţele acestuia. Nu puteţi fi sigur(ă) că partenetul este sănătos decât după efectuarea unor analize.

ABSTINENŢA
Majoritatea persoanelor consideră că dacă au un singur partener sunt 100% protejate de bolile sexuale. Însă o relaţie monogamă pe termen lung este o soluţie atât timp cât decizia este respectată de ambii patreneri. Prin urmare, nici această opţiune nu oferă întotdeauna siguranţă totală. Există o singură modalitate de a fi siguri că sunteţi 100% protejaţi de infecţiile cu transmitere sexuală: abstinenţa.

EFECTELE ALCOOLULUI
23% din tinerii activi sexual nu folosesc prezervativul când consumă alcool înainte de un contact sexual, arată o statistică realizată de National Center on Addiction and Substance Abuse, din SUA. Alcoolul alterează capacitatea decizională, elimină inhibiţiile şi teama de a contacta boli cu transmitere sexuală, au explicat specialiştii.

VÂRSTNICII ŞI SEXUL
În ultimii ani, s-a dublat numărul persoanelor cu vârsta peste 45 de ani care contactează boli cu transmitere sexuală. Negii genitali şi herpesul genital sunt infecţii frecvente la această categorie de vârstă. "Persoanele mai în vârstă nu mai folosesc prezervativele, considerând că riscul unei sarcini este inexistent în cazul lor, dar ignoră pericolul pe care îl reprezintă infecţiile sexuale", atrage atenţia într-un studiu dr Babtunde Olowokure, de la Agenţia de Protecţie a Sănătăţii din Birmingham, Marea Britanie. Întâlnirile pe internet şi pastilele care tratează disfuncţiile erectile se fac vinovate de acest fenomen, consideră specialiştii.

Ştiaţi că
- 300 de milioane de persoane contactează anual o boală cu transmitere sexuală. Un sfert din aceştia sunt adolescenţi, iar jumătate sunt tineri cu vârsta între 19 şi 25 de ani.
- Există posibilitatea infectării cu HIV chiar şi când se foloseşte prezervativul. S-a constatat că prezervativul are microfisuri prin care virusul poate trece, deşi asemenea situaţii sunt puţin probabile.
- 48% din românce nu folosesc nici o metodă contraceptivă.

×