x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum aruncam stresul din avion

Cum aruncam stresul din avion

19 Iul 2005   •   00:00
SANATATEA NOASTRA
Sunteti gata sa va imbarcati spre destinatia la care ati visat, dar aveti inima cat un purice cand va ganditi la orele petrecute in avion. Multi oameni se afla in aceasta situatie cand calatoresc cu avionul.
"Insa nu toti cunosc ce se petrece cu organismul lor in timpul zborului si ignora faptul ca nu oricine poate calatori cu avionul", atrage atentia dr. Marin Anton, coautor al cartii "Zborul si organismul uman", medic primar cu o indelungata activitate in cadrul Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala.

Calatoria pe cale aeriana presupune riscuri inerente oricarei deplasari, dar totusi avionul ramane mijlocul de transport cel mai sigur in momentul actual. In plus, calatoria cu avionul este mai comoda si mai rapida decat cea cu autoturismul sau trenul. In timpul zborului se produc doua fenomene din cauza altitudinii: scaderea presiunii atmosferice (hipobarism) si reducerea nivelului de oxigen (hipoxie). Desi avioanele moderne asigura conditii optime de transport, fiind dotate cu aer conditionat, cabina presurizata si rezerve de oxigen, in zborul la mari inaltimi, organismul uman poate resimti aceste fenomene. De asemenea, in timpul decolarii, al coborarii in vederea aterizarii si in timpul rularii la sol apar acceleratii, deceleratii si variatii de temperatura, iar in timpul zborului, turbulenta atmosferica poate imprima aeronavei vibratii puternice si schimbari bruste de altitudine. Toate acestea contribuie la aparitia anxietatii si nervozitatii pe care le incercati in avion. Daca sunteti intr-adevar extrem de stresat, este bine sa consultati medicul pentru a va prescrie unele medicamente care sa va ajute. Particularitatile calatoriei cu avionul pot influenta starea pasagerului sanatos si cu atat mai mult a celui care sufera de anumite boli, considera dr. Marin Anton. De aceea, persoanele cu diverse afectiuni trebuie sa ceara parerea unui medic inainte de a intreprinde o calatorie cu avionul, mai ales in cazul zborurilor internationale. Calatoria cu avionul este contraindicata in cazul persoanelor cu boli contagioase, cu boli psihice grave, deoarece acestea pot fi agravate in timpul zborului, in acelasi timp constituind si un pericol pentru ceilalti pasageri.

Lipsa de oxigen


Hipoxia produce la omul normal numai o usoara crestere a numarului de respiratii pe minut, dar este greu suportata de persoanele cu boli acute sau cronice de plamani sau inima. De aceea nu se recomanda calatoria cu avionul persoanelor cu pneumonie, TBC, astm, infarct miocardic, insuficienta cardiaca, hipertensiunea arteriala mare, epilepsie, anemie grava.
  • Femeile gravide sunt mai sensibile la hipoxie, deoarece fatul consuma o parte din oxigenul mamei. Sarcina normala de pana la 32-34 de saptamani nu contraindica calatoria cu avionul. In schimb, daca gravida sufera de boli precum hipertensiunea sau diabetul de sarcina sau daca a avut in trecut avorturi spontane, riscurile sunt mai mari.
  • Efectele scaderii oxigenului sunt agravate si de fumat, caci oxidul de carbon rezultat din arderea tigarii blocheaza o parte din oxigen, atat de necesar creierului, inimii, plamanilor, rinichilor, retinei. Lipsa oxigenului poate produce dureri de cap, ameteala, indispozitie. De aceea inainte si in timpul zborului se va evita fumatul sau se va reduce la minimum.

    Scaderea presiunii atmosferice


    Hipobarismul reprezinta o stare fizica in care presiunea atmosferica ambianta este mai scazuta decat cea de la nivelul marii. Acest fenomen produce unele tulburari organismului. Astfel, gazele din cavitatile inchise ale organismului (sinusuri, urechea mijlocie, stomac, intestine) tind sa se dilate si sa preseze peretii organelor respective. Din aceasta cauza pot aparea dureri la nivelul sinusurilor, dureri de urechi, dureri la dintii plombati, dureri si balonari ale stomacului si intestinelor, uneori insotite de diaree, cresterea tensiunii arteriale. In consecinta, se vor evita calatoriile cu avionul de catre persoanele care sufera de otita, sinuzita, mastoidita.

    Tot din cauza scaderii presiunii, calatorul resimte vajaituri si pocnituri in urechi ori are senzatia ca nu mai aude. Aceleasi simptome se mai pot prelungi si dupa aterizare. Toate aceste senzatii neplacute se pot preveni si combate prin simplul act de "inghitire in sec" de cateva ori pe minut. De asemenea, cascatul, mestecatul unei gume sau bomboane in timpul decolarii si aterizarii pot fi utile. Pentru evitarea balonarilor este esential sa nu luati mese copioase, sa nu consumati bauturi carbogazoase si alimente care prin fermentare produc multe gaze in intestin (fructe, lapte, varza, fasole).

    Raul de zbor


    "Raul de avion apare indeosebi in conditiile turbulentelor atmosferice, ale acceleratiilor, dar mai ales la virajele efectuate de aeronava si la inaltimi relativ mici", arata dr. Marin Anton. Pe langa miscarile aeronavei, la aparitia raului de avion mai contribuie si miscarile capului si ochilor, teama de zbor, zgomotul si vibratiile produse de motoare, aerul inchis, diferite mirosuri, precum si vederea altor persoane cu aceeasi stare.

    Calatorii care se stiu predispusi la rau de avion vor manca inainte, dar moderat, consumand alimente usor digerabile. Vor evita fumatul, alcoolul si cafeaua.

    In caz de senzatie de voma, nu ezitati sa folositi punga pe care o aveti la dispozitie in buzunarul de pe spatarul scaunului din fata, conchide specialistul nostru.

    UMIDITATE. O alta particularitate a calatoriei cu avionul este umiditatea aerului, care la mare altitudine este foarte redusa. Din aceasta cauza, atmosfera in cabina aeronavei este uscata, ceea ce produce uscaciunea gurii, nasului, ochilor si favorizeaza deshidratarea. Pentru compensarea pierderilor de apa se vor bea suficiente lichide pe timpul calatoriei si dupa aceea, evitandu-se alcoolul.

    CENTURA. Pentru a evita unele mici traumatisme la decolare si la aterizare, pasagerii trebuie sa-si puna centura de siguranta. Aceasta trebuie fixata si in timpul turbulentelor atmosferice. Femeile gravide vor fixa centura de siguranta la nivelul soldurilor, nu in jurul abdomenului. Pentru copii exista centuri care se pot ajusta in functie de talia lor.

    STIATI CA


  • Aproximativ 3% dintre calatori sufera de rau de avion.
  • Debarcarea pe aeroporturi situate la altitudini de peste 1.500 m (Mexic, Chile, Peru, Asia Centrala, SUA), unde atmosfera este rarefiata in oxigen, creeaza aceleasi probleme ca si hipoxia din timpul zborului. Astfel, pentru a preveni tulburarile respiratorii si cardiace, inainte de a efectua orice activitate fizica se recomanda un repaus de cel putin 24 ore.
  • Bolnavii cu diabet, sub tratament cu insulina, trebuie sa aiba la indemana ceva dulce pentru a preveni o eventuala coma hipoglicemica, fiindca la mare altitudine organismul consuma mai mult zahar decat la sol.
  • Insomniile din timpul zborului pe distante mari se combat prin alimentatie usoara, purtarea de ochelari fumurii, punerea de dopuri in urechi si la nevoie prin administrarea unui somnifer, prescris de medic.
  • Copiii sub varsta de doua saptamani nu vor calatori cu avionul.
  • ×