Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Săraca, e tare de ureche", zice romănul despre bunica simpatică, dar care işi pune măna pălnie la ureche şi te invită "ai, ai, mai zi o dată, că nu te-am auzit".
"Săraca, e tare de ureche", zice romănul despre bunica simpatică, dar care işi pune măna pălnie la ureche şi te invită "ai, ai, mai zi o dată, că nu te-am auzit". Surzenia nu e o afacere plăcută, ea il deranjează tare pe om, omul căruia i s-a pipernicit auzul, dar ii deranjează şi pe cei din jur obligaţi să audă televizorul şi radioul date la maximum de cel din casă "impuţinat la timpan". Cu trecerea anilor, omul nu mai vede bine de aproape şi presbiopia il obligă să poarte ochelari cu plus. De la 40 de ani in sus este normal ca omul să aibă nevoie de lentile cu plus pentru citit, această presbiopie nemaifiind considerată boală. Oare inaintarea in vărstă aduce pe lăngă stricarea vederii de aproape şi o anume micşorare a auzului? Bineinţeles că atunci cănd o-mul atinge o anume vărstă, acuitatea lui auditivă se micşorează şi pierde din ce in ce o parte din auz. Se pune intrebarea: e bine să folosească acest om ajuns la o anume vărstă proteze auditive sau să lase auzul să scadă de tot şi abia apoi să apeleze la amplificatoarele auditive? Răspunsul dat de ştiinţa ORL este că protezele auditive trebuie folosite incă din fazele de inceput ale hipoacuziei de vărstă, căci astfel este ajutată presbiacuzia. Proteza auditivă amplifică exact acele frecvenţe ale sunetelor pierdute de vărstnic sau de omul suferind de o hipoacuzie provocată de alte cauze decăt bătrăneţea.
Omul "aude" cu creierul
Se zice că funcţia creează organul. Şi in cazul auzului această maximă se potriveşte. Omul "aude" cu creierul după cum "vede" cu creierul. Sunetele venite ca unde mecanice sunt transformate in urechea internă in impulsuri neuroelectrice care se duc la creier şi acolo este zona de auz. Dacă omul se complace in micşorarea auzului şi nu foloseşte proteze auditive, celulele din creier profilate pe auz şi tot mecanismul de transformare a undelor mecanice sonore in fluxuri neuroelectrice, toate acestea se lenevesc şi surditatea avansează. Celulele din creier specializate in auz şi mecanismele din urechea internă trebuie obligate să lucreze şi asta se face forţănd auzul şi ajutăndu-l cu protezele.
Poluarea fonică
Dar şi zgomotul prea puternic alături de unele boli duc la pierderea auzului, la hipoacuzie. In general, poluarea se manifestă şi prin zgomotele exagerate ale marilor metropole. Unii oameni lucrează prin hale cu utilaje ce bubuie permanent, tineretul işi provoacă traumatisme sonore cu bună ştiinţă in discotecile unde muzica urlă la intensităţi ce aduc importante prejudicii auzului. Zgomotul produce la nivelul urechii leziuni care prin trecerea timpului devin ireversibile. In melcul urechii numit cohlee, celulele cu cili care au suferit leziuni suportă o distrugere a metabolismului celular. In labirintul urechii se află un lichid (endolimfă) prin care plutesc mici cristale. In acest fel se realizează echilibrul. Zgomotul schimbă şi metabolismul acestui lichid endolimfă care conduce şi la tulburări de echilibru. Afectarea prematură a auzului, ca şi imbătrănirea, duce la tulburări şi in zona echilibrului.
Din punct de vedere al auzului, zgomotul care traumatizează trebuie analizat ca intensitate, ca durată, dar mai trebuie luată in considerare şi sensibilitatea proprie a aparatului auditiv al individului. Există praguri de zgomot acceptate. După ce a explicat toate acestea, prof. dr Dorin Sarafoleanu, intemeietor de şcoală in ORL, continuă analiza auzului. Pragul maxim de zgomot suportat de om este pragul dureros situat la 120 de decibeli. In discotecă se ating 115 decibeli. Plănsul unui copil are 100 de decibeli. In metrou se aud 90 de decibeli. Un avion indepărtat produce 100 de decibeli, claxonul are 95 de decibeli. Ştiinţa a măsurat ţipătul omului care este de 70 de decibeli. Ciripitul păsărelelor este de 60 de decibeli. O conversaţie normală se face la 50 de decibeli, iar vocea şoptită are 30 de decibeli.
Pragul critic care pune in pericol totuşi auzul se situează la 85 de decibeli, prag care produce o oboseală auditivă. Dar această oboseală auditivă poate fi recuperată. Oamenii percep o scădere trecătoare a auzului, dar după căteva ore de odihnă in stare de linişte in jur, tulburările auditive dispar. Dacă omul rămăne in mediu cu zgomot, tulburările auditive duc la surdităţi, unele fiind profesionale. La cei ce lucrează in incăperi zgomotoase, după 40 de ani, urechea devine mai fragilă şi recuperează mai greu oboselile auditive.
REGULI. Unii poartă căşti pe urechi, izolăndu-se in lumea muzicii sau a programelor de radio. Există nişte reguli pentru cei ce folosesc căştile la urechi. Potenţialul sonor al căştilor să nu depăşească 60% din volumul maxim. Căştile trebuie folosite maximum o oră şi apoi să urmeze o pauză pentru a nu apărea oboseala auditivă. Folosind pauzele in folosirea căştilor auditive, metabolismul celulelor cu cili din ureche işi revine la normal.
STRES AUDITIV. Cănd un om dă mai tare televizorul e primul semn de diminuare a auzului şi el trebuie să meargă la ORL-ist. Dacă nu părăseşte ambianţa cu zgomote puternice, apar tulburări auditive la praguri din ce in ce mai joase şi se instalează chiar o jenă auditivă la conversaţii. Distrugerea celulelor cu cili din ureche conduce la surdităţi. Dar pănă a atinge pragul de surditate, zgomotele produc şi stres, atacuri de panică, tulburări funcţionale ale inimii.
