x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Copii cu rol de cobai - Un medicament a fost testat ilegal in Nigeria

Copii cu rol de cobai - Un medicament a fost testat ilegal in Nigeria

de Steluta Indrei    |    14 Mai 2006   •   00:00
Copii cu rol de cobai - Un medicament a fost testat ilegal in Nigeria

Cea mai importanta companie farmaceutica din lume a testat un medicament interzis pe copii afectati de infectii cerebrale in Nigeria.

Expertii medicali nigerieni au ajuns la concluzia ca laboratorul american a incalcat legislatia internationala in 1996, cand in timpul unei epidemii din Nigeria a folosit drept cobai copii cu infectii cerebrale, informeaza Washington Post citand un raport confidential. Raportul, incheiat in urma cu cinci ani, dar publicat in premiera de-abia in editia din 7 mai a cotidianului american, arata ca guvernul nigerian nu a autorizat niciodata compania farmaceutica pentru a administra Trovan, un antibiotic interzis, in cazul a 100 de copii bolnavi de meningita. Cinci copii au murit dupa ce au fost tratati cu medicamentul respectiv si altii au suferit complicatii din cauza efectelor adverse.

Experimentul reprezinta "un test ilegal al unui medicament neinregistrat", care incalca Declaratia Internationala de la Helsinki privind etica cercetarii medicale si Conventia Natiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului, a concluzionat comisia de experti.

Autoritatea americana a medicamentului - Food and Drug Administration - a autorizat in 1997 utilizarea in Statele Unite a antibioticului Trovan pentru adulti, dar nicidecum pentru copii. La scurt timp insa, asupra medicamentului a inceput sa planeze suspiciunea de a cauza boli de ficat si chiar decese, ceea ce a determinat FDA sa interzica utilizarea sa in 1999. Autoritatile europene au interzis intotdeauna acest medicament.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă copii