x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Cum stai cu respiraţia

Cum stai cu respiraţia

13 Oct 2010   •   00:00

În ţara noastră, astmul bronşic afectează peste do­uă milioane de pacienţi, prevalenţa acestei boli fiind de 4%-6% din po­pu­la­ţia totală.

Astmul este şi cea mai frecventă boală cronică la copii (7%). Prof. dr Florin Mihălţan, preşedintele So­ci­e­tăţii Române de Pneumologie, spune că este "ă verificarea stării de sănătate a plămânului". În acest sens, pentru prima dată, anul acesta, este marcată Ziua Mondiala a Spi­ro­me­triei la 14 oc­tombrie. "poate ajuta la diagnosticarea precoce a brohopneumoniei obstructive cronice (BPOC), iar la cei la care se identifică factori de risc pentru dezvoltarea BPOC este importantă apoi o de­te­rminare anuală a funcţiei pulmonare", preci­zea­ză prof. Mihălţan.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă