x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum se irosesc banii în leucemia mieloidă cronică

Cum se irosesc banii în leucemia mieloidă cronică

de Magda Marincovici    |    22 Sep 2010   •   00:00

Sume importante de bani se irosesc, deoarece se întârzie foarte mult trecerea de la tratamentul de linia I la cel de linia a II-a în cazul leucemiei mielioide cronice (LMC). De asemenea, cresc cheltuielile legate de LMC din cauza că, în continuare, în ţara noastră investigaţiile necesare pentru un diagnostic precoce, corect şi complet sunt considerate un lux. Acestea sunt principalele concluzii expuse de doctor Leny Caban, medic primar la Clinica de hematologie şi transplant medular din cadrul Institutului Clinic Fundeni, cu ocazia celei de-a II-a ediţie a Conferinţei Internaţionale "Managementul bolilor cronice - Reconfigurarea sistemelor de sănătate".  

Dacă în LMC, tratamentele de linia I nu mai dau rezultate după un an-un an şi jumătate de administrare, este necesară trecerea la linia a II-a de tratament. Dar, din cauza circuitului complicat al dosarelor vizând aprobarea acestora de  casele de asigurări de sănătate, aceste tratamente sunt mult întârziate, cu consecinţe grave: pe de o parte, este compromis inclusiv tratamentul de linia I, pe de altă parte, pacientul dezvoltă complicaţii. Aceste întârzieri în administrarea tratamentelor de linia a II-a explică creşterea cheltuielilor şi managementul deficitar al LMC. O altă sursă de creştere a cheltuielilor în cazul LMC o reprezintă concepţia total greşită potrivit căreia investigaţiile medicale ce se impun pentru formularea unui diagnostic precoce, corect şi complet sunt considerate un lux.  

Doctorul Leny Caban a mai subliniat faptul că inhibitorii tirazin kinazici sunt, la ora actuală, un remediu foarte eficient, care au avut rezultate remarcabile în tratamentul LMC. Astfel, sunt studii care demonstrează că unii pacienţi au supravieţuit între 7 şi 10 ani de la administrarea acestor tratamente, fără să mai prezinte simptomatologia bolii. De asemenea, au fost înregistrate, la unii pacienţi, trecerea de la faza acută la cea cronică şi cu o calitate a vieţii aproape normală.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă