Despre virusul hepatitei B cu dragoste

Virusurile hepatice sunt o mare pacoste a vremurilor noastre. Cand se rosteste virus B sau virus C, asta inseamna o teribila batalie atat din partea organismului propriu, cat si din partea medicinei.

Virusurile hepatice sunt o mare pacoste a vremurilor noastre. Cand se rosteste virus B sau virus C, asta inseamna o teribila batalie atat din partea organismului propriu, cat si din partea medicinei, pentru a tine macar in stare de neutralitate acesti agresori de mare perfidie si cruzime. De exemplu, hepatita B este foarte infectioasa, de 1.000 de ori mai contagioasa decat SIDA. In lume exista peste 350 de milioane de oameni infectati cu virusul hepatic B. Profesorul doctor Alexandru Oproiu, intemeietor de scoala in gastroenterologie, explica boala provocata de virusul B si mentioneaza ca aceasta se trateaza foarte greu. Aproximativ 50% dintre cei care au facut hepatite acute cu virus B evolueaza spre hepatita cronica. Din 100 de bolnavi cu hepatita cronica cu virus B, aproximativ 20% in urmatorii cinci ani fac ciroza. Iar dintre bolnavii cu ciroza, circa 14%, in decurs de cinci ani, se imbolnavesc de cancer hepatic.

Interferonul

Si fiindca toata lumea a ajuns sa se priceapa la hepatitele astea cronice si cuvantul interferon se rosteste des, sa incepem cu tratamentul in hepatita cronica provocata de virusul B. Trei medicamente sunt indeobste cunoscute de populatie. Interferonul. Interferonul peghilat. Lamivudina. Trebuie mentionat ca interferonul este un produs de aparare natural al celulelor infectate, care stimuleaza procesul de aparare imunitar. In hepatitele cronice se administreaza in plus interferon din afara, realizat de ingineria genetica sub forma de medicament, tocmai pentru a suplimenta inferferonul produs de organism si a-l ajuta sa lupte cu boala din ficat.

Interferonul peghilat este o inventie mai noua, cu acoperire mai buna in timp, un fel de medicament retard, astfel ca el se administreaza doar o data pe saptamana. Din pacate, interferonul declanseaza multe reactii adverse. In perioada de 12 ore de dupa injectia cu interferon apar semne asemanatoare gripei. Si anume febra, dureri musculare etc. Motiv pentru care bolnavului i se da paracetamol. Dar interferonul duce si la stari depresive. Un alt efect secundar nedorit este ca interferonul dezvolta autoanticorpi pe tiroida, putandu-se ajunde la tiroidita autoimuna. Cei care au disfunctii tiroidiene fie prin exces de secretie tiroidiana, fie prin saracie de hormon tiroidian sunt mai intai tratati de tiroida si mai apoi li se administreaza interferon. In egala masura cei care resimt depresii sunt pentru inceput ingrijiti pentru aceasta afectiune psihica si mai apoi se trece la terapia cu interferon.

Efecte adverse

In timpul tratamentului cu interferon scade numarul de leucocite si de aceea se intrerupe terapia. Dar un alt efect advers se manifesta prin imputinarea trombocitelor si atunci se reduce sau chiar se opreste administrarea interferonului. De altfel, cei care de la inceput sufera de un numar mic de leucocite sau trombocite nu sunt inclusi in tratamentul cu interferon. Profesorul Alexandru Oproiu spune ca bolnavilor de ciroza si cu ascita nu li se prescrie interferonul. Necazul este ca rezultatele terapiei cu interferon nu sunt foarte bune, doar 50% dintre bolnavii cu hepatita cronica generata de virus B raspund favorabil la tratamentul cu interferon. Interferonul moduleaza imunitatea bolnavului. Celalalt medicament, lamivudina, actioneaza doar pe virus si opreste sa se multiplice.

Parsivenia virusului B consta in insusirea lui de a avea mecanisme care-l fac sa se deghizeze si sa scape de apararea imunitara, dar sa se fofileze si in fata atacului medicamentelor. Partea rea este ca hepatita B in forma acuta produce o periculoasa pacaleala. Simptome de hepatita acuta apar doar la 30% dintre bolnavi. Cei mai multi fac forma acuta pe picioare. Cei fara simptome, care parcurg etapa de hepatita B acuta, resimt stari nesemnificative: oarecare astenie, o stare de oboseala, dureri musculare si articulare, o coloratie de icter slab aproape insesizabila, astfel ca aceste semnale deruteaza. In aceste hepatite acute facute pe picioare rezolvarea bolii provine chiar din reactia de aparare a organismului. In organism, apar anticorpi antigenul HBs, anticorpi antigenul HBe si anticorpi antigenul HBc. De altfel, reactia de autoaparare a organismului este cea mai eficienta cale de lupta cu virusul B. Dar in faza de hepatita cronica B rar se intampla ca rezolvarea sa vina doar de la imunitatea proprie bolnavului.

Norocul este ca exista un vaccin impotriva virusului B si ca dupa 1990, in Romania, s-a introdus vaccinarea obligatorie a tuturor sugarilor, asa ca incidenta hepatitelor cu virus B a scazut de la 12% la 7%.

PURTATOR INACTIV. Starea de purtator inactiv de virus B inseamna prezenta de anticorpi anti-HBe in sange, inseamna transaminaze normale, iar incarcarea virala este sub 100.000 de virusuri pe mililitru de sange. Unora le creste incarcatura virala si reapare antigenul HBe, semn ca virusul se multiplica. Acestia trebuie monitorizati o data la sase luni sau o data pe an, pentru a vedea daca virusul este in inactivitate.

SALBATIC SI MUTANT. Diagnosticul de hepatita cronica se pune daca antigenul HBs persista in sange mai mult de sase luni, daca transaminazele sunt crescute si incarcarea virala este mai mult de 100.000. Exista doua forme de hepatita cronica. Cea cu virus B salbatic sau cu virus mutant. Forma cu virus salbatic se traduce prin faptul ca virusul B nu a trecut la mutatii. Bolnavii au in ser antigen HBs si antigen HBe, semn ca virusul se inmulteste, transaminazele sunt de patru-cinci ori mai mari, iar incarcaturile virale mari peste zece milioane. Sunt hepatite cronice care lovesc in tineri, riscurile sunt mari de evolutie spre ciroza, iar acesti pacienti tineri au prioritate la tratament.

PACALEALA. Hepatitele cronice cu virus mutant se incadreaza in marea pacaleala, in marea deghizare. In ser nu se mai gaseste antigenul HBe, asa ca virusul cu mutatii scapa de atacul imunitatii. Acesti bolnavi au anticorpi anti-HBe, dar transaminazele lor nu sunt foarte mari, doar de doua pana la cinci ori mai mari fata de limita normala. PATRICK SEEGER/DPA/EPA/ROMPRES