Cercetătorii de la Universitatea Florida au creat un dicţionar video al tulburărilor de spectru autist (ASD Video Glossary), unde sunt descrise manifestările şi simptomele precoce ale autismului. Dicţionarul este disponibil la adresa de internet www.autismspeaks.org. Cu ajutorul acestui dicţionar, părinţii pot descoperi singuri simptomele tulburărilor de spectru autist la copiii lor şi se pot adresa din timp specialiştilor, relatează Associated Press. Dicţionarul video include peste 100 de videoclipuri cu copii sănătoşi şi copii cu autism. In videoclipuri sunt comparate comportamentele copiilor sănătoşi cu cele ale autiştilor, pentru a fi scoase in evidenţă simptomele bolii. De asemenea, in dicţionar sunt explicaţi termenii medicali folosiţi de specialişti pentru a descrie comportamentul copilului autist.