x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Din ianuarie se fac teste pe copii, pentru vaccinul A H1N1

Din ianuarie se fac teste pe copii, pentru vaccinul A H1N1

03 Noi 2009   •   00:00

Sute de voluntari testează efectul vaccinului împotriva gripei AH1N1, iar din ianuarie vor fi realizate teste pe copii, potrivit specialiştilor de la Institutul Cantacuzino.

Specialiştii Institutului Cantacuzino au spus că serul conţine o singură tulpină inactivată a virusului AH1N1 izolat în California. Tulpina a fost trimisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, iar cultivarea ei s-a făcut pe ouă de găină. În octombrie, primele experimente s-au făcut pe dihori, iar rata de protecţie împotriva virusului pandemic este de 80%, au precizat sursele citate.


Potrivit acestora, după 1 ianuarie vor fi făcute teste şi pe copii.
Reprezentanţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM) au spus că vaccinul gripal pandemic AH1N1 fabricat de Institutul Cantacuzino se află în faza de studiu clinic. "Până la finalizarea acestei etape, încă în plină desfăşurare, toate datele sunt confidenţiale", au precizat reprezentanţii ANM.

Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, Rodica Nassar (PSD), şi-a exprimat marţi îngrijorarea faţă de faptul că vaccinul împotriva gripei noi realizat de Institutul Cantacuzino nu a fost testat pe copii şi această categorie nu va putea fi protejată decât după ianuarie 2010.

Nassar a precizat, după discuţia pe care Comisia a avut-o cu Adrian Streinu-Cercel, că vaccinul realizat de Institutul Cantacuzino va fi disponibil în spitale după data de 27 noiembrie.
"Acest vaccin nu a fost testat pe copii şi o categorie a populaţiei nu va fi protejată decât după ianuarie 2010", a declarat Rodica Nassar.

Grupul consultativ de experţi SAGE din cadrul OMS a recomandat o doza unică de vaccin contra virusului pandemic la adulţi (inclusiv la femeile însărcinate) şi la copiii cu vârste de peste 10 ani. Experţii au studiat primele rezultate asupra persoanelor care au fost vaccinate şi nu au descoperit efecte nedorite, majore.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă