Ameţeala nu este o boală în sine, ci un simptom, ne-a spus medicul de familie Magdalena Iordan. Potrivit acesteia, există multe afecţiuni care se manifestă şi prin stări de ameţeală: de la tulburările de circulaţie, hipo sau hipertensiune arterială, hipoglicemie, alergii, boli endocrine, anemie până la boli grave precum accidentul vascular cerebral şi infarctul de miocard.
Specialistul nostru ne-a spus că pierderea echilibrului poate fi strâns legată de o funcţionare improprie a cel puţin două dintre cele trei organe care contribuie la păstrarea echilibrului corpului: urechea internă, ochii sau sistemul nervos. Pe de altă parte, o lovitură superficială la cap, depresiile, unele fobii precum agorafobia (teama de spaţiile largi) şi stresul sunt şi ele cauze ale ameţelii.
În termeni medicali, există trei tipuri de ameţeală: vertijul (iluzia de rotaţie a corpului sau a obiectelor din jurul nostru, care apare pe fondul lezării urechii interne), sincopa (ameţeală generată de ridicatul brusc din pat sau de pe scaun) şi starea de ameţeală care se caracterizează prin pierderea echilibrului şi care se accentuează pe măsură ce continuăm să ne mişcăm.
REMEDII
Dacă ameţeala nu dispare după ce ne-am întins la orizontală, atunci ea poate fi asociată cu suferinţa urechii interne sau cu o boală neurologică, situaţii în care se impune o consultaţie medicală. Dacă vi se întâmplă să ameţiţi brusc, aşezaţi-vă pe un scaun pentru a preveni accidentarea; nu vă implicaţi în activităţi care vă solicită nervos (şofatul); ridicaţi-vă încet din pat sau mai staţi întinşi câteva minute înainte de a vă da jos pentru a regla nivelul tensiunii arteriale; unele medicamente precum antihistaminicele (împotriva alergiei) sau antihipertensivele pot avea ca efect secundar ameţeala, aşa că discutaţi cu medicul dacă trebuie să continuaţi tratamentul cu aceleaşi doze.
PREVENŢIE
Pentru a preveni ameţelile, este important să beţi zilnic între opt şi doisprezece pahare cu apă, să evitaţi asocierea alimentelor sărate cu cele dulci, să limitaţi consumul de sucuri acidulate, alcool şi cafea. Nu renunţaţi la micul dejun şi mâncaţi de cinci-şase ori pe zi, în cantităţi mici. Renunţaţi la fumat, dar şi la stres. Faceţi mişcare zilnic şi obişnuiţi-vă să vă culcaţi la aceeaşi oră.
Citește pe Antena3.ro