x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Dintii de lapte

06 Aug 2008   •   00:00
Dintii de lapte

CAMPANIE ● Cit de sanatos este zimbetul tau?
Clinica stomatologica Velvet Dental si www.sfatulmedicului.ro initiaza campania "Cit de sanatos este zimbetul tau?", impreuna cu Jurnalul de sanatate, Jurnalul National, TVR 2, Europa FM si NewsIN, parteneri media in campanie. Doctorul Lucian Claudiu Fatu ofera parintilor un set de recomandari, care sa-i ajute sa protejeze dantura copiilor lor.



CAMPANIE ● Cît de sănătos este zîmbetul tău?
Clinica stomatologică Velvet Dental şi www.sfatulmedicului.ro iniţiază campania "Cît de sănătos este zîmbetul tău?", împreună cu Jurnalul de sănătate, Jurnalul Naţional, TVR 2, Europa FM şi NewsIN, parteneri media în campanie. Doctorul Lucian Claudiu Fătu oferă părinţilor un set de recomandări, care să-i ajute să protejeze dantura copiilor lor.

În primul rînd, recomand părinţilor să folosească pasta de curăţat dinţii pentru copiii lor, chiar dacă aceştia au o vîrstă foarte fragedă. Dar părinţii trebuie să ia în calcul toate sursele de ingerare a fluorurii, înainte de a cere suplimente de fluorură de la medicul pediatru sau dentist.
De asemenea, părinţii ar trebui să evite să administreze copiilor lor pînă la vîrsta de şase luni orice suplimente de fluorură.

SMALŢUL. Frecvent, părinţii se întreabă care este cea mai bună pastă de dinţi pentru copiii lor. Părinţii trebuie să ştie că unul dintre cele mai importante lucruri pentru a avea o sănătate orală bună este periajul dinţilor. Multe paste de dinţi şi/sau produse ce conferă strălucire dinţilor pot dăuna zîmbetului copiilor.
Deoarece aceste produse conţin abrazivi duri care pot eroda smalţul dinţilor de lapte. Atunci cînd căutaţi o pastă de dinţi pentru copilul dumneavoastră, asiguraţi-vă că alegeţi una care este recomandată de asociaţiile profesionale ale medicilor stomatologi. Aceste paste de dinţi au fost testate pentru a putea fi folosite în siguranţă.  

FLUOR. Totodată, trebuie evitat ca micuţii să înghită pasta de dinţi. În acest sens, îi sfătuiesc pe părinţi să nu uite că, pentru a evita ingerarea unei cantităţi mari de fluoruri, copiii trebuie să expectoreze pasta de dinţi după periaj. Dacă micuţul ingerează o cantitate prea mare de fluorură, poate apărea starea de aşa-zisă fluoroză. Dacă micuţul dumneavoastră este prea mic sau nu poate expectora pasta de dinţi, folosiţi o pastă de dinţi fără fluor. Pînă copilul devine cooperant, folosiţi doar o picătură de pastă sau amînaţi folosirea acesteia.

Dr Lucian Claudiu Fatu
medic stomatologie generală Clinica Velvet Dental

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă dinţi